ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 166/2017

Decizia nr. 166/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 octombrie 2013, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat;

- în principal, anularea Adresei din 30 aprilie 2013 emisa de către B. prin e-mail și primita de Farmexim in data de 30 aprilie 2013, referitoare la taxa de clawback pentru trim. I 2013, reglementata de O.U.G. nr. 77/2011, precum și a oricăror acte subsecvente emise de B. în legătură cu taxa de clawback pentru trim. I 2013;

- în subsidiar, obligarea B. să soluționeze plângerea prealabilă formulată împotriva comunicărilor transmise la 30 aprilie 2013.

Prin sentința nr. 2108 din 02 iulie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta B. și a anulat Comunicarea din 30 aprilie 2013 emisă și transmisă reclamantei de pârâta B.

Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2.050 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

Împotriva sentinței nr. 2108 din 02 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta SC A. SA și pârâta B.

3.1. În motivarea căii de atac întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC A. SA a considerat că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul diminuării cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial.

Recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea nu este motivată, potrivit dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., republicat, întrucât prima instanță nu a arătat în concret de ce a apreciat că, raportat la complexitatea cauzei și la durata procesului, se impune reducerea cheltuielilor cu onorariul avocațial.

Instanța de fond nu poate să cenzureze recuperarea costurilor suportate de recurentă cu onorariul avocațial din culpa exclusivă a părții adverse, având în vedere că, în speță, potrivit specificului litigiului dedus judecății, societatea a fost obligată la parcurgerea procedurii prealabile a contestației administrative în urma căreia, pârâta, cu rea credință, a refuzat revocarea măsurilor impuse societății în mod nelegal, după cum în mod întemeiat a reținut instanța de fond.

3.2. Recurenta-pârâtă B., în motivarea recursului declarat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat, în esență, că în mod greșit a reținut instanța de fond că în cazul notificării din 30 aprilie 2013, calculul contribuției trimestriale comunicate reclamantei pentru trim. I 2013 s-a realizat prin raportare la prețul medicamentelor incluzând T.V.A.

Recurenta a precizat că obligația legală de stabilire a sumei la care se plătește contribuția, precum și calculul și declararea contribuției este în sarcina reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011. Astfel, obligația de deducere a T.V.A. - ului îi revenea reclamantei și nicidecum B.

Cu privire la reținerile instanței de fond referitoare la faptul că datele menționate în notificare au fost stabilite de B. cu încălcarea principiului predictibilității fiscale, recurenta-pârâtă a arătat că sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit de legiuitor prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare și prin legislația derivată.

Recurenta-pârâtă a criticat și soluția instanței de fond de acordare a cheltuielilor de judecată, apreciind că în raport cu obiectul litigiului și complexitatea cauzei, cuantumul cheltuielilor de judecată este nejustificat.

4 .Apărările formulate în cauză;

Recurenta-reclamantă SC A. SA, prin întâmpinarea depusă la 4 mai 2015, a răspuns criticilor formulate în recursul recurentei-pârâte B., arătând, în esență, că în mod corect instanța de fond a reținut nelegalitatea includerii T.V.A. în calculul contribuției clawback, în condițiile în care includerea T.V.A. în componentele contribuției clawback a fost declarată neconstituțională, astfel încât nicio notificare emisă de B. nu poate fi considerată conformă dacă nu respectă dispozițiile legale incidente în raport cu normele constituționale.

Referitor la încălcarea principiului predictibilității fiscale, recurenta-reclamantă a arătat că nu a avut acces la datele privind consumul de medicamente, date care s-au dovedit eronate, recurenta-reclamantă nefiind în măsură să anticipeze și să înțeleagă contribuția fiscală eronată.

A subliniat recurenta-reclamantă că, simplul fapt că farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi, centrele de dializă și/sau casele de asigurări de sănătate au raportat anumite date cu privire la consumul de medicamente în conformitate cu procedurile în vigoare nu demonstrează în nici un fel corectitudinea sau validitatea datelor raportate și comunicate de B.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 29 septembrie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor de recurs invocate de ambele părți, a apărărilor formulate de recurenta-reclamantă în întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, nefiind identificate motive pentru reformarea sentinței potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă SC A. SA a supus controlului instanței de contencios administrativ și fiscal notificarea din 30 aprilie 2013 prin care B. i-a comunicat următoarele:

1.În conformitate cu prevederile art. 7, Secțiunea a 2-a din Ordonanța nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare „începând cu trim. IV 2012, calculul contribuției trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu completările ulterioare, unde CTt și BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar BAt este de 1.515 milioane lei".

Valoarea procentului "p" pentru trim. I 2013 este de 15,87%.

2.

Consumul de medicamente pentru trim. I 2013 suportat din C. și din bugetul D. aferent vânzărilor plătitorului de contribuție pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuția trimestrială, este prevăzut în anexă și conține T.V.A., urmând ca acesta să fie dedus de fiecare E..

