ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 342/2017

Decizia nr. 342/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrata la 12 mai 2014 sub nr. x/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, B. anularea Deciziei nr. 251 din data de 21 ianuarie 2014 prin care reclamantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 30.000 lei și anularea Deciziei nr. 108 din data de 02 aprilie 2014, prin care B. a respins plângerea prealabilă împotriva deciziei inițiale.

Prin sentința civilă nr. 2684 pronunțată în data de 10 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., susținând că instanța de fond a aplicat greșit normele speciale ce reglementează angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale societății de asigurare în domeniul activității de control intern, respectiv art. 35 și 36 ale normelor B. privind controlul intern. A fost menținută o sancțiune contravențională aplicată cu încălcarea principiilor personalității și legalității răspunderii contravenționale.

S-a invocat că, în mod greșit s-a stabilit în sarcina sa răspunderea contravențională pentru încălcarea de către conducerea executivă a instituției, a obligației de supraveghere a activității angajaților societății, fără a se fi reținut săvârșirea vreunei fapte proprii de către reclamant.

A fost menținută o sancțiune împotriva recurentului prin extinderea nepermisă, în afara limitelor legale, a sferei noțiunii de verificare a activității de control intern impusă de art. 35 alin. (2) lit. f) al Normelor B. în sarcina membrilor conducerii administrative a Consiliului de Supraveghere al SC C. SA.

O a doua critică se referă la motivarea instanței care este generală și nu precizează care sunt elementele care au conturat în mod concret săvârșirea faptei ce constituie contravenția prevăzută de lege - singurul aspect care rezultă din cuprinsul hotărârii este acela că răspunderea este întemeiată pe neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor prevăzute de art. 31 alin. (1) și (2) lit. f) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 18/2009, adică normele B.

În esență, criticile prezentate se referă la elementele răspunderii contravenționale prin raportare la legislația ce guvernează activitatea B., dar și la activitatea concretă desfășurată de reclamant ca membru al Consiliului de Supraveghere al SC C. SA.

Astfel, se invocă faptul că instanța ar fi trebuit să aibă în vedere atribuțiile Consiliului de Supraveghere stabilite conform art. 35 din Normele B., dar și atribuțiile conducerii executive, adică a Directoratului, conform art. 36 din actul normativ invocat.

Din cuprinsul normelor amintite rezultă că atribuțiile privind activitatea efectivă de a modului în care angajații respectă politicile de control intern stabilite de Consiliul de Supraveghere revine conducerii executive, adică directoratului. Răspunderea pentru prevenirea, constatarea și sancționarea abaterilor disciplinare ale angajaților revine organelor de conducere executive. Omisiunea de a sesiza și remedia aceste abateri reprezintă o încălcare a obligațiilor legale de către membrii conducerii executive, adică a directoratului societății de asigurare, nu a membrilor din Comisia de Supraveghere.

Pe de altă parte, Consiliul de Supraveghere are rolul de a elabora politicile de control intern pe baza informațiilor aduse de auditori, deci nu poate fi atrasă sub acest aspect răspunderea membrilor acestui organ pentru încălcarea prevederilor interne ale societății.

De altfel, procesul verbal de contravenție, atacat în fața instanței de fond, constată încălcarea obligațiilor impuse de art. 36 din Norme în sarcina Directoratului, deci a conducerii executive.

Prin decizii de sancționare distincte, B. a sancționat contravențional membrii directoratului pentru abaterile săvârșite, statuând că membrii conducerii executive sunt responsabili pentru deficiențele constatate în activitatea asigurătorului, invocând, ca exemplu, Decizia B. nr. 249 din 21 ianuarie 2014.

Deși cererea de recurs este foarte cuprinzătoare, cea mai mare partea acesteia cuprinde reproducerea textelor din actele normative considerate a avea aplicabilitate în cauză.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 10 mai 2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului, în ședință publică, pentru data de 25 octombrie 2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, analizând susținerile reclamantului, constată că acestea se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Analiza instanței pornește de la criticile recurentului care, în esență, se subsumează argumentului că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale contravenției, în sensul că elementul material, fapta ce constituie contravenție nu poate fi imputată reclamantului și că nu există temei de drept pentru a-l sancționa.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că B. l-a sancționat pe reclamantul A. prin Decizia nr. 251 din data de 21 ianuarie 2014 cu amendă în cuantum de 30.000 lei.

În urma controlului efectuat la societatea SC C. SA, B. a încheiat procesul-verbal din 01 octombrie 2013, semnat cu obiecțiuni de președintele directoratului.

