ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 291/2017

Decizia nr. 291/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 iulie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Raportului de Evaluare nr. 25370/G/II din 18 iunie 2014 întocmit de pârâtă.

Prin sentința nr. 2785 din 20 octombrie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată, reținând că în mod corect pârâta B. a constatat că, în perioada 01 martie 2012 - 30 aprilie 2013, reclamantul a deținut, simultan, calitatea de membru în Comitetul director al C. și funcția de administrator unic la SC D. SRL, caz de incompatibilitate prevăzut de art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

3.1. Recursul;

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

3.2. În argumentarea căii de atac, în primul rând recurentul susține că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.

Prima instanță a consemnat, în totală contradicție cu aspectele prezentate în raportul de evaluare, că recurentul a semnat actele de dizolvare, lichidare și radiere ale SC D. SRL, exclusiv în calitate de asociat unic, iar nu de administrator.

Cu toate acestea, instanța de fond ignoră propriul său raționament și apreciază în mod contrar că aceste fapte nu au relevanță asupra situației de incompatibilitate.

Recurentul invocă și lipsa expunerii motivelor, în fapt și în drept, pentru care judecătorul fondului a apreciat că nu are relevanță că în actul constitutiv și conform evidențelor oficiale deținute de Registrul Comerțului, a încetat de drept, prin ajungere la termen, mandatul de administrator, înainte de a deveni membru al C.; că decizia de lichidare avea ca scop unic și esențial doar lichidarea și dizolvarea societății.

Instanța de fond nu a motivat nici lipsa de relevanță a faptului că prin decizia de lichidare, mențiunea în dreptul numelui recurentului a calității de administrator nu este de natură legală de a prelungi un mandat expirat cu mult timp în urmă; că reclamantul a semnat în calitate de asociat unic și nu de administrator, actele de lichidare ale societății sau că lichidarea vine ca o măsură firească a faptului că la data de 01 noiembrie 2009 și până la data de 31 octombrie 2012, activitatea societății a fost suspendată.

Prima instanță nu a motivat nici lipsa de relevanță a disp. art. 137

2

din Legea nr. 31/1990, deși acesta este unicul cadru legal după care se verifică sau nu funcția de administrator al unei societăți comerciale.

Prin al doilea motiv d recurs, se solicită a se constata interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor referitoare la incompatibilitate, precum și cele ale Legii nr. 31/1990, cu referire la mandatul de administrator.

Recurentul consideră că prima instanță de decis, în mod greșit, respingerea contestației, deși legislația specifică în materie, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, nu conțin dispoziții legale care să prevadă prelungirea mandatului de administrator al unei societăți peste termenul pentru care acesta a fost acordat.

Din economia Legii nr. 31/1990 rezultă că, în cazul în care durata mandatului de administrator a fost fixată pentru o perioadă de timp, atunci asociații trebuie să întreprindă măsurile prevăzute de lege vizând prelungirea acestuia, însă sancțiunea neîndeplinirii obligației este dizolvarea societății, iar nu prelungirea tacită a mandatului - art. 237 alin. (1) lit. a) din lege.

Recurentul susține și în recurs că nu a deținut simultan calitatea de administrator al societății comerciale și de membru în Consiliul director al C., iar titulatura de administrator conținută în decizia de lichidare a fost determinată de o eroare materială, fără semnificație în raport de dispozițiile legale incidente.

Faptul că cererea de înscriere a mențiunilor din 10 aprilie 2013, prin care s-a aprobat dizolvarea societății este semnată în calitate de asociat unic, iar nu de administrator, reprezintă un argument în sensul celor menținute, consideră recurentul.

Cu privire la faptul că instanța de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada imposibilității desemnării ca administrator a unei alte persoane, recurentul consideră că este o problemă lipsită de importanță în dezlegarea pricinii, deoarece lichidarea și dizolvarea unei societăți pot fi făcute și prin asociatul unic.

