ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1877/2017

Decizia nr. 1877/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 31 ianuarie 2014, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea comunicării B. primită prin e-mail în data de 01 august 2013, a adresei din 01 august 2013, precum și a actelor subsecvente emise de pârâtă în legătură cu modul de calcul a contribuției claw back; în subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea B. sa răspundă la contestația depusă la data de 12 august 2013, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 2913 din 30 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta B., a anulat adresa B. din 01 august 2013 privind consumul centralizat de medicamente pentru trim. II al anului 2013, comunicată reclamantei prin e-mail la data de 01 august 2013 și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 14.586,36 lei cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta B. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, arătând că hotărârea instanței a fost data cu aplicarea greșita a normelor de drept material.

A arătat recurenta că în mod greșit a dispus instanța de fond anularea adresei B. din 01 august 2013, întrucât contribuția trimestrială datorată de către reclamantă nu se limitează doar la lista de medicamente elaborată pe baza Listei cu denumiri comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție trimestrială, pe bază de prescripție medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta precizează că a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trim. II 2013 în baza acestei liste de medicamente, pentru care reclamanta însăși susține că datorează taxa claw back.

Or, invocarea unor argumente precum faptul că acestea nu au fost comercializate în România, ori cantitatea vândută este semnificativ mai mică decât cea indicată în cuprinsul notificării ce face obiectul prezentei acțiuni sunt nejustificate.

O.U.G. nr. 77/2011 prevede obligația canalelor de eliberare de a raporta lunar doar date legate de consumul de medicamente prevăzute la art. 1, nu și date despre trasabilitatea acestora (achiziție, stocuri, etc).

De asemenea precizează faptul că dacă pentru un medicament nu se solicită reînnoirea autorizației de punere pe piață la expirarea acesteia, medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cantităților distribuite în rețeaua farmaceutică, dar nu mai mult de un an de la expirarea autorizației de punere pe piață.

Astfel,

menționează faptul că există posibilitatea ca între data achiziționării unui medicament și data eliberării acestuia către pacient să existe un decalaj de timp.

Pe cale de consecință, învederează că singurele elemente necesare verificării modalității de calcul al taxei sunt cele referitoare la consumul de medicamente pe fiecare canal de eliberare (farmacii, unități sanitare cu paturi și centre de dializă), date ce au fost puse atât la dispoziția reclamantei, cât și la dosarul instanței.

Mai mult, arată faptul că în dovedirea susținerilor a depus la dosarul cauzei datele comunicate de casele de asigurări de sănătate privind consumul de medicamente, centralizate de la farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă, prin care B. a făcut dovada că în ceea ce privește faptul că anumite medicamente care au fost raportate în consumul de medicamente și cu privire la care reclamanta susține că nu au fost comercializate acestea au fost raportate de către furnizorii de medicamente/servicii medicale.

O a doua critică adusă sentinței de fond se referă la reținerile instanței de fond cu privire la faptul că

includerea T.V.A.-ului în prețul medicamentelor echivalează cu impozit la impozit, constituind o încălcare a principiului justei așezări a sarcinilor fiscale.

Susține recurenta că prin O.U.G. nr. 77/2011 nu s-a adus atingere principiului justei așezări a sarcinilor fiscale prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție, nefiind instituit un sistem de taxare injust, discriminatoriu și insuficient de clar și determinat, astfel cum susține reclamanta., având în vedere faptul că mecanismul de claw back instituit prin prevederile contestate poate fi apreciat ca un mecanism de suplimentare la bugetul C., iar din punct de vedere fiscal suma poate fi introdusă numai în categoria contribuțiilor (nu și a taxelor).

Mecanismul are în vedere în primul rând rolul de reglementare legală și control al creșterilor de costuri a medicamentelor în sistem, astfel mecanismul claw back, cum este reglementat în legislația aplicabilă, nu aduce atingere niciunui principiu de drept fiscal, acest mecanism presupunând întoarcerea sumelor de bani plătite din fonduri publice către finanțator și a fost adoptat în România ca o sursă suplimentară de venit la bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate și la bugetul D., pentru a asigura accesul neîntrerupt al populației la medicamente.

Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 249 din 21 mai 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății: „Dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, în forma sa inițială, aplicabile în anul 2011, nu prevedeau expresis verbis că în baza de calcul asupra căreia se aplică procentul „p" se include și taxa pe valoarea adăugată, însă, prin O.U.G. nr. 110/2011 ce completează O.U.G. nr. 77/2011, respectiv prin introducerea art. 3

A

1, s-a prevăzut în mod expres că formula de calcul include și taxa pe valoarea adăugată.

