ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2109/2016

Decizia nr. 2109 /2016 Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25.11.2015 în Dosarul nr. x/3/2007, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, completarea motivată a sentinței nr. 766 din 28 mai 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în sensul de a se constata că reclamanta este proprietara corpului B de clădire și a terenului aferent din acest imobil situat în București, sector 1, în suprafață de 190 m.p., precum și obligarea pârâtei Primăria Municipiului București să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei imobilul compus din corp B situat în București, și teren aferent în suprafață de 190 m.p.

La data de 15.01.2016, reclamanta a depus o cerere prin care a arătat că, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului București și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicită ca Primăria Municipiului București să emită o nouă dispoziție motivată privind retrocedarea în natură a terenului în suprafață de 190 m.p. aferent corpului B din București, sector 1, având în vedere că din dispoziția nr. 11700/2009 nu rezultă retrocedarea acestui teren. La data de 15.03.2016, reclamanta a depus o nouă cerere, prin care a arătat că solicită retrocedarea în natură a terenului în suprafață de 190 m.p. La data de 11.03.2016, pârâta R.A. Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității și excepția lipsei calității procesuale pasive.

La termenul din 15.03.2016, instanța a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat. Prin sentința civilă nr. 303 din 15 martie 2016, Tribunalul București, secția III-a civilă, a respins cererea, pentru autoritate de lucru judecat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la 15.05.2013 a fost înregistrată pe rolul tribunalului cererea având același obiect - să se soluționeze cererea de retrocedare a terenului de 190 m.p., deoarece prin hotărârile judecătorești definitive și irevocabile nr. 766 din 28 mai 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și nr. 652/A din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel București, nu a fost soluționată și această solicitare.

Prin încheierea din 03.06.2013 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a luat act că reclamanta a precizat obiectul cererii dedusă judecății în sensul că solicită completarea dispozitivului sentinței civile nr. 766 din 28 mai 2007 anume ca dispoziția să conțină și soluția de obligare a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la restituirea în natură a terenului aferent corpului B din imobilul situat în București, sector 1. Soluționând cererea de completare prin care s-a urmărit pronunțarea asupra dreptului la retrocedarea terenului de 190 m.p. aferent corpului B al imobilului, tribunalul a respins ca tardiv formulată cererea de completare a sentinței civile nr. 766 din 28 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

În ce privește cererea înregistrată în același dosar la 07.03.2016, tribunalul a constatat că are aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, reclamanta A. solicitând din nou, în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca instanța să se pronunțe pe retrocedarea în natură a aceluiași teren de 190 m.p. Autoritatea de lucru judecat se atașează automat hotărârii prin care se soluționează în tot sau în parte fondul procesului, precum și atunci când se statuează asupra unei excepții procesuale sau asupra oricărui alt incident procedural și asupra chestiunii litigioase din cuprinsul considerentelor.

O cerere de completare a unei sentințe civile respinsă ca tardivă printr-o hotărâre devenită definitivă are autoritate de lucru judecat în privința aspectului soluționat și astfel cererea de completare nu mai poate fi reiterată în condițiile identității de părți și de obiect, respectiv o solicitare identică de completare a aceleiași sentințe. Mijlocul procesual de asigurare a respectării funcției negative a lucrului judecat este invocarea excepției autorității de lucru judecat, ca excepție procesuală absolută de fond. Constatând identitatea de părți, obiect și cauză în ce privește cererea formulată de reclamanta A., tribunalul a admis excepția autorității de lucru și a respins cererea pentru autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei sentințe, la data de 14.04.2016 a formulat apel reclamanta A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 03.05.2016. Prin decizia nr. 433/A din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. Curtea de apel a reținut următoarele în considerentele deciziei: Instanța a constatat că cererea de apel nu este motivată. Prin concept, motivele de apel constituie argumente în fapt și în drept care să susțină teza unor greșeli de judecată care ar fi fost săvârșite de instanța a cărei hotărâre judecătorească a fost atacată.