3.3. Procedura de examinare a recursurilor în completul de filtru;

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 19 mai 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 22 septembrie 2016, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Analiza motivelor de casare.

Prealabil expunerii considerentelor instanței de recurs se va reține că, prin actul administrativ atacat, autoritatea publică emitentă a identificat o situație de incompatibilitate a recurentului între calitatea de membru în Colegiul director al C. și deținerea funcției de administrator unic la SC D. SRL.

Astfel, calitatea de membru în comitetul director al C. a fost deținută în perioada 01 martie 2012 - 30 aprilie 2013, iar funcția de administrator unic în perioada 12 octombrie 2006 - 18 iulie 2013, cu mențiunea că recurentul a fost împuternicit la data de 03 aprilie 2013 în calitate de administrator unic, să aducă la îndeplinire Hotărârea nr. 2 din 03 aprilie 2013 privind aprobarea dizolvării societății și îndeplinirea formalităților prevăzute de lege în acest sens.

Se mai arată, prin actul administrativ contestat că la data de 30 iunie 2013, recurentul a semnat, în calitate de administrator, situațiile financiare privind bilanțul de lichidare al societății.

În același sens, prima instanță a respins contestația, reținând că recurentul-reclamant a efectuat acte de administrare și după data expirării mandatului, aceasta reprezentând acceptarea tacită a prelungirii mandatului de administrator unic.

Din cuprinsul actului constitutiv al societății (filele 95-102 dosar fond), cap. V art. 5.2., reiese faptul că recurentul a fost numit în funcția de administrator unic al societății pentru un mandat limitat de patru ani, în perioada 12 octombrie 2006 - 12 octombrie 2010, mențiune ce a fost înregistrată și la Registrul Comerțului.

Activitatea societății a fost suspendată în perioada 01 noiembrie 2009 - 31 octombrie 2012.

Mandatul recurentului de membru în comitetul director al C. a început la data de 01 martie 2012.

Calitatea de administrator a încetat la 12 octombrie 2010, prin urmare, la începerea mandatului de membru al comitetului director al C., 01 martie 2012, recurentul nu se află în stare de incompatibilitate.

În data de 03 aprilie 2013, asociatul unic, respectiv recurentul, a hotărât dizolvarea și lichidarea societății, prin Hotărârea nr. 02 din 3 aprilie 2013 (fila 147 dosar fond).

Actul conține o prevedere la pct. 4 ce a dat naștere la interpretări diferite, prin care s-a împuternicit „domnul A. - administrator unic al SC D. SRL, în vederea aducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri (dizolvare), precum și pentru a îndeplini toate formalitățile prevăzute de lege în vederea menționării acestei modificări la Oficiul Registrului Comerțului. În temeiul prezentei împuterniciri, domnul A. este autorizat să delege o altă persoană pentru îndeplinirea mandatului încredințat”.

Atât intimata autoritate publică, cât și prima instanță au considerat că prin pct. 4 al hotărârii asociatului unic de dizolvare a societății a fost „reactivată” calitatea de administrator a recurentului asociat unic prin prelungirea tacită a mandatului.

Motivarea primei instanțe asupra acestei chestiuni este contradictorie și contrară prevederilor legale incidente.

Deși instanța de fond a acceptat că recurentul-reclamant a semnat actele de dizolvare, lichidare și radiere a societății în calitate de asociat unic și nu de administrator, totuși a acordat hotărârii de dizolvare semnificația unei „reactivări” în funcția de administrator.

Interpretarea judecătorului fondului este contrară prevederilor art. 13 alin. (1) și (2), art. 137

1

alin. (1), art. 196

1

alin. (1), art. 197 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, dispoziții indicate și în raportul de evaluare.

Conform acestor prevederi asociatul unic are drepturile și obligațiile ce revin adunării generale a asociaților care desemnează administratorul/administratorii, cu excepția primilor administratori care sunt numiți prin act constitutiv.