Ulterior, prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea, fiind sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3

1

, a declarat neconstituțională sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată", chiar dacă prin art. 7 din O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare, anterioară pronunțării acestei decizii, s-a prevăzut cu claritate că procentul "p" nu se mai aplică și asupra taxei pe valoarea adăugată.

În această situație, analizând evoluția prevederilor legale ale O.U.G. nr. 77/2011, ulterior prin O.U.G. nr. 110/2011 s-a prevăzut că "începând cu trim. I al anului 2012 contribuția trimestrială (...) se calculează astfel: (...)", "prin valoarea vânzărilor (…) se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din C. și din bugetul D., care include și taxa pe valoarea adăugată", pentru ca apoi, potrivit ultimei completări apărute prin O.G. nr. 17/2012, să fie clarificată această problemă, în sensul că în valoarea vânzărilor asupra căreia se aplică procentul "p" nu se include și taxa pe valoarea adăugată, respectiv că "începând cu trim. IV 2012, calculul contribuției trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 (...), unde CTt și BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată (…)".

O.G. nr. 17/2012

privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, care la art. 7 din Secțiunea a II-a - Reglementări privind contribuția trimestrială prevăzută de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, prevede în mod explicit faptul că începând cu trim. IV 2012, calculul contribuției trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu completările ulterioare, unde CTt și BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată.

Cu privire la includerea în valorile consumului trimestrial de medicamente a T.V.A.-ului, c

ritică motivarea instanței de fond,

în sensul că în cazul reclamantei, contribuția clawback aferentă trim. II 2013 s-a calculat prin raportare la prețul medicamentelor incluzând T.V.A., ceea ce echivalează cu impozit la impozit,

pentru următoarele considerente:

Precizează că obligația legală de stabilire a sumei la care se plătește contribuția, precum și calculul și declararea contribuției este în sarcina reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011. Astfel, obligația de deducere a T.V.A.-ului îi revenea reclamantei și nicidecum B.

Menționează, totodată că T.V.A.-ul se regăsește în valorile consumului trimestrial individual, întrucât pentru calculul consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, se au în vedere următoarele:

- pentru medicamentele eliberate în tratamentul ambulatoriu în sistemul de asigurări sociale de sănătate, acestea se suportă din bugetul C. la nivelul prețului de referință care include și T.V.A., potrivit art. 102 alin. (6) din Contractul - cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013 - 2014 aprobat prin H.G. nr. 117/2013 (act normativ în vigoare pentru trim. II 2013 și Ordinului președintelui B. nr. 615/2010 privind aprobarea metodei de calcul al prețului de referință pentru medicamentele cu și fără contribuție personală prescrise în tratamentul ambulatoriu, cu modificările și completările ulterioare;

- pentru medicamentele eliberate în cadrul Programelor naționale de sănătate se suportă din bugetul C. și din bugetul D. la nivelul prețului de decontare care include și T.V.A., potrivit Ordinului ministrului Sănătății nr. 1275/2011 privind aprobarea listelor și prețurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naționale de sănătate și a metodologiei de calcul al acestora, cu modificările și completările ulterioare;

- în unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă medicamentele sunt achiziționate la un preț ce nu poate depăși prețul de E., care include și T.V.A.

Prin urmare, consumul de medicamente de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate este calculat în baza prețului de referință suportat din C. care include și T.V.A., iar în această situație consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul B. include și T.V.A.

Totodată, arată faptul că veniturile realizate ca urmare a aplicării contribuției trimestriale potrivit O.U.G. nr. 77/2011, respectiv pentru trim. II 2013, constituie venituri la bugetul C. și sunt folosite pentru medicamente incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală și pentru servicii medicale, potrivit art. 7 din actul normativ mai sus menționat.

Critică sentința recurată

și cu privire obligarea B. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.586,36 lei, apreciind

că în temeiul art. 452 din N.C.P.C., partea care a câștigat procesul are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Această parte are sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor de judecată pe care pretinde că Ie-a efectuat (conform adagiilor latine actori incumbit onus probandi sau ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat).

Regula este că dovada cheltuielilor de judecată se face cu acte, documente, înscrisuri justificative. Raportat la speța de față, solicitarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.586,36 lei este nejustificată, având în vedere obiectul litigiului și complexitatea cauzei.

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, să dispuneți casarea sentinței civile nr. 2913 din 30 octombrie 2014 în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de anulare a

adresei B. din 01 august 2013 privind consumul centralizat de medicamente aferent trim. II 2013.

Procedura de soluționare a recursului;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și 3 C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 18 mai 2016 în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2017, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și l-a admis, în principiu, în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat în limitele ce vor fi arătate în continuare.