După încheierea acestui proces-verbal a fost emisă Decizia nr. 251 din 21 ianuarie 2014, emisă de președintele B., prin care, în temeiul art. 39 alin. (3), lit. c) din Legea nr. 32/2000 a fost aplicată o amendă contravențională reclamantului A., în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere la societate controlată.

Fapta săvârșită de reclamant constă în încălcarea dispozițiilor art. 3 lit. e) și art. 35 alin. (1) și (2) lit. f) din Normele privind principiile de organizare a unui sistem de control intern și management al riscurilor, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern la asigurători/reasigurători, puse în aplicare prin Ordinul nr. 18/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în prezent atribuțiile fiind preluate de B.), cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 20 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 32/2000.

Din verificările efectuate de B. rezultă că au fost încheiate contracte de asigurare de grup pentru angajați (EB), pentru care au fost efectuate răscumpărări parțiale de către angajații societății cu încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate față de valoarea contului asiguratului și cu încălcarea prevederilor din cadrul procedurilor interne ale societății privind încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup referitoare la termenul de răscumpărare față de data încheierii contractului.

Aceasta este situația de fapt care nu este contestată în cauză, reclamantul susținând, în apărare, că atribuțiile privind efectuarea verificării nu reveneau membrilor Consiliului de Supraveghere, ci conducerii executive a societății, adică Directoratului.

Constatările B. cu privire la faptele săvârșite de angajați demonstrează că sistemul de control intern al societății nu a funcționat, iar organele de conducere ale societății în cauză nu și-au îndeplinit obligațiile privind efectuarea controlului în materia implementării procedurilor interne. Această situație a determinat B. să amendeze reclamantul în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere, pentru neîndeplinirea obligațiilor proprii ale conducerii societății SC C. SA.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) lit. b) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor:

”(1) Asigurătorul trebuie să își conducă activitatea, cu respectarea normelor prudențiale specifice, conform practicilor în asigurări (…).

(3) Asigurătorul are obligația:

b) să supravegheze activitatea personalului propriu, a unităților din subordine și a agenților, subagenților și agenților subordonați și să instituie proceduri antifraudă, astfel încât să nu fie periclitată activitatea de asigurare desfășurată de asigurător.”

Din cuprinsul dispozițiilor legale aplicabile în cauză, respectiv art. 1, pct. 15, raportat la art. 35 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a asigurărilor nr. 18/2009, rezultă că atribuțiile de control se regăseau și în sarcina membrilor Consiliului de Supraveghere, nu numai în sarcina consiliului de administrație al societății.

Art. 1 pct. 15 din Ordinul nr. 18/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (antecesorul B.) stabilește înțelesul noțiunii de conducere administrativă a unei societăți în sensul următor: ”Conducere administrativă - consiliul de administrație sau consiliul de supraveghere, pentru societățile care au adoptat sistemul dualist de conducere.”

În cazul societății SC C. SA s-a adoptat sistemul dualist de conducere, deoarece au fost instituite ca organe de conducere, atât Consiliul de Supraveghere, cât și directoratul care îndeplinește rolul unui executiv al unui consiliu de administrație.

Așa fiind, este evident că, în speță, membrii Consiliului de Supraveghere fac parte din conducerea administrativă a societății, urmând să fie înlăturate susținerile reclamantului privind o eventuală contradicție între Ordinul nr. 18/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și legea societăților comerciale, întrucât în temeiul art. 153

9

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, una dintre principalele atribuții ale Consiliului de Supraveghere constă în exercitarea controlului permanent asupra conducerii executive a societății.

Potrivit art. 35 alin. (1) și (2) lit. f) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 18/2009, responsabilitatea pentru stabilirea și menținerea unui control intern adecvat și eficient revine conducerii administrative a asigurătorilor/reasigurătorilor și în temeiul acestei responsabilități are obligația de a verifica dacă conducerea societății implementează corect sistemul de control intern și de gestiune a riscurilor conform politicilor stabilite.

Articolul 35 se află în cap. IV intitulat ”Rolul și responsabilitățile conducerii administrative și ale conducerii executive”, Secțiunea 1, intitulată ”Rolul și responsabilitățile conducerii administrative și ale conducerii executive în ceea ce privește controlul intern”.

Conform art. 35 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 18/2009:

”(1) Conducerea administrativă a asigurătorilor/reasigurătorilor este responsabilă pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient.

(2) În contextul prevederilor alin. (1), conducerea administrativă a asigurătorilor/reasigurătorilor are următoarele atribuții:

f) verifică dacă conducerea societății implementează corect sistemul de control intern și de gestiune a riscurilor conform politicilor stabilite;

g) cere să fie periodic informată despre eficacitatea sistemului de control intern și de gestiune a riscurilor.

