ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 582/2017

HOTĂRÂRE

28.03.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 582/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 582/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei, la data de 30 decembrie 2015, sub nr. x/334/2015,

reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la suprafața de 5 ha teren cu vegetație forestieră situat în com. Borca, jud. Neamț, coproprietatea reclamantului și a pârâtului și să se dispună stabilirea cotelor ce revin fiecărei părți, cu atribuirea dreptului de folosință în concret, în natură, corespunzător cotelor stabilite.

în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Hotărârea Comisiei Județene Neamț nr, 4157/2004, s-a dispus constituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 5 ha teren pădure, în favoarea pârâtului, după autorul C., hotărâre care a fost modificată prin hotărârea nr, 5506/2006 a aceleași comisii județene, în sensul constituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, după același defunct. Totodată, prin sentința civilă nr. 328 din 20 martie 2008 a Judecătoriei Bicaz, a fost respinsă plângerea pârâtului împotriva

Hotărârii Comisie Județene Neamț nr. 5506/2006, statuându-se irevocabil că ambele părți au calitatea de moștenitor după defunctul C.

Prin sentința civila nr. 340 din 19 aprilie 2016, pronunțata de Judecătoria Vatra Damei, a fost admisă excepția de necompetență teritorială,

invocată din oficiu de instanță, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz.

Instanța a reținut că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost reconstituit reclamantului și pârâtului prin Hotărârile Comisiei Județene Neamț nr. 4157/2004 și 5506/2006, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 1/2000, avându-se în vedere calitatea acestora, de moștenitori după autorul C..

Instanța a reținut că succesiunea reprezintă transmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul lui de cigus în patrimoniul moștenitorilor acestuia, în ordinea și cotele prevăzute de lege. Or, în cauza pendinte, dreptul de proprietate nu a fost constituit direct defunctului C., ci moștenitorilor acestuia, în considerarea calității lor, astfel încât nu se poate reține că a operat o transmisiune succesorală din patrimoniul defunctului în patrimoniul părților, indiviziunea asupra imobilului în litigiu fiind un efect al legii, iar nu al moștenirii.

Cum indiviziunea asupra imobilului în litigiu nu rezultă din succesiune, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 317 alin. (3) C. proc. civ. care atrag competența teritorială exclusivă a Judecătoriei Bicaz, în circumscripția căreia este situat imobilul în cauză.

Prin Încheierea nr. 131 din 13 februarie 2017, Judecătoria Bicaz a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu,

declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei. Constatând ivit conflictul negativ de competență, instanța a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

A reținut instanța că, pentru a se putea stabili instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie să analizeze dacă indiviziunea asupra imobilului în litigiu rezultă din succesiune, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 118 C. proc. civ., ce atrag competența teritorială exclusivă a Judecătoriei Vatra Dornei, sau nu, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 117 alin. (3) C. proc. civ., ce atrag competența exclusivă a Judecătoriei Bicaz.

Or, în cauza pendinte, deși s-a stabilit calitatea de moștenitori ai defunctului C. a celor două părți litigante, printre petitele formulate se numără și cel privind stabilirea cotelor succesorale ce revin fiecăruia din cei doi moștenitori, urmare a aplicării regulilor devoluțiunii testamentare, respectiv a aplicării dispozițiilor legale privind rezerva succesorală în concurs cu moștenitorii rezervatari. Cum petitul privind stabilirea cotelor succesorale este speciile acțiunii de partaj succesoral, în baza dispozițiilor art. 118 alin. (1) pct. 2) C. proc. civ., competența aparține exclusiv instanței de Ia ultimul domiciliu al defunctului, Judecătoria Vatra Dornei.

Analizând conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 135 afin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei, la data de 30 decembrie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 5 ha teren cu vegetație forestieră situat în corn. Borca, jud. Neamț, coproprietatea reclamantului și pârâtului și să se dispună stabilirea cotelor ce revin fiecărei părți, cu atribuirea dreptului de folosință în natură, corespunzător cotelor stabilite.

Dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiect al cererii de ieșire din indiviziune a fost constituit reclamantului și pârâtului prin Hotărârea Comisiei Județene Neamț nr. 4157/2004, modificată prin Hotărârea nr. 5506/2006, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 1/2000, avându-se în vedere calitatea lui B. de moștenitor testamentar ai defunctului C., în baza testamentului autentificat din 19 august 1992, respectiv calitatea lui A. de moștenitor testamentar, în baza testamentului autentificat din 1987, al defunctei D., soție supraviețuitoare rezervatară a defunctului C., prin sentința civilă nr. 328 din 20 martie 2008 a Judecătoriei Bicaz prin care a fost respinsă plângerea pârâtului împotriva Hotărârii Comisie Județene Neamț nr. 5506/2006, statuându-se irevocabil că ambele părți au calitatea de moștenitor după defunctul C.

