ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 759/2016

Decizia nr. 759/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2/2013 pe rolul Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul B..

Prin sentința nr. 806 din 10 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. și a constatat calitatea de lucrător al securității în privința pârâtului.

Împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel a declarat recurs pârâtul B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În esență, au fost formulat următoarele critici:

Recurentul a reiterând susținerile din fața instanței de fond, a arătat în esență că în perioada martie 1985 - decembrie 1989 fiind angajat in funcția de subofițer de miliție, și-a desfășurat activitatea in conformitate cu legislația în vigoare la acea vreme, respectiv Decretul Consiliilor de Stat al Republicii Socialiste România nr. 121 din data de 03 aprilie 1978, privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne, publicat în Buletinul Oficial nr. 29 din data de 08 aprilie 1978, respectiv Legea nr. 21 din data de 18 noiembrie 1969, privind organizarea și funcționarea miliției, emisa de Marea Adunare Naționala a Republicii Socialiste România și publicată în Buletinul Oficial nr. 132 din data de 18 noiembrie 1969.

Totodată, recurentul a susținut că toate demersurile pe care le-a efectuat de-a lungul carierei de subofițer, au respectat întocmai spiritul și litera legii, regulamentele și instrucțiunile de organizare și funcționare a Ministerului de Interne, precum și a Miliției.

Din textul acestor acte normative, rezulta fără putința de tăgada, legalitatea și temeinicia, demersurilor efectuate fața de petentul C. si faptul ca acestuia nu i s-a adus nici o atingere în mod arbitrar sau ilegal vieții particulare.

De asemenea, recurentul a susținut că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât,deși a solicitat încuviințarea ca probă a fișei postului,

prin emiterea unei adrese judiciare către Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, prin care să solicite însăși instanța de judecata acea copie după fisa postului, instanța de judecata a respins administrarea acestei probe.

De asemenea, recurentul a susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin lipsa comunicării răspunsului întâmpinare, formulat de reclamant.

În opinia recurentului, prin activitatea sa de subofițer de miliție în cadrul Postului de Miliție al com. Oarja, județul Argeș, nu a desfășurat activități arbitrare sau ilegale care să lezeze în vreun fel viața particulara a d-lui C., sau a vreunei alte persoane, ci și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu bună-credință și în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea vreme și arătate mai sus, iar acest lucru reiese din fișele anuale de apreciere întocmite de șefii ierarhici.

În fine, recurentul a susținut că interpretarea juridico-gramaticala corectă a textului de lege prevăzut la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, trebuie făcută în sensul în care, nu orice angajat al fostei Miliții, în mod obligatoriu trebuie declarat "lucrător al fostei securități", deoarece în felul acesta ar însemna ca toți foștii angajați ai fostei Miliții să fi fost lucrători ai fostei securități.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 mai 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 3 noiembrie 2015 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a admis în principiu recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 806 din 10 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 3 martie 2016, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt existentă în cauză și legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul de propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului-pârât B.

Verificările au fost efectuate ca urmare a solicitării formulate în acest sens de

domnul C.,

prin cererea din 26 februarie 2009 adresată A.

În cauză nu s-a contestat că recurentul-pârât a avut calitatea de

subofițer de miliție

, aspectele în dispută vizând numai natura activităților desfășurate în această calitate.

Prima instanță, analizând documentația depusă la dosarul cauzei de A., a constatat în mod corect că prin activitatea sa pârâtul a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere „când

prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;

Înalta Curte constată că este nefondat acest motiv de recurs, întrucât, contrar celor susținute de recurent, instanța de fond nu a încălcat dreptul pârâtului la apărare.

Potrivit susținerilor recurentului, instanța de fond i-ar fi încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii prin care solicitase emiterea unei adrese judiciare către Inspectoratul de Politie al Județului Argeș în vederea depunerii fișei postului, în baza căreia pârâtul și-a desfășurat activitatea.

Verificând susținerile recurentului, formulate în fața primei instanțe și reluate în cadrul motivelor de recurs, Înalta Curte constată că în cauză nu a fost încălcat dreptul la apărare al pârâtului, întrucât recurentul-pârât nu își poate justifica acțiunile prin care a încălcat în mod evident drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor urmărite, prin invocarea unor instrucțiuni și ordine emise cu încălcarea actelor normative cu forță juridică superioară, respectiv Constituția din anul 1965, care prevedea la art. 28 dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, la art. 30 dreptul la libertatea conștiinței și a religiei iar la art. 32 dreptul la viață privată.

În plus, după cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, O.U.G. nr. 24/2008 „urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale”.

Îngrădirea acestor drepturi s-a realizat atât prin investigațiile efectuate de pârât asupra persoanelor urmărite, asupra familiei acestora cât și prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a anumitor persoane, surse care au oferit date referitoare la viața privată a celor urmăriți și a familiilor acestora.

De altfel, se poate observa din practicaua sentinței nr. 806 din 10 martie 2014, că instanța de fond a motivat explicit respingerea cererii de privind emiterea adresei către Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș ca nefiind utila cauzei.

De asemenea, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a încălcat dreptul la apărare al pârâtului nici prin lipsa comunicării către acesta, a răspunsului la întâmpinare, formulat de către reclamant, întrucât potrivit art. 201 alin. (2) C. proc. civ.

“

Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.”

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere „când

prin hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

Înalta Curte constată că, deși recurentul invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile acesteia nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate, întrucât nu este evidențiată existența unor considerente contradictorii care să afecteze raționamentul judecătorului fondului și nici pronunțarea hotărârii cu ignorarea obiectului și a cauzei raportului juridic dedus judecății.

Pe de altă parte, se observă că hotărârea primei instanțe este acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât sunt expuse situația de fapt și chestiunile esențiale supuse judecății, punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, dar și motivele pentru care susținerile reclamantei au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect, instanța de fond a apreciat că activitățile reținute în sarcina recurentului, cum ar fi, dirijarea rețelei informative, a fost de natură a îngrădi exercițiul unor drepturi fundamentale ale persoanelor vizate, întrucât

simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora si pentru motive care nu aveau legătură directă sau indirectă cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărârii se poate cere când „aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Nici acest motiv de recurs nu poate fi reținut, fiind de necontestat că instanța de fond a reținut în mod justificat că în cauză, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, cât timp, recurentul în calitate de subofițer de Miliție, a desfășurat o serie de activități de natură a conduce la îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute atât de legislația internă în vigoare în acea perioadă, cât și de legislația internațională.

În altă ordine, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofițer al Securității să fi desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus prin aprobare anumite măsuri, cele care le-au aprobat, respectiv le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Prin urmare, toate activitățile care au concurat la această încălcare/ îngrădire sau au urmărit să o facă, fie că au fost de inițiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calității de lucrător în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, nu va fi reținută nici incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile avansate de recurent fiind neîntemeiate pentru considerentele expuse.

Față de toate considerentele expuse, instanța de recurs apreciază că sunt nefondate toate criticile recurentului, sentința recurată fiind legală și temeinică.

În concluzie, Înalta Curte urmează să dispună, în temeiul art. 496 C. proc. civ., respingerea recursului declarat de pârâtul B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 806 din 10 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2016.