ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2902/2016

Decizia nr. 2902/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.06.2014, sub nr. x/2/2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă anularea actului administrativ sancționator nr. 6620 din data de 13.05.2014, comunicat la data de 02.06.2014, având in vedere nelegalitatea și netemeinicia acestuia și, pe cale de consecință, anularea sancțiunii disciplinare aplicate prev. de art. 84 lit. a) din Legea nr. 7/2006 republicată, respectiv mustrarea scrisă; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2903 din data de 29.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de recursul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea constată că sentința revocată prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul-recurent este legală atât în ceea ce privește respingerea excepției tardivității actului administrativ nr. 6620 din 13 mai 2014 prin care s-a dispus sancțiunea sa, cât și soluția de respingere pe fond a acțiunii, actul atacat fiind legal emis raportat la dispozițiile legii speciale Legea nr. 7/2006.

Primul motiv de nelegalitate, reiterat în cererea de recurs privește soluționarea greșită a excepției tardivității emiterii actului de sancționare raportat la dispozițiile art. 85 alin. (1)-(4) din Legea nr. 7/2006 având în vedere că fapta săvârșită de recurent care ar fi adus prejudicii imaginii instituției ar fi fost săvârșită în anul 2012, fiind tardiv emis actul sancționator nr. 6620 din 13 mai 2014, cu depășirea termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 7/2006.

Sub acest aspect, instanța de recurs constată că abaterea imputată recurentului respectiv participarea recurentului la discuții referitoare la împărțirea banilor din indemnizațiile ce urmau să fie primite cu ocazia alegerilor locale din 2014, privea o faptă din cursul anului 2014.

Se invocă tardivitatea actului de sancționare în legătură cu o faptă petrecută în anul 2012, raportat la dispozițiile alin. (1) al art. 85 din Legea nr. 7/2006, dar și faptul că nu putea fi aplicată o sancțiune pentru o fapta de a participa și de a fi de acord cu discuții referitoare la impartirea banilor din indemnizațiile ce urmau a fi primite pentru alegerile europarlamentare din 2014, fără a fi indicată data săvârșirii acesteia.

Cu privire la acest motiv, Curtea constată că, așa cum reiese din procesul verbal de audiere, reclamantul a declarat că: „prima dată când s-a hotărât în cadrul Departamentului împărțirea banilor din indemnizații a fost în anul 2012, după alegerile parlamentare”; „în anul 2014, au hotărât să împartă banii din indemnizații înainte de examenul organizat de instituție pentru desemnarea personalului tehnic în cadrul Biroului Electoral Central.”

Din răspunsul la contestația formulată de reclamant, reiese că pârâta a avut în vedere participarea reclamantului, în cadrul instituției, la discuțiile referitoare la împărțirea banilor din indemnizațiile ce urmau să fie primite pentru alegereile europarlamentare din acest an, în calitate de personal tehnic sau membru al biroului electoral.

Astfel, rezultă că au fost respectate prev. art. 85 alin. (1) din Legea nr. 7/ 2006, potrivit cărora „sancțiunea disciplinară se aplică de către secretarul general al Camerei Deputaților sau Senatului, după caz, în cel mult 30 de zile de la data luării la cunoștință despre abaterea săvârșită, dar nu mai mult de un an de la data săvârșirii acesteia.”

Pe fond soluția de respingere a acțiunii este legală și temeinică în cauză nefiind îndeplinite condițiile aplicării greșite a normelor de drept material de către instanța de fond, care a analizat legalitatea și temeinicia actului de sancționare sub toate aspectele neputându-se reține aspectele de nelegalitate invocate în cererea de recurs.

În mod corect prima instanță a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 1344/2007 cât timp actul de sancționare nu a fost emis de o comisie de disciplină ci de o comisie de cercetare administrativă.

Fapta imputată recurentului nu este o abatere administrativă ci o încălcare a Codului etic al personalului angajat în Autoritatea Electorală Permanentă funcționarii publici parlamentari având obligația de a se abține de la orice acte care produce prejudicii de imagine instituției.

Din actele dosarului rezultă că recurentul a fost chestionat în timpul audierilor cu privire la faptele care ar fi putut aduce prejudicii imaginii instituției și pentru care a fost ulterior sancționat cu „mustrare scrisă”.

În ceea ce privește inexistența faptei de natură a se aprecia încălcarea art. 10 alin. (1) privind Codului etic, curtea apreciază că această faptă a existat și constă în participarea directă a recurentului la adoptarea deciziei de împărțire a banilor rezultați din indemnizațiile primite pentru activitatea desfășurată în birourile electorale constituite pentru alegerile europarlamentare din anul 2014, activitate care a ajuns la cunoștiițelor terților existând persoana care s-au opus acestei „cutume” și care a fost de natură a genera un prejudiciu de imagine instituției.

În ceea ce privește individualizarea și consecințelor sancțiunii aplicate în mod corect prima instanță a apreciat-o ca fiind proporțională în raport de abaterea imputată, iar eventualul prejudiciu asupra imaginii profesionale reprezintă un efect legal al aplicării unei sancțiunii.

Față de cele expuse mai sus, curtea, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2903 din 29 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2016.