ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2003/2016

Decizia nr. 2003/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2/2012 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să constate că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securității.

Prin Sentința civilă nr. 360 din 25 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), în contradictoriu cu pârâtul A. și, pe cale de consecință, s-a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că pârâtul a pus la dispoziția organelor de securitate un spațiu din cadrul întreprinderii Tractorul Brașov, în scopul facilitării activităților desfășurate de organele de securitate.

Punerea la dispoziție a spațiului menționat s-a realizat în mod voluntar, fapt dovedit în primul rând prin angajamentul olograf, semnat cu numele real, coroborat evident cu consemnările ofițerilor: "Mă angajez să păstrez secretul în legătură cu faptul că pun la dispoziția organelor de Securitate biroul gărzilor patriotice pentru rezolvarea unor probleme. Personal voi contribui la conspirarea acestor legături și voi furniza informații despre probleme ce interesează securitatea statului".

Potrivit dispozițiilor art. 2 litera b) din O.U.G. nr. 24/2008, prin "colaborator al Securității" se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.

Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.

Așadar, prima ipoteză a articolului citat presupune dovada existenței legăturii cu organele de securitate, furnizarea de informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și consecința încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ca urmare a activității desfășurate de colaborator.

În schimb, potrivit tezei finale a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calității de colaborator al Securității este necesară și suficientă dovedirea înlesnirii culegerii de informații, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu, necondiționat de proba consecințelor acestei activități și o atare necondiționare este firească, din moment ce gazda nu participa la întâlnirile organizate în casele conspirative dintre ofițer și surse.

Constatând că probatoriul administrat în cauză atestă că pârâtul a pus la dispoziția organelor de securitate un spațiu, aflat în administrarea sa, în mod voluntar și în scopul înlesnirii activităților desfășurate de organele de securitate, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul A.

Prin cererea de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., pârâtul a solicitat repunerea în termenul de recurs, susținând că în perioada 2012 - decembrie 2015 a fost plecat legal din țară și s-a întors în preajma sărbătorilor de iarnă.

La întoarcerea în țară a aflat de la o rudă din comuna natală Mărcușa, jud. Covasna, că împotriva sa s-a desfășurat un proces în care s-a hotărât că a fost colaborator al Securității.

În continuare, recurentul susține că procedura de citare s-a realizat în satul natal, iar în cazul în care s-ar fi procedat la citarea sa la domiciliu ar fi fost înștiințat de existența procesului.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, precum și a dispozițiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de recurs formulată, recurentul susține, în esență, incidența în cauză a dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., în raport de care solicită repunerea în termenul de recurs, motivat de faptul că în perioada 2012 - decembrie 2015 a fost plecat legal din țară și s-a întors în preajma sărbătorilor de iarnă.

Dispozițiile art. 103 C. proc. civ. statuează în mod expres că: (1) Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. (2) În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.

Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor art. 103 alin. (1) rezultă fără putință de tăgadă că "împrejurarea mai presus de voința părți" ca și condiție impusă de textul de lege sus-menționat trebuie dovedită.

Sub acest aspect recurentul s-a limitat a invoca lipsa din țară în perioada 2012 - decembrie 2015, fără a produce vreo dovadă din care să rezulte acest fapt și fără a preciza date certe din care să rezulte această împrejurare. Totodată, nu poate fi primită apărarea recurentului prin care susține că "la sfârșitul lunii ianuarie 2016" a aflat de la o rudă că împotriva sa s-a desfășurat un proces în care s-a hotărât că a fost "colaborator al Securității", fără producerea unor dovezi în acest sens.

În ceea ce privește obligația prevăzută la alin. (2), respectiv faptul că cererea de repunere în termen trebuie făcută în 15 zile de la data când motivul împiedicării a încetat, Înalta Curte arată că acesta este un termen de decădere, iar depășirea lui atrage respingerea cererii de repunere în termenul de recurs.

Or, în situația în care, prin cererea de repunere în termenul de recurs, recurentul susține că s-a întors în țară în preajma sărbătorilor de iarnă, respectiv în decembrie 2015, iar recursul a fost depus la instanță la data de 10 februarie 2016, în lipsa unor dovezi concrete, Înalta Curte nu poate face verificări în privința respectării termenului de 15 zile de la data când motivul împiedicării a încetat.

Cu privire la comunicarea actelor de procedură se constată că, potrivit art. 90 alin. (1) din același cod, înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a indicat domiciliul pârâtului în municipiul Brașov, județul Brașov.

Pentru primul termen de judecată (09 noiembrie 2012) în fața instanței de fond s-a constatat lipsă de procedură deoarece adresa din citativ nu a fost înregistrată corect, însă pentru termenul de judecată din 25 ianuarie 2013 pârâtul a fost citat la adresa de domiciliu din municipiul Brașov, județul Brașov, adresă la care s-a făcut și comunicarea hotărârii.

De asemenea, se constată că prin cererea de recurs pârâtul indică aceeași adresă: municipiul Brașov, județul Brașov.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că pârâtul a fost citat la adresa de domiciliu, cu respectarea dispozițiilor art. 90 alin. (1) C. proc. civ. și pe cale de consecință, cererea de repunere în termenul de recurs va fi respinsă.

Raportat la prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Potrivit art. 102 alin. (1) C. proc. civ., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.

Din conținutul dovezii de comunicare a Sentinței civile nr. 360 din 25 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rezultă că aceasta a fost comunicată pârâtului la data de 18 februarie 2013, iar recursul a fost depus la data de 10 februarie 2016, cu depășirea termenul legal.

Concluzionând, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de pârâtul A.

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței civile nr. 360 din 25 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2016.

Procesat de GGC - NN