ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2394/2016

Decizia nr. 2394/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 martie 2014, reclamantele A. SRL, B. SRL, C. SA și D. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.T., suspendarea executării Ordinului M.T. nr. 39/2014 privind stabilirea echipajului minim de siguranță pentru navele maritime care arborează pavilion român publicat în M.Of. nr. 87 din 4 martie 2014 intrat în vigoare la data de 6 martie 2014 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 1.826 din 10 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția inadmisibilității cererii formulate de D. SRL și s-a respins cererea acesteia; s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A. SRL, B. SRL, C. SA, în contradictoriu cu pârâtul M.T.; s-a dispus suspendarea executării Ordinului M.T. nr. 39/2014.

De asemenea, s-a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului M.T. formulată de intervenient accesoriu E.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, au formulat recurs atât pârâtul M.T., cât și intervenienta accesorie în interesul pârâtului E. - F.N.S.P.

3.1. Prin recursul formulat, recurentul-pârât M.T. s-au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul M.T. a susținut că sentința recurată nu a fost motivată în drept de instanța de fond, aceasta nearătând care anume dispoziții din cuprinsul Legii nr. 52/2003 nu au fost respectate și nici prin ce dispoziții ale ordinului ce face obiectul litigiului se încalcă prevederile aceleiași legi - Legea nr. 52/2003. A susținut că instanța de fond a invocat în susținerea hotărârii luate Legea nr. 52/2003, în integralitatea ei.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea instanței de fond se bazează pe afirmațiile reclamantei, ce nu sunt de natură a face dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

O altă critică adusă hotărârii pronunțată de prima instanță constă în aceea că instanța nu a procedat la cenzurarea actului administrativ prin raportare la lege, în sensul de a verifica respectarea condițiilor de validitate ale acelui act.

A mai susținut recurentul că instanța de fond, în mod neîntemeiat, a respins cererea de intervenție formulată de E., având în vedere obiectul de activitate al acestei Federații.

3.2. Prin recursul formulat intervenienta accesorie în interesul pârâtului - E. - F.N.S.P a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-intervenientă a susținut că instanța de fond nu a motivat în drept care anume prevedere din legea transparenței decizionale a fost încălcată, de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității ordinului privind stabilirea echipajului minim de siguranță.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurenta că din conținutul hotărârii ce se atacă, precum și din cererea de suspendare formulată de intimatele-reclamante, nu reiese că instanța de fond ar fi reținut un drept vătămat și/ori un interes legitim privat recunoscut prin lege, pentru a putea aprecia în concret îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a suspendării executării actului normativ, act care este de interes public.

A apreciat recurenta-intervenientă accesorie în interesul pârâtului că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că există un caz bine justificat, întrucât nu s-a indicat nici o împrejurare de fapt sau de drept în strictă legătură cu presupusul drept vătămat prin ordinul ce vizează armarea cu echipaj minim de siguranță a navelor intimaților-reclamanți, respectiv remorchere maritime sau portuare.

S-a susținut de către recurentă că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, solicitându-se admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile recurate, reținerea cauzei spre judecare, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., și, rejudecând cauza pe fond, respingerea cererii de suspendare a Ordinului M.T. nr. 39/2014, ca nefondată, menținerea soluției privind admiterea excepției inadmisibilității cererii formulate de SC D. SRL și admiterea cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtului, astfel cum a fost formulată.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, iar prin Încheierea de ședință din data de 16 martie 2016, recursurile au fost admise în principiu, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile formulate de recurentul-pârât în raport cu motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, reclamantele A. SRL, B. SRL, C. SA și D. SRL au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În practica judiciară, s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

În jurisprudența sa (cu titlu de exemplu, deciziile nr. 737/2012, nr. 514/2013 și nr. 3.019/2015), Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut că este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, existând o serioasă îndoială cu privire la respectarea normelor privind transparența decizională, actul conducând la o modificare radicală a normelor privind echipajul minim de siguranță.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În sensul jurisprudenței Înaltei Curți menționate la pct. II.1 și contrar celor reținute de prima instanță, la o analiză sumară a aparenței de legalitate, se constată că neregulile evidențiate de reclamantele-intimate (nerespectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 52/2003 a transparenței decizionale, nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă în elaborarea actelor normative) nu au fundament în raport de înscrisurile depuse la dosar.

De altfel, aspectele reținute de prima instanță sub aspectul cazului bine justificat în sensul că "nu există date suficiente pentru a se putea stabili dacă procedurile impuse de Legea nr. 52/2003 au fost respectate" nu constituie împrejurări vădite de fapt sau de drept care să aibă capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Mai mult, presupusa încălcare a legii transparenței decizionale nu are legătură cu modul de stabilire a echipajului minim de siguranță în ceea ce le privește pe intimatele-reclamante, în condițiile în care, la o analiză sumară, se poate constata că nu există o modificare radicală a normelor noi care reglementează echipajul minim de siguranță față de vechiul ordin abrogat.

În ceea ce privește condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, Înalta Curte observă că instanța de fond a argumentat, fără just temei, îndeplinirea acestei cerințe pe baza supoziției că punerea în executare a actului atacat ar conduce la angajarea de personal suplimentar, fapt care ar determina producerea unei pagube, deși nu s-a făcut dovada pagubei iminente, greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenți subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursurile declarate de pârâtul M.T. și E. și, rejudecând litigiul în fond, va casa în parte sentința recurată și, pe cale de consecință, va respinge cererea de suspendare a Ordinului nr. 39/2014 emis de M.T. formulată de reclamantele A. SRL, B. SRL și C. SA, ca nefondată și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a Ordinului M.T. nr. 39/2014 formulată de reclamanta SC D. SRL.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea intimatelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 RON, reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru către recurenta-intervenientă E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de M.T. și E. împotriva Sentinței nr. 1.826 din 10 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și pe cale de consecință:

Respinge cererea de suspendare a Ordinului nr. 39/2014 emis de M.T. formulată de reclamanții A. SRL, B. SRL și C. SA, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a Ordinului M.T. nr. 39/2014 formulată de reclamanta SC D. SRL.

Obligă intimații-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 RON, reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru către recurenta-intervenientă E.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2016.

Procesat de GGC - N