În esență, motivele pentru care prima instanță a dispus anularea notificării, considerând-o nelegală, au fost următoarele:

- B. a comunicat consumul de medicamente conținând și T.V.A., ceea ce contravine deciziilor Curții Constituționale, transferându-se astfel în pofida reglementărilor legale, o atare sarcină fiscală pe umerii contribuabililor;

- actele administrative conțin o motivare insuficientă în fapt, care nu permite reclamantei verificarea informațiilor pe baza cărora urmează să calculeze și să declare contribuția de clawback, principiile certitudinii legale și al predictibilității fiscale fiind total incompatibile cu acest mod de a stabili elementele bazei de calcul a taxei de clawback.

Cu privire la criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că sunt nefondate, nefiind identificate motive pentru casarea acestea, urmând a fi înlăturate doar unele considerente privind nelegalitatea actelor administrative atacate, reținute de instanța de fond.

În ceea ce privește includerea taxei pe valoarea adăugată în valorile consumului trimestrial de medicamente, Înalta Curte constată netemeinicia susținerilor recurentei-pârâte B.

Astfel, la data emiterii notificării contestate -30 aprilie 2013, era în vigoare Decizia Curții Constituționale nr. 39 din 5 februarie 2013 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 sunt neconstituționale, cât privește sintagma „care include taxa pe valoarea adăugată”.

Or, cu toate că la pct. 1 din Notificare, B. a comunicat că elemente CTt (consumul total trimestrial) și Bat (bugetul aprobat trimestrial) nu conțin T.V.A., conform O.G. nr. 17/2012, totuși la pct. 2 a indicat consumul de medicamente pentru trim. I 2013, aferent plătitorului de contribuție, prevăzut în anexă, precizând că acesta conține T.V.A., situație care generează o incertitudine asupra legalității calculului CTt și, implicit, a procentului „p” din punct de vedere al includerii sau excluderii T.V.A.

Deducerea T.V.A. la care face referire recurenta-pârâtă vizează o instituție juridică diferită, reglementată de art. 145 C. fisc., fiind irelevantă pentru obligația de plată a taxei de clawback.

În fine, este de observat și faptul că art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 prevede „B. transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trim., consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate”.

În textul legal precitat nu se face nicio referire la faptul că consumul de medicamente se calculează în baza prețului de referință sau că acesta din urmă include T.V.A., după cum susține recurenta-pârâtă.

Ca atare, este corectă soluția primei instanțe de constatare a nelegalității notificării analizate, ca urmare a includerii T.V.A. în valoarea consumului de medicamente pentru trim. I 2013 aferent vânzărilor recurentei-reclamante.

Acest element de nelegalitate care afectează adresa contestată face ca susținerile referitoare la insuficiența informațiilor comunicate prin notificare, deși întemeiate, să nu poată conduce la reformarea sentinței.

Cu referire la această critică, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 „Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, persoane juridice române, au obligația să depună la B., în termenul prevăzut la alin. (1), lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială”.

Pe cale de consecință, le revine deținătorilor obligația de a depune lista medicamentelor pentru care datorează contribuția.

Totodată, potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 „B. transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trim., consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate”.

Norma legală sus arătată indică, dincolo de obligația Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a transmite în format electronic persoanelor vizate consumul centralizat de medicamente și valoarea probatorie a determinării acestui consum, adică potrivit datelor înregistrate, legea acordând valoare probatorie acestor înregistrări pe baza cărora se emite actul administrativ de notificare a consumului.

Art. 6 din O.U.G. nr. 77/2011 permite deținătorului să conteste consumul comunicat, astfel că respectiva înregistrare în sistem nu produce efecte de probă absolută, fiind susceptibilă de a fi combătută printr-o probă contrară.

În același timp, Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 484 din 25 septembrie 2014 că: „37.

Î

n plus, deținătorii autorizațiilor de punere pe piața a medicamentelor nu pot invoca faptul ca nu cunosc întinderea contribuției trimestriale reglementate de O.U.G. nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicata în M. Of. al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările si completările ulterioare, "D. stabilește, avizează si aproba, prin ordin al ministrului sănătății publice, preturile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piața în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC). " În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând preturile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de E. negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus.”

Or, forța obligatorie ce însoțește dispozitivul se aplică și considerentelor deciziei Curții Constituționale, instanțele de judecată urmând să aplice prevederile legal potrivit deciziei Curții Constituționale.

Asupra cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei;

În recursurile formulate, atât recurenta-reclamantă SC A. SA cât și recurenta-pârâtă B. au formulat critici referitoare la cheltuielile de judecată acordate prin sentința atacată, din perspectiva prevederilor art. 451 C. proc. civ., recurenta-reclamantă pretinzând că suma solicitată cu acest titlu și dovedită cu actele depuse la dosar a fost redusă în mod nejustificat, iar recurenta-pârâtă că suma pe care a fost obligată să o plătească este excesiv de mare.

Aceste critici nu sunt întemeiate, întrucât, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat, atunci când constată că suma de bani solicitată cu acest titlu este excesivă în raport cu activitatea prestată de avocat.

Prin urmare, această apreciere nu reprezintă o cenzurare a onorariului de avocat convenit de părțile contractului de asistență juridică, ci reflectă o evaluare a cheltuielilor de judecată, care trebuie să țină seama de proporția rezonabilă între suma de bani solicitată cu titlu de onorariu de avocat și munca prestată de avocat în raport de circumstanțele cauzei, criteriu expres prevăzut de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ. va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC A. SA și de B. împotriva sentinței nr. 2108 din 2 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2017.