Instanța de fond a admis cererea reclamantei și a anulat

adresa B. din 01 august 2013 privind consumul centralizat de medicamente pentru trim. II al anului 2013, comunicată reclamantei prin e-mail la data de 01 august 2013, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 14.586,36 lei cheltuieli de judecată.

Sentința este legală atât în ce privește includerea valorii T.V.A. în valoarea

vânzărilor totale de medicamente suportate din C. și din bugetul D., cât și

în ce privește

acordarea cheltuielilor de judecată.

Într-adevăr, adresa în discuție este conformă cu dispozițiile art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013.

Or, potrivit art. 11 al. 3 teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia este general obligatorie și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că produce efecte asupra tuturor situațiilor juridice în curs, inclusiv în toate litigiile care nu au fost definitiv soluționate, așa cum este cel din prezenta cauză. Doar trecutul scapă puterii hotărârilor și deciziilor Curții Constituționale, respectiv raporturile juridice care și-au epuizat efectele și situațiile juridice definitiv judecate (în acest din urmă caz se opune autoritatea de lucru judecat, cu excepția situațiilor deciziilor pronunțate în litigiile în care s-a invocat cu succes excepția de neconstituționalitate, supuse revizuirii).

Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013 produce efecte în prezenta cauză așa cum corect a reținut și Curtea de apel București.

Or, prin această decizie s-a arătat că în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, impozitele și taxele se aplică asupra materiei impozabile (venituri sau bunuri), iar nu și asupra altor taxe și că „(...) aplicarea taxei de clawback la o altă taxă este contrară prevederilor constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport cu care se calculează taxa de clawback este neconstituțională (…)” motiv pentru care sintagma „care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 a fost declarată neconstituțională.

În altă ordine de idei, dreptul de deducere al T.V.A., consacrat atât în dreptul intern cât și în legislația europeană, este irelevant pentru obligația de plată a taxei de clawback.

În fine, este de observat și faptul că art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 prevede: "B. transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trim., consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate."

În textul legal anterior citat nu se face nicio referire la faptul că, consumul de medicamente se calculează în baza prețului de referință sau că acesta din urmă include T.V.A., după cum susține recurenta-pârâtă.

Ca atare, este corectă soluția primei instanțe de constatare a nelegalității notificării analizate, ca urmare a includerii T.V.A. în valoarea consumului de medicamente pentru trim. II 2013 aferent vânzărilor recurentei-reclamante.

În consecință, dincolo de orice alte considerente critica recurentei va fi respinsă ca neîntemeiată deoarece adresele se întemeiază pe un text neconstituțional.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., „

Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”

Este adevărat că de la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 454 C. proc. civ., potrivit cărora

pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, însă cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.

Având ca fundament aceste dispoziții legale, s-a admis ideea că, la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părții.

Or, în cauza dedusă judecății, acțiunea a fost admisă, prin urmare, rezultă fără putință de tăgadă că instituția pârâtă a fost în culpă și, față de dispozițiile art. 454 C. proc. civ., Înalta Curte reține că soluția pronunțată de instanța de fond în sensul

obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 14.586,33 reprezentând cheltuieli de judecată,

este legală.

În schimb, recursul este întemeiat sub aspectul celorlalte considerente.

În ce privește adaosurile comerciale, sentința este nelegală deoarece exclude fără temei legal valoarea acestora din

valoarea vânzărilor totale de medicamente.

Într-adevăr, dispozițiile

O.U.G. nr. 77/2011 nu disting în funcție de un astfel de criteriu și de aceea nici judecătorul nu poate distinge (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Singurul criteriu relevant legat de vânzări, este acela ca ele să fie „suportate din C. și din bugetul D.”

Așa cum s-a arătat mai sus, legalitatea actelor administrative se examinează prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară. Adresa contestată a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 77/2011 și sunt conforme cu dispozițiile acesteia. Motivul pentru care este legală anularea ei parțială este legat strict de neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (5) din ordonanță, de includerea valorii T.V.A. în

valoarea vânzărilor totale de medicamente suportate din C. și din bugetul D.. Or, nu aceiași este situația adaosurilor comerciale sau a procentului „p”, care sunt prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011 și nu sunt contrare unor acte normative cu forță juridică superioară.

În consecință, sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 - art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, împrejurare ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Așa fiind, pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta B., va casa în parte hotărârea recurată și rejudecând cauza,v a anula în parte adresa din 01 august 2013, doar în ceea ce privește T.V.A. de 9% inclus în valorile comunicate pentru plata contribuției claw back.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 2913 din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată, în sensul că anulează în parte adresa din 01 august 2013, doar în ceea ce privește T.V.A. de 9% inclus în valorile comunicate pentru plata contribuției claw back.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2017.