ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2310/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței să dispună constatarea calității pârâtului de lucrător al Securității.

Prin sentința civilă nr. 2660 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt neconstituționale, întrucât statuează o vădită discriminare socială și profesională, vizând o parte dintre foștii ofițeri din Ministerul de Interne, Departamentul Securității Statului.

A mai arătat că judecătorul fondului a dat dovadă de superficialitate, referindu-se la calitatea pârâtului fie de ofițer, fie de subofițer, fie de lucrător, iar în dispozitivul hotărârii fiind constatată calitatea de colaborator al Securității.

Totodată, hotărârea este nelegală, întrucât nu a fost respectată obligația procedurală de a-i fi comunicat răspunsul la întâmpinare, formulat de reclamant.

De asemenea, recurentul a susținut că activitățile desfășurate de organele fostului Departament al Securității Statului, se înscriau în aria apărării siguranței naționale potrivit legilor și regulamentelor din acea perioadă.

Acțiunile de urmărire informative derulate în acest caz vizau prevenirea unor activități de spionaj militar derulate de către cadre de informații străine, în speță atașatul militar al Ambasadei Italiei la București. Numai pentru acest motiv s-au luat măsuri de prevenție vizându-l pe petentul B., el însuși ofițer al Marelui Stat Major al armatei române. În plus, acestea erau justificate de faptul că nu respecta obligații stabilite prin statutul profesiei.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității Statului a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar aspectele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de acest text.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Cu titlu prealabil, analizând excepția nulității recursului, Înalta Curte observă că motivele de recurs invocate de recurent pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor de procedură (necomunicarea răspunsului la întâmpinare), dar și a normelor de drept material (neîndeplinirea condițiilor legale pentru declararea calității de lucrător).

Din aceasta perspectiva, nu pot fi primite susținerile intimatului-reclamant referitoare la nulitatea recursului declarat, având în vedere că motivele de recurs, așa cum au fost formulate, pot fi încadrate în cazurile de casare indicate de art. 488 C. proc. civ., chiar dacă recurentul nu a indicat în mod concret aceste cazuri, în cererea formulată.

Ca atare, excepția nulității invocată pe calea întâmpinării va fi respinsă ca neîntemeiată.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din perspectiva cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recursul declarat nu este fondat, având în vedere că, potrivit art. 201 alin. (2) C. proc. civ. "Pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei."

Analizând și incidența în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, se reține că nici acest motiv de recurs nu este fondat.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că, în speță, sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de lucrător al Securității.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. a) noțiunea de lucrător al Securității ca fiind orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar reține, în acord cu judecătorul fondului, faptul că pârâtul a avut gradul de locotenent major în cadrul Direcției a III-a, Serviciul 3, calitate în care a participat, începând cu anul 1979, la urmărirea informativă a lui B., fost redactor la Agenția de presă C., translator de limba chineză, fost secretar al Biroului atașatului militar român la Beijing, ofițer II în cadrul Ministerului Apărării Naționale, secția legături externe.

Din materialul arhivistic aflat la dispoziția CNSAS, a rezultat că recurentul-pârât a desfășurat activități specifice ocupației sale.

Recurentul a afirmat că activitatea sa a fost justificată inclusiv prin aceea că titularul dosarului B., având calitatea de ofițer MapN la reprezentanța diplomatică română în China, iar, ulterior, în cadrul structurii de relații externe din Marele Stat Major al Armatei, avea obligația de a evita relații personale, în afara cadrului oficial, cu cetățeni străini, mai ales diplomați ori frecventarea unor ambasade ori servicii ale acestora (cum era și Serviciul Cultural al Ambasadei Franței si Biblioteca Franceza din București), precum și obligația de a informa conducerea Marelui Stat Major despre asemenea contacte, aceste obligații fiind încălcate.

Deși recurentul a susținut că activitățile desfășurate cu privire la titularul dosarului informativ s-au referit exclusiv la activități profesionale, desfășurate la locul său de muncă, nu a probat, prin prisma "îndeplinirii obligațiilor de serviciu", legalitatea acțiunilor sale. Nu rezultă, din actele de urmărire, că măsurile dispuse au fost justificate de necesitatea protejării informațiilor cu caracter secret și evitarea divulgării acestora în exteriorul țării. De asemenea, nu reiese din actele dosarului că persoana urmărită a dezvoltat relații cu cetățeni străini în scopul desfășurării unor acțiuni care să pună în pericol siguranța statului.

Rezultă, deci, cu necesitate faptul că acțiunea instrumentată împotriva persoanei urmărite a fost una abuzivă, motivată de considerente politice și nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituției României din 1965 sau a regulamentelor militare.

Instanța de control judiciar consideră că nu prezintă nicio relevanță juridică în cauza de față susținerile recurentului, de vreme ce, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale, se înscrie în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008.

Definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau "drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară.

Mai mult, ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România.

Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viață personală a celui urmărit.

Ori, operațiunea de dirijare a rețelei informative constând în preluarea notelor furnizate de informatori, trasarea sarcinilor ce revin acestora în cadrul supravegherii informative a persoanelor intrate în atenția Securității, dispunerea altor măsuri necesare pentru efectuarea acestei supravegheri, exploatarea informațiilor obținute constituie imixtiune în viața privată a persoanei semnalate și îngrădirea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, îngrădire care s-a produs în momentul în care a întreprins măsurile anterior menționate care au avut ca rezultat obținerea unor informații despre viața privată și anturajul persoanei urmărite, fără cunoștința și acordul acesteia și pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și se impun a fi respinse, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind motivată și dată cu respectarea normelor de drept material.

În ceea ce privește semnalarea faptului că în dispozitivul hotărârii s-a constatat calitatea de "colaborator" și nu de "lucrător" al Securității, în mod evident, aceasta constituie o eroare materială, ce poate fi îndreptată în condițiile art. 442 din C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, având în vedere că nu s-a indicat nicio prevedere constituțională pretins a fi încălcată, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței civile nr. 2660 din 21 septembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2019.