Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.10.2016
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2084/2016

HOTĂRÂRE
27.10.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2084/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2084/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul secției a II-a civile a Tribunalului Timiș la data de 05 august 2014, sub nr. dosar x/30/2014, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin Primar, a solicitat instanței, să pronunțe o hotărâre care ține loc de contract de schimb, între copermutanții părți în dosarul pendinte, și, în conformitate cu contractul de schimb pentru care părțile și-au exprimat acordul și care este menționat în Hotărârea Consiliului Local al Mun.

Timișoara nr. 293 din 18 decembrie 2012, după cum urmează: Copermutantul SC A. SRL, transmite Municipiului Timișoara, cu titlu de schimb imobiliar, întregul drept de proprietate asupra următoarelor imobile: - imobilul înscris în Cartea Funciara Nr. x2 Timișoara - imobil constând în SAD 1 - tutungerie, situat în Timișoara, județul Timiș, cu 2,63% cote părți comune); - imobilul înscris în Cartea Funciară Nr. x3 Timișoara - imobil constând în SAD 2 situat în Timișoara, județul Timiș, cu 5,07% cote părți comune; - imobilul înscris în Cartea Funciară Nr. x4 Timișoara, imobil constând în SAD 3A situat în Timișoara, compus din 1 încăpere, cu 4,23% din 1/67 mp teren în folosință.

Copermutantul secund Municipiul Timișoara reprezentat prin B. - Primar și C. - Responsabil Direcția Patrimoniu, transmite SC A. SRL, cu titlu de schimb imobiliar, întregul drept de proprietate asupra imobilului înscris în Cartea Funciară Nr. x5 Timișoara, imobil constând în teren intravilan în suprafața de 3600 mp. De asemenea, s-a solicitat să se dispună intabularea drepturilor de proprietate în favoarea părților în cartea funciară, conform dreptului dobândit în baza admiterii petitului. Prin Sentința civilă nr. 3771/PI din 08 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. x/30/2014*, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL, iar prin Decizia nr. 78 din 5 aprilie 2016, pronunțată de Cartea de Apel Timișoara, secția civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Timișoara împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond.

La 16 iunie 2016, reclamanta SC A. SRL Timișoara a formulat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată. Recursul a fost comunicat intimaților care nu au depus întâmpinare. Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu, prin care s-a constat că recursul nu este admisibil. Completul de filtru CF11, la data de 29 septembrie 2016, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Părțile nu au depus un punct de vedere, la raportul comunicat, Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac. S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 27 octombrie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 334/2010 privind Codul de procedură civilă, fără citarea părților, dată la care, instanța a reținut cauza în pronunțare pe excepția de inadmisibilitate, în raport de dispozițiile art. XVIII alin. (1) și (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 78 din 5 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 3771/PI/08.12,2015, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2014*. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. De asemenea, art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

dispune că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform alin. (2) "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

"De asemenea, nu simt supuse recursului hotărârile date de instanțele de Apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 lei inclusiv.

De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." Se constată că reclamanta a precizat valoarea obiectului pricinii ca fiind de 1.000.000 lei. Prin urmare, litigiul de față are ca obiect o acțiune în pretenții, evaluabilă în bani, în valoare de 1.000.000 lei inclusiv, introdusă la data de 05 august 2014, deci după data de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a noului C. proc. civ.. În raport de dispozițiile legale sus-menționate, decizia atacată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcuta în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În raport de dispozițiile legale sus-menționate, decizia ce a fost atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 78/R din 05 aprilie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2016. Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3284/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 8603/C/2002 reclamantul G.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primăria Timișoara, SC O.J.C
ÎCCJ 2018-05-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1744/2018
Asupra cauzei de față, văzând și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2367/PI din 30 septembrie 2016, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis, în parte, acțiunea precizată de reclamantul A.,
ÎCCJ 2013-10-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4351/2013
este de natură să afecteze dreptul său de proprietate. Prin cererea conexă, formulată la data de 22 iunie 2010, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș Secția I civilă, sub numărul 5015/30/2010, reclamanta SC U. SA a formulat în contradict
ÎCCJ 2016-02-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 318/2016
cauză, situația terenurilor individualizate în lista anexă care, au fost propuse pentru a fi oferite în compensare, apreciindu-se că sunt întrunite cerințele legii, în legătură cu imobilul în suprafață de 506 mp situat în Timișoara, proveni
ÎCCJ 2025-06-03
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1142/2025
Ședința publică din data de 3 iunie 2025 Deliberând asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 29 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții A., B. și C. au solic
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă