ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1355/2017

Decizia nr. 1355/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 10 iunie 2016, sub nr. x/3/2016, reclamanta U.P.F.R., în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, a solicitat obligarea pârâtei la: - plata remunerației echitabile și a TVA-ului aferent, datorate producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora prin intermediul postului de televiziune B., începând cu 1 februarie 2012 - până în prezent (data efectuării raportului de expertiză), estimând suma datorată de pârâtă pentru această modalitate de utilizare a fonogramelor în perioada dedusă judecații este de 34.175,95 RON (la care se adaugă TVA), aceasta urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză; - plata remunerației și a TVA-ului aferent, datorate producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin intermediul serviciilor online sau mobile (streaming simulcasting) la adresa website-ului ..., pentru perioada 1 februarie 2012 - până în prezent (data efectuării raportului de expertiză), estimând că suma datorată de pârâtă pentru acesta modalitate de utilizare a fonogramelor în perioada dedusă judecății este de 2.600 RON (la care se adaugă TVA),

aceasta urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză; - plata sumelor rezultate din actualizarea cu rata inflației a remunerațiilor solicitate la pct. I și II, precum și la plata penalităților de întârziere, calculate de la data scadenței până la data achitării efective a remunerațiilor; - predarea listelor complete de fonograme publicate în scop comercial, fonograme de comerț și reproduceri ale acestora radiodifuzate începând cu data de 1 februarie 2012 și până în prezent, pentru postul de televiziune deținut, conform modelelor de playlist reglementate de metodologiile în vigoare, necesare în vederea repartiției remunerațiilor colectate de reclamantă; - obținerea licențelor neexclusive pentru radiodifuzarea prin intermediul postului TV a fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin intermediul serviciilor online sau mobile (streaming simulcasting) la adresa website-ului ...; În subsidiar, în cazul în care pârâta nu procedează la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, potrivit art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, modificată și completată, a solicitat obligarea pârâtei la plata triplului remunerațiilor legal datorate, potrivit art. 139 alin. (2) lit. b) din lege și art. 13 din metodologia publicată prin Decizia O.R.D.A.

nr. 133/2012. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 13 septembrie 2016, reclamanta a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei la: - plata remunerației echitabile și a TVA-ului aferent, datorate producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora prin intermediul postului de televiziune B., începând cu 1 aprilie 2013 - până în prezent (data efectuării raportului de expertiză); - plata remunerației și a TVA-ului aferent, datorate producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin intermediul serviciilor online sau mobile (streaming simulcasting) la adresa website-ului ..., pentru perioada 1 mai 2013 - până în prezent (data efectuării raportului de expertiză); - plata sumelor rezultate din actualizarea cu rata inflației a remunerațiilor solicitate la pct. I și II, precum și la plata penalităților de întârziere, calculate de la data scadenței până la data achitării efective a remunerațiilor; - predarea listelor complete de fonograme publicate în scop comercial, fonograme de comerț și reproduceri ale acestora radiodifuzate începând cu data de 1 aprilie 2013 și până în prezent, pentru postul de televiziune deținut, conform modelelor de playlist reglementate de metodologiile în vigoare,

necesare în vederea repartiției remunerațiilor colectate de reclamantă; - obținerea licențelor neexclusive pentru radiodifuzarea prin intermediul postului TV a fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin intermediul serviciilor online sau mobile (streaming simulcasting) la adresa website-ului ...; În subsidiar, în cazul în care pârâta nu procedează la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, potrivit art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, modificată și completată, a solicitat obligarea pârâtei la plata triplului remunerațiilor legal datorate, potrivit art. 139 alin. (2) lit. b) din lege și art. 13 din Metodologia publicată prin Decizia O.R.D.A.

nr. 133/2012. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. La data de 12 iulie 2016, pârâta SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată. Totodată, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și excepția lipsei calității reclamantei de reprezentant al producătorilor de fonograme publicate în scop comercial. Prin Sentința civilă nr. 1.206 din 4 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, instanța, în esență, a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor remunerații pretins a fi datorate, prin efectul răspunderii civile delictuale, corespunzător drepturilor conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru utilizarea prin radiodifuziune a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Tribunalul București a apreciat că locul săvârșirii fapte ilicite, sub rezerva administrării de probe sub aspectul existenței acesteia, precum și locul unde s-a produs lezarea valorii sociale ocrotite, respectiv prejudiciul nemijlocit, decurgând din neplata unor sume datorate cu titlu de remunerație, coincid în speță cu sediul pârâtei, care se află în circumscripția Tribunalului Vâlcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 9 decembrie 2016, sub nr. x/3/2016. La termenul de judecata din data de 24 februarie 2017, Tribunalul Vâlcea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în raport de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ. și de valoarea obiectului cererii. Prin Sentința civilă nr. 259 din data de 3 martie 2017, Tribunalul Vâlcea a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Sectorului 1 București. Tribunalul a reținut că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 8/1996, precum și pe dispozițiile ar. 1349 C. civ.

