ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3777/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 19 din 31 ianuarie 2014 emisă de pârâtă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1271 din 6 mai 2015, a respins, ca neîntemeiate, atât excepția prematurității, cât și acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Recurentul-reclamant consideră că simpla deținere a calității de membru în conducerea societății nu este de natură a atrage răspunderea pentru acte (polițe de asigurare) încheiate fără cunoștința sa sau fără ca aceste polițe să fie înregistrate în contabilitate, faptele fiind cercetate în cadrul unui dosar penal de către DNA - București, iar calitatea de inculpat o au ceilalți membri al Directoratului.

Instanța de fond, în mod greșit, susține recurentul-reclamant, face referire și consideră că este atrasă răspunderea sa, deoarece prin producerea acestor fapte înseamnă că sistemul de management al riscului din cadrul societății nu a funcționat, ceea ce conduce la responsabilizarea recurentului.

Instanța de fond deși face trimitere și analizează ambele calități deținute de recurent (în Directorat și Comitetul de Management al Riscului), nu face distincție între atribuțiile fiecăruia, între responsabilitățile determinate de fiecare dintre acestea, nu analizează și nu verifică dacă sancțiunea aplicată vizează calitatea de membru al Directoratului sau de membru al Comitetului.

Deși instanța reține temeinicia deciziei, deoarece în perioada supusă verificării sistemele de control intern al societății și de management al riscului nu au funcționat datorită emiterii polițelor, aceeași instanță are în vedere și constată că acele polițe nu au fost semnate de reclamant, nu au fost înregistrate în evidența contabilă și operativă a societății la data emiterii și nu au fost supuse analizei, nefiind introduse pe ordinea de zi a Comitetului de Management al Riscului.

Aceste considerente, susține recurentul-reclamant, sunt contradictorii, deoarece, deși este evident că recurentul nu putea afla și dispune nicio măsură față de aspectele reținute, se conchide că decizia intimatei este temeinică, răspunderea fiind atrasă prin simpla calitate de membru al Directoratului.

Deși una dintre criticile formulate a vizat faptul că decizia de sancționare nu cuprinde neregulile constatate, respectiv acele deficiențe neremediate, instanța de fond a apreciat că acestea s-ar regăsi în mod detaliat în documentația care stă la baza deciziei, însă recurentului i-a fost comunicată doar decizia, fără a se anexa niciun alt înscris.

Recurentul-reclamant mai arată că, în perioada 01.01.2012 - 04.07.2013, nu a avut calitatea de persoană semnificativă/membru al Directoratului în mod continuu, Hotărârea ASF nr. 707 din 28.11.2012 prin care i-a fost prelungit mandatul de membru al Directoratului, nu i-a fost comunicată, iar B. nu încheia polițe prin intermediari, astfel că nu se impunea adoptarea vreunei metodologii în acest sens.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Prin Decizia nr. 19/31.01.2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, recurentul-reclamant A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 20.000 RON, reținându-se următoarele:

- conducerea executivă (Directorat) nu a întreprins măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate prin rapoartele de control anterioare, întocmite în perioada 01.01.2012 - 04.07.2013;

- în cadrul ședințelor Comitetului de Management al Riscului ținute în anul 2012, membrii conducerii executive ai societății, care au avut și calitatea de membri ai acestui comitet, nu au analizat din punct de vedere al expunerii la riscuri polițele emise în data de 07.03.2012 și 11.06.2012, datorită valorii sumelor asigurate și care au fost încheiate fără respectarea limitelor de competență;

- în perioada supusă verificării sistemul de control intern al societății și de management al riscului nu a funcționat și nu a fost menținut corespunzător, dată fiind lipsa unui proces decizional adecvat din partea conducerii executive (Directorat), pentru polițele emise în data de 07.03.2012 și 11.06.2012, polițele încheiate în perioada 01.01.2013 - 30.04.2013 și 08.01.2013 - 01.06.2013, prin intermediari, nu au fost înregistrate în contabilitate, iar cele încheiate după data de 14.02.2013 au fost încheiate cu încălcarea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 4 din 14.02.2013, care interzicea asemenea operațiuni, precum și pentru faptul că societatea nu dispune de o metodologie de lucru pentru avizarea activității de asigurare pe teritoriul statelor membre.

