ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 528/2017

Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Raportului de evaluare nr. 14234/G/II din 01 aprilie 2014 întocmit de pârâtă.

Hotărârea primei instanțe; Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3113 din 14 noiembrie 2014, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Calea de atac exercitată; Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., susținând, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 99 coroborate cu cele ale art. 84 din Legea nr. 161/2003. Recurenta a susținut că deține firma de contabilitate din anul 1996 și calitatea de membru al Comitetului director al SC C. SA a fost dobândită la 01 martie 2012, iar la momentul depunerii candidaturii pentru ocuparea acestei funcții a fost înștiințată și a cunoscut faptul că singurele incompatibilități prevăzute de legile speciale pentru ocuparea unui astfel de post sunt cele prevăzute de Legea nr. 41/1994 - art. 23 alin. (4). Recurenta a apreciat că, în cauză, se impunea să fie coroborate și interpretate atât dispozițiile Legii nr. 176/2010, dar și cele ale funcționării serviciului public de radiodifuziune din care a făcut parte, reglementate de Legea nr. 41/1994. În opinia recurentei, activitatea sa din firma de contabilitate și calitatea acesteia de membru în Comitetului director al SC C. SA nu sunt în contradicție. În fine, recurenta a susținut că pentru a se îndeplini elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, urmează să fie avut în vedere că faptele imputate nu au fost săvârșite cu intenție, invocând contradictorialitatea legilor care reglementează materia incompatibilităților, iar din punctul său de vedere sunt aplicabile prevederile Legii nr. 41/1994. În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Apărarea intimatei; Prin întâmpinare, intimata-pârâtă B. a invocat excepția nulității căii de atac exercitate, apreciind că cererea nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru; Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 16 iunie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 20 octombrie 2016. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante; Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 Raportul de evaluare nr. 14234/G/II din 01 aprilie 2014, prin care B. a identificat elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților, prin deținerea, începând cu 1 martie 2012, funcției de membru în Comitetul director al SC C. SA concomitent cu cea de administrator al SC D. SRL, în sensul art. 88 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003. Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând încălcarea prevederilor legale sus-menționate. Soluția Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situația de fapt relevată de înscrisurile administrate. Astfel, în cauză, așa cum rezultă din actele depuse la dosar (Adresa din 13 decembrie 2013 emisă de E.) se reține că, începând cu data de 12 ianuarie 1996, recurenta-reclamantă deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator (unic) la SC D. SRL. Totodată, începând cu 01 martie 2012, recurenta exercită funcția de membru al Comitetului director al SC C. SA (pentru 24 de luni), în temeiul Contractului civil din 01 martie 2012 încheiat cu SC C. SA. Recurenta nu contestă situația de fapt, însă susține că la momentul depunerii candidaturii pentru ocuparea acestei funcții a cunoscut faptul că singurele incompatibilități prevăzute de legile speciale pentru ocuparea unui astfel de post sunt cele prevăzute de Legea nr. 41/1994 - art. 23 alin. (4), apreciind că nu se află în stare de incompatibilitate întrucât nu sunt incidente prevederile art. 99 coroborate cu cele ale art. 84 din Legea nr. 161/2003. Potrivit art. 9 alin. (1) lit. k): „Persoanelor care exercită următoarele demnități publice și funcții publice de autoritate (…): membrilor (...) comitetelor directoare ale SC C. SA (...) li se aplică (…) regimul incompatibilităților prevăzut în prezentul titlu pentru miniștri,respectiv, secretari de stat, precum și incompatibilitățile prevăzute în legi speciale". În temeiul art. 84 alin. (1) lit. c): „Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu funcția de (…) administrator (…) la societățile comerciale”. În același sens sunt și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Comitetului director al SC C. SA care prevăd în sarcina membrilor Comitetului director interdicția de a face parte din consiliul de administrație al unei societăți comerciale. Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă fără echivoc existenței unei stări de incompatibilitate, rezultată din deținerea concomitentă a funcției de membru al Comitetului director al SC C. SA cu cea de administrator la o societate comercială. Singura condiție impusă de legiuitor pentru reținerea stării de incompatibilitate este deținerea simultană a funcțiilor/calităților declarate de lege ca fiind incompatibile, necontând exercitarea lor. Totodată, dispozițiile speciale invocate (art. 23 alin. (4) din Legea nr. 41/1994) nu o exonerează pe recurentă de incompatibilitățile prevăzute de art. 99 și art. 84 din Legea nr. 161/2003, iar faptul că a avut cunoștință doar despre interdicțiile impuse de legea specială, de asemenea, nu o poate scuti de răspundere, având în vedere principiul ,,Nemo legem ignorare censetur,,. În fine, în privința susținerilor recurentei cu referire la elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, se reține că această analiză excede controlului instanței de contencios administrativ. P rin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs; Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.