A constatat caracterul delictual al unei astfel de răspunderi precum și că, potrivit dispozițiilor C. proc. civ., în materia răspunderii delictuale sunt competente din punct de vedere teritorial mai multe instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului. În esență, a apreciat că, în condițiile în care art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 nu stabilește expres competența materială de soluționare a litigiilor de natura celui pendinte în favoarea tribunalului, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de criteriul prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., dat fiind și caracterul patrimonial al pretenției deduse judecății. Față de cuantumul pretențiilor reclamantei, menționate în cererea de chemare în judecată și în cererea adițională, tribunalul a considerat că, în cauză, competența materială de soluționare aparține judecătoriei.

În ceea ce privește competența teritorială, Tribunalul Vâlcea a avut în vedere cele reținute în considerentele Deciziei nr. 2.329 din 23 septembrie 2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/3/2013, precum și împrejurarea că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a indicat faptul că are cont deschis la C. - Sucursala Dorobanți, astfel încât pretinsa obligație de plată a remunerației de către pârâtă trebuia executată la respectiva sucursală.

A arătat că prin decizia anterior menționată, Înalta Curte a apreciat că instanța locului producerii prejudiciului este instanța în circumscripția căreia se află sediul băncii la care reclamanta are contul deschis, întrucât se impută un prejudiciu constând în drepturi reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea de către un post de televiziune a fonogramelor de comerț și publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, a căror plată trebuie făcută în contul reclamantei. În condițiile în care C. - Sucursala Dorobanți are sediul în București, Tribunalul Vâlcea a considerat că aparține Judecătoriei Sectorului 1 București competența teritorială de soluționare a pricinii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătorie Sectorului 1 București la data de 28 martie 2017, sub nr. x/299/2017. Prin Sentința nr. 4.336 din data de 26 mai 2017, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepțiile necompetenței sale teritoriale și materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță în drept să hotărască asupra conflictului de competență. Judecătoria Sectorului 1 București, analizând excepția necompetenței sale materiale, a reținut inaplicabilitatea criteriului valoric, atât în considerarea conținutului normei de la art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc.

civ., cât și a art. 151 din Legea nr. 8/1996, actualizată, care prevăd că litigiile privind dreptul de autor și drepturile conexe sunt de competența organelor jurisdicționale, potrivit legii și dreptului comun. Având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată implică constatări prealabile cu conținut complex, constatări care nu caracterizează niciunul dintre obiectele cererilor date în competența judecătoriei prin dispozițiile art. 94 C. proc. civ., precum și că tribunalul este instanță de drept comun în ceea e privește judecata de primă instanță, a apreciat că aparține tribunalului competența materială de soluționare a cauzei. În ceea ce privește competența teritorială, în stabilirea acesteia, instanța s-a raportat la dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ., precum și la împrejurarea că reclamanta a susținut că faptul ilicit este reprezentat de neplata remunerației echitabile. Referitor la locul săvârșirii faptei ilicite precum și locul unde s-a produs lezarea valorilor sociale ocrotite, judecătoria a considerat că acestea coincid cu sediul pârâtei, care se află în circumscripția Tribunalului Vâlcea. Analizând conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, în speța de față, având ca obiect drepturi de autor și drepturi conexe, Înalta Curte reține că Tribunalul București și Tribunalul Vâlcea și-au declinat succesiv competența de soluționare a pricinii, iar Judecătoria Sectorului 1 București, ultima instanță învestită, și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Vâlcea. Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de aprecierea diferită a instanțelor atât cu privire la competența materială, cât și la cea teritorială de soluționare a pricinii. În ceea ce privește competența materială, Tribunalul Vâlcea a apreciat că, în cauză, este aplicabil criteriul valoric prevăzut de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc.

civ., dat fiind caracterul patrimonial al pricinii, iar Judecătoria Sectorului 1 București nu a dat eficiență acestui text legal, reținând inaplicabilitatea criteriului valoric prin raportare la materia în care se circumscrie obiectul litigiului. Înalta Curte constată că prezenta pricină izvorăște din pretinsa încălcare a unor drepturi conexe ale drepturilor de autor, iar cererile din această materie nu pot fi supuse dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., având în vedere că au regim juridic distinct. Prin adoptarea normelor de procedură civilă în vigoare s-a intenționat reașezarea competenței materiale, astfel încât să conducă atât la apropierea justiției de cetățean, cât și la o justiție previzibilă prin unitatea soluțiilor jurisprudențiale.

