ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1355/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1355/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr.
1355/2017
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de
10 iunie 2016, sub nr. x/3/2016, reclamanta U.P.F.R., în contradictoriu cu
pârâta SC A. SRL, a solicitat obligarea pârâtei la:
- plata
remunerației echitabile și a TVA-ului aferent, datorate
producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de
comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a
reproducerilor acestora prin intermediul postului de televiziune B., începând
cu 1 februarie 2012 - până în prezent (data efectuării raportului de
expertiză), estimând suma datorată de pârâtă pentru această
modalitate de utilizare a fonogramelor în perioada dedusă judecații
este de 34.175,95 RON (la care se adaugă TVA), aceasta urmând a fi
precizată după administrarea probatoriului în cauză;
- plata
remunerației și a TVA-ului aferent, datorate producătorilor de
fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin
intermediul serviciilor online sau mobile (streaming simulcasting) la adresa
website-ului ..., pentru perioada 1 februarie 2012 - până în prezent (data
efectuării raportului de expertiză), estimând că suma
datorată de pârâtă pentru acesta modalitate de utilizare a
fonogramelor în perioada dedusă judecății este de 2.600 RON (la
care se adaugă TVA), aceasta urmând a fi precizată după
administrarea probatoriului în cauză;
- plata
sumelor rezultate din actualizarea cu rata inflației a remunerațiilor
solicitate la pct. I și II, precum și la plata
penalităților de întârziere, calculate de la data scadenței
până la data achitării efective a remunerațiilor;
- predarea
listelor complete de fonograme publicate în scop comercial, fonograme de
comerț și reproduceri ale acestora radiodifuzate începând cu data de
1 februarie 2012 și până în prezent, pentru postul de televiziune
deținut, conform modelelor de playlist reglementate de metodologiile în
vigoare, necesare în vederea repartiției remunerațiilor colectate de
reclamantă;
-
obținerea licențelor neexclusive pentru radiodifuzarea prin
intermediul postului TV a fonogramelor de comerț și a fonogramelor
publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și
pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin intermediul
serviciilor online sau mobile (streaming simulcasting) la adresa website-ului
...;
În subsidiar,
în cazul în care pârâta nu procedează la acoperirea integrală a
prejudiciului cauzat, potrivit art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996,
modificată și completată, a solicitat obligarea pârâtei la plata
triplului remunerațiilor legal datorate, potrivit art. 139 alin. (2) lit.
b) din lege și art. 13 din metodologia publicată prin Decizia
O.R.D.A. nr. 133/2012.
Totodată,
a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 13
septembrie 2016, reclamanta a formulat cerere modificatoare a cererii de
chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei la:
- plata
remunerației echitabile și a TVA-ului aferent, datorate
producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de
comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a
reproducerilor acestora prin intermediul postului de televiziune B., începând
cu 1 aprilie 2013 - până în prezent (data efectuării raportului de
expertiză);
- plata
remunerației și a TVA-ului aferent, datorate producătorilor de
fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin
intermediul serviciilor online sau mobile (streaming simulcasting) la adresa
website-ului ..., pentru perioada 1 mai 2013 - până în prezent (data
efectuării raportului de expertiză);
- plata
sumelor rezultate din actualizarea cu rata inflației a remunerațiilor
solicitate la pct. I și II, precum și la plata
penalităților de întârziere, calculate de la data scadenței
până la data achitării efective a remunerațiilor;
- predarea
listelor complete de fonograme publicate în scop comercial, fonograme de
comerț și reproduceri ale acestora radiodifuzate începând cu data de
1 aprilie 2013 și până în prezent, pentru postul de televiziune
deținut, conform modelelor de playlist reglementate de metodologiile în
vigoare, necesare în vederea repartiției remunerațiilor colectate de
reclamantă;
-
obținerea licențelor neexclusive pentru radiodifuzarea prin
intermediul postului TV a fonogramelor de comerț și a fonogramelor
publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și
pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin intermediul
serviciilor online sau mobile (streaming simulcasting) la adresa website-ului
...;
În subsidiar,
în cazul în care pârâta nu procedează la acoperirea integrală a
prejudiciului cauzat, potrivit art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996,
modificată și completată, a solicitat obligarea pârâtei la plata
triplului remunerațiilor legal datorate, potrivit art. 139 alin. (2) lit.
b) din lege și art. 13 din Metodologia publicată prin Decizia
O.R.D.A. nr. 133/2012.
