ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2109/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2109/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
2109
/2016
Deliberând
asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 25.11.2015 în Dosarul nr. x/3/2007, reclamanta A.
a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului
București, completarea motivată a sentinței nr. 766 din 28 mai
2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în sensul
de a se constata că reclamanta este proprietara corpului B de clădire
și a terenului aferent din acest imobil situat în București, sector
1, în suprafață de 190 m.p., precum și obligarea pârâtei
Primăria Municipiului București să lase în deplină
proprietate și liniștită posesie reclamantei imobilul compus din
corp B situat în București, și teren aferent în suprafață
de 190 m.p.
La data de
15.01.2016, reclamanta a depus o cerere prin care a arătat că, în
contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului București și
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,
solicită ca Primăria Municipiului București să emită o
nouă dispoziție motivată privind retrocedarea în natură a
terenului în suprafață de 190 m.p. aferent corpului B din
București, sector 1, având în vedere că din dispoziția nr. 11700/2009
nu rezultă retrocedarea acestui teren.
La data de
15.03.2016, reclamanta a depus o nouă cerere, prin care a arătat
că solicită retrocedarea în natură a terenului în
suprafață de 190 m.p.
La data de
11.03.2016, pârâta R.A. Administrația Patrimoniului și Protocolului
de Stat a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția
tardivității și excepția lipsei calității
procesuale pasive.
La termenul
din 15.03.2016, instanța a invocat din oficiu excepția
autorității de lucru judecat.
Prin
sentința civilă nr. 303 din 15 martie 2016, Tribunalul București,
secția III-a civilă, a respins cererea, pentru autoritate de lucru
judecat.
Pentru a
hotărî astfel, prima instanță a reținut că la
15.05.2013 a fost înregistrată pe rolul tribunalului cererea având același
obiect - să se soluționeze cererea de retrocedare a terenului de 190
m.p., deoarece prin hotărârile judecătorești definitive și
irevocabile nr. 766 din 28 mai 2007 a Tribunalului București, secția
a III-a civilă, și nr. 652/A din 17 octombrie 2007 a Curții de
Apel București, nu a fost soluționată și această
solicitare.
Prin
încheierea din 03.06.2013 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,
s-a luat act că reclamanta a precizat obiectul cererii dedusă
judecății în sensul că solicită completarea dispozitivului
sentinței civile nr. 766 din 28 mai 2007 anume ca dispoziția să
conțină și soluția de obligare a pârâtei Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților la restituirea
în natură a terenului aferent corpului B din imobilul situat în București,
sector 1.
Soluționând
cererea de completare prin care s-a urmărit pronunțarea asupra
dreptului la retrocedarea terenului de 190 m.p. aferent corpului B al
imobilului, tribunalul a respins ca tardiv formulată cererea de completare
a sentinței civile nr. 766 din 28 mai 2007 pronunțată de
Tribunalul București, secția a III-a civilă.
În ce
privește cererea înregistrată în același dosar la 07.03.2016,
tribunalul a constatat că are aceleași părți, același
obiect și aceeași cauză, reclamanta A. solicitând din nou, în
contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților, ca instanța să se pronunțe pe
retrocedarea în natură a aceluiași teren de 190 m.p.
Autoritatea
de lucru judecat se atașează automat hotărârii prin care se
soluționează în tot sau în parte fondul procesului, precum și
atunci când se statuează asupra unei excepții procesuale sau asupra
oricărui alt incident procedural și asupra chestiunii litigioase din
cuprinsul considerentelor. O cerere de completare a unei sentințe civile
respinsă ca tardivă printr-o hotărâre devenită
definitivă are autoritate de lucru judecat în privința aspectului
soluționat și astfel cererea de completare nu mai poate fi
reiterată în condițiile identității de părți
și de obiect, respectiv o solicitare identică de completare a
aceleiași sentințe.
Mijlocul
procesual de asigurare a respectării funcției negative a lucrului
judecat este invocarea excepției autorității de lucru judecat,
ca excepție procesuală absolută de fond. Constatând identitatea
de părți, obiect și cauză în ce privește cererea
formulată de reclamanta A., tribunalul a admis excepția
autorității de lucru și a respins cererea pentru autoritate de
lucru judecat.
Împotriva
acestei sentințe, la data de 14.04.2016 a formulat apel reclamanta A., care
a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a
III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de
03.05.2016.
Prin decizia
nr. 433/A din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a
III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a
respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A.
Curtea de
apel a reținut următoarele în considerentele deciziei:
Instanța
a constatat că cererea de apel nu este motivată. Prin concept,
motivele de apel constituie argumente în fapt și în drept care să
susțină teza unor greșeli de judecată care ar fi fost
săvârșite de instanța a cărei hotărâre
judecătorească a fost atacată. Or, simpla afirmație că
apelantei-reclamante nu i s-a retrocedat terenul în suprafață de 190
m.p. aferent corpului B din imobilul situat în București, sector 1,
fără un raționament logico-juridic care să îi confere
aptitudinea de a tinde la combaterea argumentelor prezentate de
instanță în justificarea soluției adoptate - respingere a
cererii de completare a dispozitivului, pentru autoritate de lucru judecat -,
nu corespunde definiției arătate.