Or, simpla afirmație că apelantei-reclamante nu i s-a retrocedat terenul în suprafață de 190 m.p. aferent corpului B din imobilul situat în București, sector 1, fără un raționament logico-juridic care să îi confere aptitudinea de a tinde la combaterea argumentelor prezentate de instanță în justificarea soluției adoptate - respingere a cererii de completare a dispozitivului, pentru autoritate de lucru judecat -, nu corespunde definiției arătate. În această situație, a reținut curtea de apel, devin incidente dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care: „În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”.

Din această perspectivă, curtea de apel a reținut, în primul rând, că reclamanta nu a contestat calificarea cererii sale depuse la data de 25.11.2015, astfel cum a fost precizată ulterior, ca fiind o nouă cerere de completare a dispozitivului, iar nu o nouă cerere de chemare în judecată, de sine stătătoare, în baza căreia ar fi trebuit să se formeze un dosar distinct. Din contră, constatând că cererea sa din 25.11.2015 a fost înregistrată tot în Dosarul nr. x/3/2007, reclamanta a continuat să depună precizări în același dosar. În al doilea rând, puterea lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 C. civ., are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă de o alta, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției.

Întrucât prin sentința civilă nr. 1896 din 28 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția III-a civilă, s-a făcut o constatare necircumstanțiată că sentința civilă nr. 766 din 28 mai 2007 a fost comunicată reclamantei la data de 12.07.2007, astfel că termenul pentru formularea cererii de completare a dispozitivului acesteia s-a împlinit la data de 28.07.2007, această constatare rămâne valabilă și pentru o a doua cerere de completare a dispozitivului aceleiași hotărâri. Chiar dacă, strict riguros, prima verificare jurisdicțională a vizat numai momentul depunerii primei cereri de completare (29.01.2013), prin ipoteză ,o a doua cerere este cu atât mai mult formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 281 2 rap.

la 284 alin. (1) C. proc. civ. (în concret, la 25.11.2015). Împotriva deciziei nr. 433/A din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta A., solicitând anularea deciziei recurate, ca fiind „nefondată și nelegală”. În motivarea recursului nu se invocă vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., recurenta limitându-se la a face o succintă prezentare a situației de fapt și a-și exprima nemulțumirile legate de modul de soluționare a cauzei. În esență, recurenta arată faptul că obiectul acestui litigiu îl reprezintă o obligație de a face, obligație ce cade în sarcina Primarului Municipiului București, de a emite o decizie/dispoziție care să soluționeze notificarea reclamantei, formulată în temeiul actului normativ reparatoriu.

În concluzie, recurenta solicită anularea deciziei recurate, ca fiind „nefondată și nelegală”, precum și obligarea Primăriei Municipiului București să dispună retrocedarea în natură a terenului în suprafață de 190 m.p. Înalta Curte, fiind învestită cu soluționarea recursului, constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă motive de nelegalitate a unei hotărâri. Art. 302 1 alin. (1) pct. c C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, printre alte mențiuni, sub sancțiunea nulității, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor.

În art. 306 alin. (3) C. proc. civ. se prevede că „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În cererea de recurs formulată de reclamanta A. se constată că aceasta își exprimă nemulțumirea față de modul de soluționare a cauzei, fără însă a evoca, în mod concret, critici care să se încadreze în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ.. Recurenta solicită anularea deciziei recurate, ca fiind „nefondată și nelegală”, însă nu invocă critici referitoare la hotărârea instanței de apel. Or, simpla nemulțumire a unei părți față de hotărârea atacată pe calea recursului, fără nicio trimitere la considerentele acestei hotărâri, nu este suficientă pentru modificarea sau casarea acesteia, ea echivalând cu o nemotivare. Astfel, întrucât criticile formulate nu fac posibilă încadrarea acestora, în mod concret, în vreunul din motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și nefiind constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate, se va constata nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 433/A din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 433/A din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 noiembrie 2016.