Totodată,
a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 12
iulie 2016, pârâta SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată. Totodată, a invocat
excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București
și excepția lipsei calității reclamantei de reprezentant al
producătorilor de fonograme publicate în scop comercial.
Prin
Sentința civilă nr. 1.206 din 4 octombrie 2016, pronunțată
de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost
admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei
instanțe, cu consecința declinării competenței de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Pentru a
hotărî astfel, instanța, în esență, a reținut că
reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor remunerații pretins
a fi datorate, prin efectul răspunderii civile delictuale,
corespunzător drepturilor conexe patrimoniale cuvenite producătorilor
de fonograme pentru utilizarea prin radiodifuziune a fonogramelor publicate în
scop comercial sau a reproducerilor acestora.
Făcând
aplicarea dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.,
Tribunalul București a apreciat că locul săvârșirii fapte
ilicite, sub rezerva administrării de probe sub aspectul existenței
acesteia, precum și locul unde s-a produs lezarea valorii sociale
ocrotite, respectiv prejudiciul nemijlocit, decurgând din neplata unor sume
datorate cu titlu de remunerație, coincid în speță cu sediul
pârâtei, care se află în circumscripția Tribunalului Vâlcea.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 9 decembrie 2016, sub
nr. x/3/2016.
La termenul
de judecata din data de 24 februarie 2017, Tribunalul Vâlcea a invocat din
oficiu excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în raport
de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ. și de
valoarea obiectului cererii.
Prin
Sentința civilă nr. 259 din data de 3 martie 2017, Tribunalul Vâlcea
a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei
Sectorului 1 București.
Tribunalul a
reținut că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe
dispozițiile Legii nr. 8/1996, precum și pe dispozițiile ar.
1349 C. civ.
A constatat
caracterul delictual al unei astfel de răspunderi precum și că,
potrivit dispozițiilor C. proc. civ., în materia răspunderii
delictuale sunt competente din punct de vedere teritorial mai multe
instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului.
În
esență, a apreciat că, în condițiile în care art. 139 alin.
(1) din Legea nr. 8/1996 nu stabilește expres competența
materială de soluționare a litigiilor de natura celui pendinte în
favoarea tribunalului, competența materială de soluționare a
cauzei se stabilește în funcție de criteriul prevăzut de art. 94
pct. 1 lit. k) C. proc. civ., dat fiind și caracterul patrimonial al
pretenției deduse judecății.
Față
de cuantumul pretențiilor reclamantei, menționate în cererea de
chemare în judecată și în cererea adițională, tribunalul a
considerat că, în cauză, competența materială de
soluționare aparține judecătoriei.
În ceea ce
privește competența teritorială, Tribunalul Vâlcea a avut în
vedere cele reținute în considerentele Deciziei nr. 2.329 din 23
septembrie 2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție
în Dosarul nr. x/3/2013, precum și împrejurarea că, în cuprinsul
cererii de chemare în judecată, reclamanta a indicat faptul că are
cont deschis la C. - Sucursala Dorobanți, astfel încât pretinsa
obligație de plată a remunerației de către pârâtă
trebuia executată la respectiva sucursală.
A arătat
că prin decizia anterior menționată, Înalta Curte a apreciat
că instanța locului producerii prejudiciului este instanța în
circumscripția căreia se află sediul băncii la care
reclamanta are contul deschis, întrucât se impută un prejudiciu constând
în drepturi reprezentând remunerație datorată artiștilor
interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea de către un post
de televiziune a fonogramelor de comerț și publicate în scop
comercial sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor
artistice din domeniul audiovizual, a căror plată trebuie
făcută în contul reclamantei.
