ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1380/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1380/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1380/2017
Asupra cauzei
de față, reține următoarele:
Obiectul
cauzei
Prin cererea înregistrată
inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a
de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 mai 2014, reclamanta
A. a chemat în judecata pe pârâții Primăria Municipiului
București, prin Primar, Prefectura Municipiului București, prin
Prefect, A.N.R.P.- Direcția de Contencios și pentru Coordonarea
Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ministerul
Finanțelor, solicitând acordarea măsurilor reparatorii care i se
cuvin referitor la imobilul demolat și expropriat la adresa
menționată, în sensul de a se soluționa notificarea nr. 4026 din
10 octombrie 2001, inclusiv întinderea acestor măsuri reparatorii și
a se dispune în concret acordarea acestor măsuri într-un termen de 30 de
zile de la comunicarea hotărârii, termen rezonabil și conform
drepturilor sale stabilite prin Convenție.
Judecata
în primă instanță
După
declinări succesive și reciproce de competență,
soluționate de Curtea de Apel București, secția a III-a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin
Sentința civilă nr. 31F din 09 martie 2016 care a stabilit
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 607
din 04 mai 2016, Tribunalul București, secția IV-a civilă, a
respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția
de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc.
civ., ca inadmisibilă, a admis excepția prematurității și
pe cale de consecință, a respins, acțiunea formulată de
reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului
București prin Primar, Prefectura Municipiului București, prin
Prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților - Direcția de Contencios și pentru
Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor și Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind
prematură.
Judecata
în apel
Prin Decizia
civilă nr. 836 din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, a respins excepția tardivității apelului declarat
împotriva dispozițiilor sentinței privitoare la respingerea cererii
de sesizare a Curții Constituționale, a respins, ca nefondat, apelul
formulat de reclamanta A. declarat împotriva dispozițiilor Sentinței
civile nr. 607 din 04 mai 2016 a Tribunalului București, secția a
IV-a civilă, privitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții
Constituționale, a admis apelul declarat de apelanta-reclamanta A. -
împotriva dispozițiilor Sentinței civile nr. 607 din 04 mai 2016 a
Tribunalului București, secția a IV-a civilă, privind
soluționarea cererii de chemare în judecată, în contradictoriu cu
Primăria Municipiului București, prin Primarul General, Prefectura
Municipiului București, Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților (A.N.R.P.) - Direcția de Contencios și
pentru Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor
(continuatoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor),
și Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat, în parte, sentința
apelată în sensul că a respins acțiunea formulată în
contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului București, prin
Primarul General, Prefectura Municipiului București, prin Prefect,
A.N.R.P. și Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată
împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă
și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A luat
act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de
judecată pe cale separată.
Judecata
în recurs. Completul de filtru
Împotriva
acestei decizii a formulat prezentul recurs reclamanta A.
Dosarul a
fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă, la data de 11 aprilie 2017 și
repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10).
Prin
rezoluția completului de filtru din 19 aprilie 2017, a fost dispusă
întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra
admisibilității în principiu a recursului.
Raportul
asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat
părților la data de 26 mai 2017, conform dovezilor, iar la data de 06
iunie 2017, prin email, recurenta-reclamantă, prin avocat B., a depus
punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea în principiu a
recursului.
La termenul
din 27 septembrie 2017, completul de filtru a rămas în pronunțare
asupra admisibilității în principiu a recursului, din perspectiva
legalității căii de atac; cu privire la care reține
următoarele:
Legea nr.
10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune,
așa cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată,
aflată la Dosarul nr. x/2/2014 al Curții de Apel București, în
art. 26 alin. (3) teza a 2-a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din
Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea
soluționării proceselor, prevede că "Hotărârea
tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții
de apel" .
Reiese deci,
că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2011,
hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva
deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a
cererii de restituire în natură este supusă recursului de
competența curții de apel.
De asemenea,
dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost
modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în
curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a
pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie
2010.
Or, în
cauză hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior
acestei date, respectiv la 04 mai 2016. Prin urmare, prezentei cauze, îi sunt
pe deplin aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,
în forma modificată de Legea nr. 202/2010.
În
cauză, sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale
art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,
intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr.
10/2001, care prevăd că "Dacă prin prezenta lege nu se
prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că
hotărârea judecătorească de primă instanță este
definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de
procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța
ierarhic superioară. 2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și
în cazul în care printr-o lege specială se prevede ca hotărârea judecătorească
de primă instanță este supusă recursului sau că poate
fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă
expresie similară."
Din
interpretarea sistematică a dispozițiilor legale menționate,
rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor
pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul,
intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a
recursului.
Pentru
argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct.
4 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă cu art. 26
alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din
Legea nr. 76/2012, rezultă că Decizia civilă nr. 836 A din 29
noiembrie 2016 a Curții de Apel București, pronunțată în
acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de
curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva
unei hotărâri supuse numai apelului.
Potrivit
dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, hotărârea judecătorească este
supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în
condițiile și termenele stabilite de aceasta.
Legalitatea
căilor de atac presupune faptul că o hotărâre
judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac
prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac
prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de
a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri
judecătorești.
Această
regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile
art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele
procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre
judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că
exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu
respectarea acesteia.
Văzând
conținutul dispozițiilor art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Prin derogare
de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de
recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și
analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.
În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori
se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs
va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și
analiza motivelor de casare", având în vedere că inadmisibilitatea
căii de atac reprezintă o excepție procesuală de
procedură, absolută și peremptorie care împiedică analiza
oricăror alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte
constată că motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs
nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc de către instanța
de recurs.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de
reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 836 A din 29 noiembrie 2016,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr.
836 A din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori
și de familie.
Potrivit
dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, decizia nu este supusă niciunei căi de
atac și se va comunica părților, în temeiul prevederilor art.
427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2017.
Procesat
de GGC - CT