(3) Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, conducerea administrativă trebuie să întreprindă cel puțin următoarele măsuri;

a) discuții periodice, cel puțin trimestrial, cu conducerea operativă privind eficiența sistemului de control intern;

b) analiză periodică, cel puțin trimestrial, a evaluărilor sistemului de control intern efectuate de conducerea operativă și de auditul intern;

c) urmărirea implementării de către conducerea operativă a recomandărilor formulate de auditul intern, de auditorul financiar extern și de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu privire la deficiențele sistemului de control intern și examinarea efectului măsurilor implementate.”

Din modul de reglementare rezultă că societățile de asigurare trebuie să aibă în vedere supravegherea modului de efectuare a controlului intern, iar în acest sens, printre altele,trebuie să aibă loc discuții între conducerea administrativă din care face parte și Consiliul de Supraveghere și conducerea operativă, în scopul atingerii obiectivelor prevăzute de art. 3 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 18/2009.

Astfel, potrivit art. 3 din reglementarea menționată : ”În cadrul sistemului de control intern, asigurătorii/reasigurătorii trebuie să definească reguli, proceduri și o structură organizatorică ierarhizată care să asigure o funcționare corectă a activității în cadrul societății și să urmărească:

a) desfășurarea activității în condiții de eficiență și rentabilitate;

b) controlul adecvat al riscurilor care pot afecta atingerea obiectivelor societății;

c) furnizarea unor informații corecte, relevante, complete și oportune structurilor implicate în luarea deciziilor în cadrul societăților și utilizatorilor externi ai informațiilor;

d) protejarea patrimoniului;

e) conformitatea activității societății cu reglementările legale în vigoare, politica și procedurile societății.”

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 4 lit. a) din același act normativ:” Activitățile de control intern includ cel puțin următoarele:

a) analize la nivelul conducerii administrative și al conducerii executive.”

Reglementările din art. 35 și art. 36 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 18/2009, nu se exclud reciproc, fiind necesar ca acestea să fie coroborate și cu alte texte din reglementarea menționată, respectiv, art. 1 pct. 14, art. 3 și 4, dar și cu art. 153

9

din Legea nr. 31/1990, conform căruia una dintre principalele atribuții ale Consiliului de Supraveghere constă în exercitarea controlului permanent asupra conducerii executive a societății.

Elementul material al contravenției reținute în sarcina reclamantului de B. constă în neîndeplinirea propriilor obligații de asigurare a funcționării permanente a unui sistem de control intern eficient, în scopul prevenirii săvârșirii unor încălcări de felul celor constatate de organul de control.

În speță, încălcările constatate de B. constau în încheierea unor contracte de asigurare de grup pentru angajați (EB), pentru care au fost efectuate răscumpărări parțiale de către angajații societății cu încălcarea condițiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate față de valoarea contului asiguratului și cu încălcarea prevederilor din cadrul procedurilor interne ale societății privind încheierea, derularea și gestionarea contractelor de grup referitoare la termenul de răscumpărare față de data încheierii contractului.

Esențial pentru soluționarea cauzei este efectuarea distincției între încălcările procedurilor interne prin efectuarea unor operațiuni neconforme cu reglementările specifice în materia asigurărilor (cele menționate mai sus) și obligația de asigurare a funcționării permanente a unui sistem de control intern eficient, capabil să prevină săvârșirea unor încălcări ale procedurilor interne.

Elementul material al contravenției în speță constă în încălcarea obligației de asigurare a funcționării permanente a unui sistem de control intern eficient, capabil să prevină săvârșirea unor încălcări ale procedurilor interne, obligație ce revenea membrilor Consiliului de Supraveghere al societății SC C. SA.

Scopul exercitării obligației de control al Consiliului de Supraveghere în cadrul societății de asigurare nu este unul formal, ci îndeplinește rolul de apărare al drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România, mai ales pe o piață atât de complexă și cu reglementări foarte specializate, a căror eficiență și corectitudine depinde de respectarea procedurilor de către operatorii din piață.

Așa fiind, sunt neîntemeiate susținerile reclamantului cu privire la situația că nu ar fi săvârșit fapta ce intră în cuprinsul elementului material al contravenției, deoarece din punct de vedere legal, intra în atribuțiile sale, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al societății să analizeze și să verifice implementarea procedurilor interne de funcționare în cadrul societății.

În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurătorilor, fapta de a nu respecta obligațiile reglementate, constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

În consecință, în mod corect B. a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea contravenției și a aplicat amenda, făcând aplicarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 32/2000.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2684 din 10 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2017.