Înalta Curte constată că, deși dreptul de proprietate se (re)constituie, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000, direct pe numele moștenitorilor proprietarilor anteriori ai terenurilor, în prezent decedați, acesta se întemeiază tocmai pe calitatea de moștenitori ai beneficiarilor reconstituirii, iar titlul de proprietate nu evidențiază cotele de succesiune ce se cuvin fiecăreia dintre persoanele înscrise în titlul de proprietate.

Prin urmare, astfel cum a reținut și Judecătoria Bicaz, acțiunea care face obiectul prezentei cauze este o acțiune complexă, petitul de ieșire din indiviziune fiind subsecvent celui de stabilire a cotelor succesorale ce revin fiecărei părți, prin aplicarea dispozițiilor legale privind devoluțiunea testamentară și celor ce reglementează rezerva succesorală în concurs cu moștenitorii rezervatari, cele două părți având calitatea de moștenitori testamentari ai defunctului C., decedat la data de 10 aprilie 1993, conform certificatului de moștenitor din 13 iulie 2007, emis de B.N.P., E., iar reclamantul are și calitatea de moștenitor testamentar al defunctei D., decedată la data de 4 mai 1997,

soție supraviețuitoare a defunctului C., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor din 30 mai 2012 al B.N.P., F.

Față de obiectul acțiunii, se constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 1 18 alin, (1) pct. 3 C. proc. civ. ce prevăd expres că: "(1) în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului; 1. cererile privitoare ia validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare Ia moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar."

Articolul mai sus evocat, reglementează competenții teritorială exclusivă a instanței în a cărei circumscripție se afla ultimul domiciliu al defunctului, preluând, cu unele modificări, regula de competență prevăzută anterior de C. proc. civ. de la 1865 (art. 14).

Rațiunea normei de competență exclusivă rezidă în faptul că ultimul domiciliu al defunctului coincide cu locul deschiderii succesiunii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 954 alin. (2) din N.C.C.

Or, în raport de acest loc se efectuează în condiții optime procedura succesorală notarială, ori cea pe cale judecătorească, acest loc (al deschiderii succesiunii) fiind cel în care pot fi conservate sau inventariate în mod accesibil bunurile, administrate probatoriile în legătură cu bunurile succesorale.

Totodată, prevederile alin. (2) al art. 118 C. proc. civ. au rațiunea de a întări regula competenței teritorială exclusive a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului și pentru ipoteza în care „cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv simt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți."

Pornind de la aceste considerații de ordin practic, sintagma „ultimul domiciliu al defunctului corespunde ultimei, locuințe efective a acestuia, indiferent dacă aceasta a fost sau nu înscrisă în actul de identitate al defunctului.

În speță, apreciind că nu este competentă teritorial a soluționa acțiunea, prima instanță învestită, Judecătoria Vatra Dornei, s-a pronunțat și cu privire la lipsa de obiect a capetelor de cerere privind constatarea deschiderii succesiunii, stabilirea calității de moștenitori, a cotelor legale ce se cuvin acestora, apreciind că nu există devoluțiune testamentară.

Apoi, și-a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Bicaz, constatând că sunt aplicabile prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc că este competentă instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul".

Însă, cum s-a reținut mai sus, față de obiectul cererii de chemare în judecată, în speță sunt incidente dispozițiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul

stabilind o competența teritorială exclusivă, în materie de moștenire, ce aparține, până la momentul ieșirii din indiviziune, instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, neputând fi luată în considerare, sub aspectul stabilirii competenței teritoriale, regula prevăzută de art. 117 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit căreia „Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai în instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul.

Se reține că, potrivit prevederilor alin. (3) al art. 117„ Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum și în cazul celor de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune".

Interpretând sistematic dispozițiile art. 117 alin. (1) și (3) C. proc. civ., rezultă indubitabil, că regula prevăzută de art. 117 alin. (1) din cod nu se aplică când indiviziunea rezultă din succesiune.

Pentru ipotezele în care indiviziunea rezultă din succesiune, devin incidente dispozițiile imperative care stabilesc o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, în raport de dispozițiile art. 129 alin. (1) pct. 3) C. proc. civ., a instanței de la ultimul domiciliu al defunctului, competență prevăzuta de art. 118 din același cod.

În speță, se reține că ultimul domiciliu al defuncților C. și D., așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 8 și 9 din dosarul Judecătoriei Vatra Dornei (certificatele de moștenitor din 13 iulie 2007 și din 30 mai 2012) se află în comuna Broșteni, județul Suceava.

Pe cale de consecință, în cazul concret dedus judecății, din coroborarea prevederilor art. 117 alin. (3) C. proc. civ., teza finală, cu dispozițiile imperative ale art. 118 din același cod, Înalta Curte va reține că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Vatra Dornei, instanța de la ultimul domiciliu al defunctului, in raport de prevederile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, astfel cum a fost modificată ulterior, prin H.G. nr. 794/2015.

În concluzie, aparține Judecătoriei Vatra Dornei competența teritorială exclusivă de soluționare a cauzei.