În
condițiile în care C. - Sucursala Dorobanți are sediul în
București, Tribunalul Vâlcea a considerat că aparține
Judecătoriei Sectorului 1 București competența teritorială
de soluționare a pricinii.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Judecătorie Sectorului 1 București la data
de 28 martie 2017, sub nr. x/299/2017.
Prin
Sentința nr. 4.336 din data de 26 mai 2017, Judecătoria Sectorului 1 București
a admis excepțiile necompetenței sale teritoriale și materiale
și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului Vâlcea. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de
competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de
Casație și Justiție, instanță în drept să
hotărască asupra conflictului de competență.
Judecătoria
Sectorului 1 București, analizând excepția necompetenței sale
materiale, a reținut inaplicabilitatea criteriului valoric, atât în
considerarea conținutului normei de la art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc.
civ., cât și a art. 151 din Legea nr. 8/1996, actualizată, care
prevăd că litigiile privind dreptul de autor și drepturile
conexe sunt de competența organelor jurisdicționale, potrivit legii
și dreptului comun.
Având în
vedere că obiectul cererii de chemare în judecată implică
constatări prealabile cu conținut complex, constatări care nu
caracterizează niciunul dintre obiectele cererilor date în competența
judecătoriei prin dispozițiile art. 94 C. proc. civ., precum și
că tribunalul este instanță de drept comun în ceea e
privește judecata de primă instanță, a apreciat că
aparține tribunalului competența materială de soluționare a
cauzei.
În ceea ce
privește competența teritorială, în stabilirea acesteia,
instanța s-a raportat la dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C.
proc. civ., precum și la împrejurarea că reclamanta a susținut
că faptul ilicit este reprezentat de neplata remunerației echitabile.
Referitor la
locul săvârșirii faptei ilicite precum și locul unde s-a produs
lezarea valorilor sociale ocrotite, judecătoria a considerat că
acestea coincid cu sediul pârâtei, care se află în circumscripția
Tribunalului Vâlcea.
Analizând
conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a
fost legal sesizată, în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ.,
Înalta Curte reține următoarele:
Dispozițiile
art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ
de competență atunci când două sau mai multe instanțe
și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces
sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță
învestită își declină la rândul său competența în
favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
Astfel, în
speța de față, având ca obiect drepturi de autor și
drepturi conexe, Înalta Curte reține că Tribunalul București
și Tribunalul Vâlcea și-au declinat succesiv competența de
soluționare a pricinii, iar Judecătoria Sectorului 1 București,
ultima instanță învestită, și-a declinat, la rândul
său, competența în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Prezentul
conflict negativ de competență a fost generat de aprecierea
diferită a instanțelor atât cu privire la competența
materială, cât și la cea teritorială de soluționare a
pricinii.
În ceea ce
privește competența materială, Tribunalul Vâlcea a apreciat
că, în cauză, este aplicabil criteriul valoric prevăzut de
dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., dat fiind caracterul
patrimonial al pricinii, iar Judecătoria Sectorului 1 București nu a
dat eficiență acestui text legal, reținând inaplicabilitatea
criteriului valoric prin raportare la materia în care se circumscrie obiectul
litigiului.
Înalta Curte
constată că prezenta pricină izvorăște din pretinsa
încălcare a unor drepturi conexe ale drepturilor de autor, iar cererile
din această materie nu pot fi supuse dispozițiilor art. 94 pct. 1
lit. k) C. proc. civ., având în vedere că au regim juridic distinct.
Prin
adoptarea normelor de procedură civilă în vigoare s-a
intenționat reașezarea competenței materiale, astfel încât
să conducă atât la apropierea justiției de cetățean,
cât și la o justiție previzibilă prin unitatea soluțiilor
jurisprudențiale. În acest context, s-a avut în vedere ca judecătoria
să judece cauzele de valoare mică și/sau de complexitate redusă,
dar de o mare frecvență în practică.
Față
de intenția legiuitorului exprimată în motivele care au justificat
crearea unui nou cadru legislativ în materia procesului civil, rezultă
că enumerarea expresă din art. 94 C. proc. civ. a materiilor care atrag
competența judecătoriei vizează cauzele civile stricto sensu,
respectiv cele reglementate de C. civ., dovadă în acest sens fiind
materiile indicate la pct. 1 lit. a) - j), care sunt susceptibile de a fi
considerate ca fiind frecvente în practică și având un grad redus de
complexitate.