În acest context, s-a avut în vedere ca judecătoria să judece cauzele de valoare mică și/sau de complexitate redusă, dar de o mare frecvență în practică. Față de intenția legiuitorului exprimată în motivele care au justificat crearea unui nou cadru legislativ în materia procesului civil, rezultă că enumerarea expresă din art. 94 C. proc. civ. a materiilor care atrag competența judecătoriei vizează cauzele civile stricto sensu, respectiv cele reglementate de C. civ., dovadă în acest sens fiind materiile indicate la pct. 1 lit. a) - j), care sunt susceptibile de a fi considerate ca fiind frecvente în practică și având un grad redus de complexitate. Nu au fost avute în vedere acele materii care, fără a fi în sens-strict civile, sunt reglementate, de regulă, prin legi speciale, ale căror dispoziții se completează cu legislația civilă și/sau procesual civilă.

În privința acestor materii, nu se poate vorbi despre o frecvență în practică a cauzelor comparabilă cu cea a cererilor enumerate în art. 94 C. proc. civ., presupunând, de asemenea, un grad de complexitate mai ridicat decât al acelor cereri, ceea ce face ca valoarea obiectului cererii să nu fie esențială în determinarea competenței de soluționare în primă instanță. Materia proprietății intelectuale se încadrează în categoria celor care nu pot fi considerate ca fiind atribuite prin lege în competența judecătoriei, întrunind exigențele arătate anterior, motiv pentru care litigiile în această materie sunt de competența de primă instanță a tribunalului, în aplicarea art. 95 C. proc. civ. Astfel, art. 95 pct. 1 C. proc.

civ., care prevede că tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, consacră plenitudinea de competență a tribunalului pentru judecata în fond în primă instanță. În atare context, art. 94 C. proc. civ., care enumeră expres cererile date în competența judecătoriei, reprezintă o normă de excepție de la regula instituită prin art. 95 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că ceea ce nu intră în competențele atribuite judecătoriei este de competența tribunalului, ca instanță de drept comun. Având în vedere că litigiile din materia drepturilor de autor și a drepturilor conexe nu se încadrează printre cele enumerate în art. 94 pct. 1 C. proc.

civ., pentru considerentele expuse anterior, rezultă că sunt de competența în primă instanță a tribunalului. În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a prezentului litigiu, instanțele au reținut aplicarea în speță a dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., însă Tribunalul București și Judecătoria Sectorului 1 București au reținut că locul săvârșirii faptei ilicite și locul unde s-a produs pretinsul prejudiciu coincid cu sediul pârâtei, în timp ce Tribunalul Vâlcea a apreciat că pretinsa obligație de plată a remunerației de către pârâtă trebuia executată la sucursala bancară unde reclamanta are cont deschis, și anume în sectorul 1 București, astfel încât competența aparține instanței în circumscripția căreia își are sediul respectiva sucursală bancară.

Înalta Curte reține că reclamanta U.P.F.R. a invocat nerespectarea de către pârâtă a mai multor obligații legale din materia drepturilor conexe dreptului de autor, ceea ce atrage antrenarea răspunderii civile delictuale în sarcina acesteia. Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ., mai sunt competente: (...) instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă. Locul producerii prejudiciului este locul în care se face plata/încasarea sumelor reclamate de către colectorul unic, reclamanta în speță.

Potrivit art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., în lipsa unei stipulații contrare ori dacă locul plății nu se poate stabili potrivit naturii prestației sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părți ori al uzanțelor, obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plății. Cum sediul creditorului, în speță reclamanta, în calitate de colector unic, este în București și inclusiv unitatea bancară la care acesta are cont deschis este în aceeași localitate (potrivit cererii de chemare în judecată), competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București. La stabilirea competenței s-au avut în vedere și dispozițiile art. 116 C. proc.

civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, Tribunalul București fiind instanța sesizată în cauză de către reclamantă. În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2017. Procesat de GGC - N