ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 594/2017

Decizia nr. 594/2017 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ,, constată următoarele: 1. Cererea de recurs; Prin cererea formulată la data de 20 noiembrie 2016, revizuenta A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 132 F din 21 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr. 31/F din 9 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014*, în soluționarea unui conflict negativ de competență. Recurenta invocă, în sinteză, faptul că hotărârea atacată conține o motivare contradictorie.

Astfel, pe de o parte, se motivează că hotărârea care evocă fondul cauzei este aceea prin care se soluționează cererea de chemare în judecată și celelalte cereri principale sau incidentale, iar, pe de altă parte, se arată în considerente că hotărârea care stabilește competența nu evocă fondul cauzei. Or, cererea privind excepția de necompetență, inclusiv soluționarea conflictului, reprezintă o cerere incidentală și face parte din fondul cauzei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 9 februarie 2017 și repartizat completului C2. În baza rezoluție din data de 21 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportului asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 1 martie 2017, potrivit dovezilor aflate la filele 27-31 în dosarul acestei instanțe.

La data de 9 martie 2017, recurenta a depus punct de vedere ia raport prin care invocat faptul că recursul este admisibil în raport de dispozițiile art. 513 C. proc. civ. Prin rezoluție din data de 15 martie 201 7, s-a acordat termen la data de 28 martie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vederea soluționării recursului.

2. Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Prin cererea înregistrată la 5 mai 2014, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat in judecata pe pârâții Primăria Municipiului București prin primar, Prefectura Municipiului București prin prefect, B. - C., D. și E., solicitând acordarea măsurilor reparatorii care i se cuvin referitor la imobilul demolat și expropriat la adresa menționată, în sensul de a se soluționa notificarea din 10 octombrie 2001, inclusiv întinderea acestor măsuri reparatorii și a se dispune în concret acordarea acestor măsuri într-un termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Prin sentința civilă nr. 5904 din 22 septembrie 2015, Tribunalul București, secția a ll-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 1493 din 9 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței funcționale, declinând competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel București, în vederea soluționării conflictului, Prin sentința civilă nr. 31/F, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/3/2014**, în ședința din camera de consiliu din 09 martie 2016, a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 31/F din 9 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București secția a IIl-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014*. Revizuenta a susținut că instanța nu a analizat, pe fond, excepția privind competența materială a instanței și că a interpretat eronat dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc.

civ., De asemenea, instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut și anume asupra amânării dispusă de instanța de contencios a Tribunalului București privind întâmpinarea tardivă depusă de E.; nu s-a pronunțat asupra unui lucru care s-a cerut și anume asupra competenței materiale, având în vedere capetele cererii de chemare în judecată și temeiul juridic formulat de reclamantă și a dat mai mult decât s-a cerut, anume interpretarea prorogării competenței materiale la termenul de 22 septembrie 2015, având în vedere că la termenul de 26 mai 2015 părțile erau legal citate, instanța avea cunoștință de conținutul întâmpinărilor, iar prorogarea competenței nu se efectua conform condițiilor art. 131 alin. (2) C. proc.

civ. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 132/F din 21 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. Instanța de revizuire a reținut că, având în vedere principiul general în materia revizuirii, respectiv că sunt supuse revizuirii numai hotărârile care evocă fondul cauzei, potrivit art. 509 C. proc. civ., instanța a observat, în primul rând, că hotărârea sus-citată, atacată cu revizuire, nu evocă fondul cauzei, fiind pronunțată în regulator de competență, judecata fiind limitată, astfel cum rezultă și din dispozitivul ei, la stabilirea unei instanțe competente.

În al doilea rând, deși există și excepții de la principiul menționat, indicate de art. 509 alin. (2) C. proc. civ., cererea de revizuire nu este întemeiată pe dispozițiile indicate de acest text de lege, deoarece motivarea nu cuprinde aspecte ce ar putea ti analizate în baza art. 509 alin. (1) pct. 3, pct. 4 sau pct. 7 - 10 C. proc. civ., ci se referă la pronunțarea instanței asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut, cazuri prevăzute de art. 509 pct. 1 C. proc. civ., care se referă numai la o hotărâre care evocă fondul cauzei. Având în vedere că hotărârea care evocă fondul cauzei este aceea prin care instanța soluționează cererea de chemare în judecată și celelalte cereri principale sau incidentale rezultă că hotărârea care soluționează conflictul de competență nu evocă fondul cauzei și nu poate fi atacată în calea de atac a revizuirii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, la data de 20 noiembrie 2016 Se reține că, potrivit art. 135 alin. (4) C. proc. civ. „Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă". Totodată, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că, „sunt hotărâri definitive, cele date in apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs". De asemenea, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel cele date potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege simt supuse recursului. Din interpretarea coroborată a art. 135 alin, (4) și art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ., raportată la interpretarea per a contraria a dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care nu există o prevedere expresă în sensul posibilității exercitării recursului, rezultă că hotărârea prin care este soluționat conflictul negativ de competență este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului. Se mai reține că, potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Față de cele arătate mai sus, cum hotărârea prin care este soluționat conflictul negativ de competență nu este supusă căii de ataca a recursului, față de dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., nici hotărârea prin care a fost soluționată cererea de revizuire a hotărârii prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență nu poate fi atacată cu recurs.

Principiul legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. În concluzie, în raport cu dispozițiile legale anterior menționate, sentința civilă nr. 132/F din 21 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, nu este supusă căii de atac a recursului. Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta A. împotriva sentinței nr. 132/F din 21 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2017