Nu au fost
avute în vedere acele materii care, fără a fi în sens-strict civile,
sunt reglementate, de regulă, prin legi speciale, ale căror
dispoziții se completează cu legislația civilă și/sau
procesual civilă.
În
privința acestor materii, nu se poate vorbi despre o frecvență
în practică a cauzelor comparabilă cu cea a cererilor enumerate în
art. 94 C. proc. civ., presupunând, de asemenea, un grad de complexitate mai
ridicat decât al acelor cereri, ceea ce face ca valoarea obiectului cererii
să nu fie esențială în determinarea competenței de
soluționare în primă instanță.
Materia
proprietății intelectuale se încadrează în categoria celor care
nu pot fi considerate ca fiind atribuite prin lege în competența
judecătoriei, întrunind exigențele arătate anterior, motiv
pentru care litigiile în această materie sunt de competența de
primă instanță a tribunalului, în aplicarea art. 95 C. proc.
civ.
Astfel, art.
95 pct. 1 C. proc. civ., care prevede că tribunalele judecă în
primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în
competența altor instanțe, consacră plenitudinea de
competență a tribunalului pentru judecata în fond în primă
instanță.
În atare
context, art. 94 C. proc. civ., care enumeră expres cererile date în
competența judecătoriei, reprezintă o normă de
excepție de la regula instituită prin art. 95 pct. 1 C. proc. civ.,
în sensul că ceea ce nu intră în competențele atribuite
judecătoriei este de competența tribunalului, ca instanță
de drept comun.
Având în
vedere că litigiile din materia drepturilor de autor și a drepturilor
conexe nu se încadrează printre cele enumerate în art. 94 pct. 1 C. proc.
civ., pentru considerentele expuse anterior, rezultă că sunt de
competența în primă instanță a tribunalului.
În ceea ce privește
competența teritorială de soluționare a prezentului litigiu,
instanțele au reținut aplicarea în speță a
dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., însă
Tribunalul București și Judecătoria Sectorului 1 București
au reținut că locul săvârșirii faptei ilicite și locul
unde s-a produs pretinsul prejudiciu coincid cu sediul pârâtei, în timp ce
Tribunalul Vâlcea a apreciat că pretinsa obligație de plată a
remunerației de către pârâtă trebuia executată la sucursala
bancară unde reclamanta are cont deschis, și anume în sectorul 1
București, astfel încât competența aparține instanței în
circumscripția căreia își are sediul respectiva sucursală
bancară.
Înalta Curte
reține că reclamanta U.P.F.R. a invocat nerespectarea de către
pârâtă a mai multor obligații legale din materia drepturilor conexe
dreptului de autor, ceea ce atrage antrenarea răspunderii civile
delictuale în sarcina acesteia.
Art. 113
alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competență
teritorială alternativă în materia răspunderii civile
delictuale, prevăzând că în afară de instanțele
prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ., mai sunt competente: (...)
instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta
ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind
obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
Locul
producerii prejudiciului este locul în care se face plata/încasarea sumelor
reclamate de către colectorul unic, reclamanta în speță.
Potrivit art.
1494 alin. (1) lit. a) C. civ., în lipsa unei stipulații contrare ori
dacă locul plății nu se poate stabili potrivit naturii
prestației sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între
părți ori al uzanțelor, obligațiile bănești
trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la
data plății.
Cum sediul
creditorului, în speță reclamanta, în calitate de colector unic, este
în București și inclusiv unitatea bancară la care acesta are
cont deschis este în aceeași localitate (potrivit cererii de chemare în
judecată), competența de soluționare a cauzei aparține
Tribunalului București.
La stabilirea
competenței s-au avut în vedere și dispozițiile art. 116 C.
proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe
instanțe deopotrivă competente, Tribunalul București fiind
instanța sesizată în cauză de către reclamantă.
În
consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate,
Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București, secția a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2017.
Procesat de