În
această situație, a reținut curtea de apel, devin incidente
dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care: „În cazul
în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu
cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel
se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima
instanță”.
Din
această perspectivă, curtea de apel a reținut, în primul rând,
că reclamanta nu a contestat calificarea cererii sale depuse la data de
25.11.2015, astfel cum a fost precizată ulterior, ca fiind o nouă
cerere de completare a dispozitivului, iar nu o nouă cerere de chemare în
judecată, de sine stătătoare, în baza căreia ar fi trebuit
să se formeze un dosar distinct. Din contră, constatând că
cererea sa din 25.11.2015 a fost înregistrată tot în Dosarul nr. x/3/2007,
reclamanta a continuat să depună precizări în același
dosar.
În al doilea
rând, puterea lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 C. civ., are
la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o
singură dată și că o constatare făcută printr-o
hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă
de o alta, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a
justiției.
Întrucât prin
sentința civilă nr. 1896 din 28 octombrie 2013 pronunțată
de Tribunalul București, secția III-a civilă, s-a făcut o
constatare necircumstanțiată că sentința civilă nr.
766 din 28 mai 2007 a fost comunicată reclamantei la data de 12.07.2007,
astfel că termenul pentru formularea cererii de completare a
dispozitivului acesteia s-a împlinit la data de 28.07.2007, această
constatare rămâne valabilă și pentru o a doua cerere de
completare a dispozitivului aceleiași hotărâri. Chiar dacă,
strict riguros, prima verificare jurisdicțională a vizat numai
momentul depunerii primei cereri de completare (29.01.2013), prin ipoteză
,o a doua cerere este cu atât mai mult formulată cu depășirea
termenului prevăzut de art. 281
2
rap. la 284 alin. (1) C. proc.
civ. (în concret, la 25.11.2015).
Împotriva
deciziei nr. 433/A din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția
a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a
declarat recurs reclamanta A., solicitând anularea deciziei recurate, ca fiind
„nefondată și nelegală”.
În motivarea
recursului nu se invocă vreunul din motivele de nelegalitate
prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., recurenta
limitându-se la a face o succintă prezentare a situației de fapt
și a-și exprima nemulțumirile legate de modul de
soluționare a cauzei.
În
esență, recurenta arată faptul că obiectul acestui litigiu
îl reprezintă o obligație de a face, obligație ce cade în
sarcina Primarului Municipiului București, de a emite o
decizie/dispoziție care să soluționeze notificarea reclamantei,
formulată în temeiul actului normativ reparatoriu.
În concluzie,
recurenta solicită anularea deciziei recurate, ca fiind „nefondată
și nelegală”, precum și obligarea Primăriei Municipiului
București să dispună retrocedarea în natură a terenului în
suprafață de 190 m.p.
Înalta Curte,
fiind învestită cu soluționarea recursului, constată că
acesta este nul pentru considerentele ce succed:
Potrivit
dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale
extraordinară de atac prin care se invocă motive de nelegalitate a
unei hotărâri.
Art. 302
1
alin. (1) pct. c C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde,
printre alte mențiuni, sub sancțiunea nulității, și
motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și
dezvoltarea lor.
În art. 306
alin. (3) C. proc. civ. se prevede că „indicarea greșită a
motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face
posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.
proc. civ.”.
Instanța
învestită cu judecarea recursului poate exercita un control
judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de
nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită
și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 304 pct. 1-9
C. proc. civ.
În cererea de
recurs formulată de reclamanta A. se constată că aceasta
își exprimă nemulțumirea față de modul de
soluționare a cauzei, fără însă a evoca, în mod concret,
critici care să se încadreze în motivele de nelegalitate prevăzute de
dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ..
Recurenta
solicită anularea deciziei recurate, ca fiind „nefondată și
nelegală”, însă nu invocă critici referitoare la hotărârea
instanței de apel.
Or, simpla
nemulțumire a unei părți față de hotărârea
atacată pe calea recursului, fără nicio trimitere la
considerentele acestei hotărâri, nu este suficientă pentru
modificarea sau casarea acesteia, ea echivalând cu o nemotivare.
Astfel,
întrucât criticile formulate nu fac posibilă încadrarea acestora, în mod
concret, în vreunul din motivele de nelegalitate expres prevăzute de art.
304 pct. 1-9 C. proc. civ. și nefiind constatate nici motive de ordine
publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii
criticate, se va constata nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva
deciziei nr. 433/A din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția
a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de
reclamanta A. împotriva deciziei nr. 433/A din 14 iunie 2016 a Curții de
Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu
minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 08 noiembrie 2016.