Instanța de fond, răspunzând criticilor aduse actului administrativ a cărui anulare s-a cerut, a apreciat că nu poate reține drept motiv de nulitate comunicarea defectuoasă a deciziei de sancționare, deoarece această chestiune vizează opozabilitatea și nu legalitatea actului administrativ.

Referitor la critica de nelegalitate ce vizează nerespectarea procedurii de control, s-a constatat că Regulamentul ASF nr. 1/2014 a intrat în vigoare ulterior efectuării controlului, iar pentru invocarea inexistenței în cuprinsul deciziei de sancționare a neregulilor constatate și a deficiențelor neremediate, Curtea de apel a apreciat că toate acestea se regăsesc în mod detaliat în documentația care stă la baza actului administrativ contestat, pe care le indică la filele 13-14, 16-17 din sentință.

Prin recursul formulat de reclamant și întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt aduse critici numai cu privire la unele aspecte ce țin de nemotivarea hotărârii sau existența unor motive contradictorii, iar cea de-a treia ipoteză a textului (motive străine de natura cauzei) nu este avută în vedere în cuprinsul motivelor de recurs.

Prima ipoteză, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, se referă la faptul că instanța de fond, deși face trimitere și analizează atât calitatea reclamantului de membru al Directoratului, cât și cea de membru al Comitetului de Management al Riscului, nu face o distincție între atribuțiile fiecăreia, între responsabilitățile determinate de fiecare dintre acestea, deosebire care este de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții în speță.

Din cuprinsul acțiunii introductive nu reiese însă faptul că reclamantul a criticat actul administrativ atacat și din această perspectivă, iar obligația instanței era de a analiza și motiva susținerile și apărările formulate de către părți.

A doua ipoteză a textului, existența unor motive contradictorii, nu este întrunită în cauză.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că sistemul de control intern al societății și de management al riscului nu a funcționat, aspect relevat de încheierea nelegală a polițelor, deși aceste polițe nu au fost înregistrate în evidența contabilă și operativă a societății și nu au fost supuse analizei.

Considerentele, sub acest aspect, nu sunt contradictorii, deoarece închirierea nelegală a polițelor s-a datorat nefuncționării sistemului de control intern al societății și de management al riscului, iar împrejurarea conform căreia recurentul nu a fost persoana care a încheiat acele polițe nu are relevanță în speță.

Recurentul-reclamant făcea parte atât din conducerea executivă (Directorat), cât și din Comitetul de Management al Riscului, astfel că avea obligația să monitorizeze expunerea la riscuri și să implementeze un sistem de control intern viabil.

Faptele imputate recurentului-reclamant sunt de natură administrativă și nu are relevanță existența unui dosar penal ce îi privește pe ceilalți doi membri ai Directoratului.

Prin Decizia nr. 19 din 31.01.2014, intimata a decis sancționarea recurentului și pentru faptul că Directoratul, conducerea executivă, nu a întreprins măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate prin rapoartele de control anterioare, din perioada 01.01.2012 - 04.07.2013, ceea ce conduce la concluzia unor deficiențe majore în activitatea conducerii executive.

În ceea ce privește susținerea recurentului-reclamant ce vizează lipsa calității sale de persoană semnificativă/membru al Directoratului la Societatea B. S.A. în perioada 07.09.2012 - 08.07.2013, Înalta Curte consideră că este nefondată.

Prin Decizia nr. 707 din 28.11.2012 a fost prelungit mandatul recurentului-reclamant ca membru al Directoratului, iar acesta și-a exercitat funcția astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 158 și 856 din dosarul de fond.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 1271 din 6 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2017.