Din actele dosarului, rezultă că prin actul constitutiv a fost numit primul administrator în persoana recurentului pentru o perioadă de 4 (patru) ani, ce a expirat la 12 octombrie 2010, mențiune înregistrată la Registrul Comerțului.

Pentru numirea unui nou administrator, asociatul unic constituit în adunare generală, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, are obligația să dea o hotărâre în acest sens, și cu obligația înscrierii mențiunii la Registrul Comerțului conform Legii nr. 26/1990.

În dosar nu există o hotărâre a adunării generale de numire a unui nou administrator, chiar în persoana recurentului și nu există vreo mențiune înregistrată în acest sens la Registrul Comerțului.

O persoană, fie ea asociat unic sau fost administrator, nu poate depune acte și formula cereri în numele societății dacă nu sunt îndeplinite formalitățile prevăzute de lege.

Urmând acest raționament se desprinde în mod logic ideea că mențiunea de la pct. 4 din Hotărârea Adunării Generale ce face referire la „administratorul unic, dl. A., este fără efecte juridice și nu poate reprezenta o prelungire tacită a calității de administrator, ipoteză ce nu este permisă de dispozițiile Legii nr. 31/1990.

După cum se poate observa, atât intimata, cât și instanța de judecată au considerat că prelungirea mandatului administratorului a operat prin simpla menționare a denumirii de administrator unic, încă de la expirarea mandatului, respectiv mergând înapoi de la 12 octombrie 2010, deși actul analizat poartă data de 03 aprilie 2013.

Concluzia la care a ajuns judecătorul fondului este eronată, iar soluția este dată prin interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 31/1990, incidente în speță.

Dacă s-ar accepta argumentația desfășurată de prima instanță se poate ajunge cu ușurință, per a contrario a ceea ce s-a demonstrat, anume că în ipoteza în care asociatul unic nu ar fi hotărât dizolvarea și lichidarea societății, nici calitatea sa de administrator nu s-ar fi „reactivat”, iar starea de incompatibilitate nu ar fi operat.

Această manieră de interpretare a dispozițiilor legale analizate este contrară scopului Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, ce sancționează cu adevărat deținerea simultană a unor funcții/calități, adică o reală stare de incompatibilitate și nu simple presupuneri și situații interpretabile.

În ceea ce privește așa-zisa imposibilitate a recurentului de desemnare a unei alte persoane pentru realizarea procedurilor de dizolvare/lichidare, Înalta Curte remarcă, de asemenea, lipsa de efecte juridice, deoarece hotărârea de dizolvare menționa doar posibilitatea ca asociatul unic să numească o altă persoană, numire ce era lăsară la aprecierea sa.

În plus, în raport de dispozițiile legale enunțate, se reține că nu există obligația desemnării unui alt administrator la expirarea mandatului, dacă activitatea societății era suspendată și nici înscrierea mențiunii de încetare a mandatului de administrator prin ajungerea la termen, în afara mențiunii deja existente la Registrul Comerțului.

Soluția adoptată de Înalta Curte este în acord și cu disp. art. 237 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, conform cărora în ipoteza în care nu este numit un alt administrator, Registrul Comerțului procedează la dizolvarea societății comerciale.

În speță, activitatea firmei a fost suspendată, iar după încetarea perioadei de suspendare, însuși avocatul unic a procedat la dizolvarea acestuia.

Față de acestea, se constată neîndeplinirea disp. art. 99 alin. (1) lit. k) coroborat cu art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, prin inexistența unei stări de incompatibilitate în ceea ce-l privește pe recurent.

Reținându-se și întrunirea disp. art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa sentința primei instanțe și, pe fond, va admite acțiunea și va anula raportul de evaluare contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2785 din 20 octombrie 2014 a Curții de Apel București. secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite acțiunea reclamantului A. și anulează Raportul de evaluare nr. 25370/G/II din 18 iunie 2014 emis de pârâta B.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2017.