ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 690/2022

Ședința publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 03.01.2019, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 272 din 14 iunie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A. și, încadrând criticile sale în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.

În dezvoltarea criticilor sale, în esență, a susținut recurentul că normele de drept material conținute de art. 2, lit. a) din O.G. nr. 24/2008 sunt greșit aplicate în cauză. Legiuitorul a statuat, cu referire la ofițerii de Securitate, că se poale promova o acțiune în constatare împotriva unei persoane care având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, in perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ. Or. din materialul probator depus de CNSAS rezultă că pârâtul nu a desfășurat activități prin earc a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, motivarea instanței fiind tăcută cu aplicarea greșită a normei de drept material, Dacă nu se constată, pe baza materialului probator că recurenlul-pârâl a desfășurat activ urmărirea informativă prin mijloace care au condus la intruziunea în viața privata, cu scopul și consecința îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, împlinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege nu se realizează. Astfel:

Curtea de Apel București a considerai împlinirea condiției îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale pe baza prezumției că asemenea măsuri se întreprind în cazul instrumentării unui dosar de urmărire informativă. Este o primă eroare, în cauză nu a avut loc instrumentarea unui dosar de urmărire informalivă, ci o activitate de supraveghere informativă, activitate care nu se soldează cu intruziune în viața private prin metode offensive-filaj, investigații, interceptări, dirijare sistematică de informator. In al doilea rând, la dosar nu sunt probe care să conducă la această concluzie, chiar în lipsa unui dosar de urmărire informativă.

Dosarul de supraveghere informativă a fost deschis în anul 1974, an în care recurentul-pârât nu era ofițer de Securitate. Prin urmare, nici prima cerință a art. 2, lit. a) din O.G. nr. 24/2008 nu era îndeplinită, în ceea ce-l privește pe pârât, la data instrumentării dosarului;

Scopul preluării celor trei note informative în procesul de supraveghere (nu de urmărire informativă) a fost închiderea mapei de evidență a supravegherii lui CI. Recurenlul-pârât a propus prin raportul datat 03.11.1980 scoaterea din evidență a lui C.l. și nu, așa cum eronat a preluat instanța din acțiunea CNSAS, continuarea măsurilor de îngrădire a dreptului la viață privată a celui urmărit. Subliniem această evidență: recurentul-pârât a pus capăt unui abuz declanșat în anul 1974 de altă persoană, nu a instrumentat activ un dosar imaginar de urmărire informativă.

Cele trei note conțin aceeași informație, din trei surse: CI. este bolnav și se tratează la spitalul de neuro-psihiatrie Socola-lași. Notele au fost preluate de la surse dirijate de alti ofițeri. Acestea au cuprins informații culese în spațiul public (nu prin intruziune în viața privată, ci cu ocazia participării lui CI. la slujbe religioase) și au fost folosite pentru încheierea supravegherii începute în anul 1974.

In această situație, susținerea CNSAS că a "contribuit la instrumentarea acțiunii de urmărire informativă privind pe titularul dosarului, numitul Ci " este inexactă, imprecisă și neîntemeiată.

Prin preluarea celor trei note de la informatori aliați în anturajul lui CI nu s-a produs ingerința în viața particulară lui CI. astfel cum o definește art. 1 7 din Pactul internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice:

Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viața particulară, în familia, domiciliul sau corespondența sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei și reputației sale.

Prezența surselor și a lui CI. la casa de rugăciuni nu poate fi apreciată imixtiune în viața particulară. Casa de rugăciune este spațiu public.

Mai susține reucrentul – pârât că, în cauză nu s-a dovedit că a întreprins personal, direct, măsuri informativ-operative care s-au soldat cu suprimarea sau încălcarea drepturilor persoanei care a fost verificată, neexistând nici o dovadă că, personal, l-a urmărit informativ pe CI pentru trecutul său politic care a determinat supravegherea sa informativă în anul 1974 când recurentul era profesor de istorie, nu ofițer de securitate.

Din interpretarea gramaticală a textului de lege incident rezultă că legiuitorul a înțeles să se constate calitatea de lucrător numai dacă ofițerul de securitate a desfășurat el însuși, direct și personal activități care să fi îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului intimatul – reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului promovat de pârât, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât A. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului - reclamant, în cadrul căruia solicită respingerea argumentelor acestuia, ca neîntemeiate.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 08 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a reținut cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin raportare la criticile formulate, la apărările intimatului și la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

Intimatul-reclamant Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat constatarea existenței calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul – pârât A..

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a constatat existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât, reținând în esență că acesta a participat în mod activ la urmărirea informativă a lui C.I. pentru legături sectante cu străinii și pentru manifestări tendențioase, respectiv a cules informații despre persoana umărită prin intermediul a două surse și a trasat sarcini pentru culegerea informațiilor, îngrădind astfel dreptul fundamental la viață privată al persoanei urmărite.

Învestită cu soluționarea recursului promovat de pârâtul A., Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, nu poate fi reținut, în considerarea faptului că sentința recurată reflectă aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte constată că O.U.G. nr. 24/2008 instituie condamnarea regimului totalitar comunist, prin deconspirarea foștilor lucrători de securitate și a colaboratorilor acesteia, ca o componentă importantă a perturbării regimului menționat.

În acest registru, prevederile art. 2 lit. a) din actul normativ definesc noțiunea de "lucrător al securității", respectiv persoana care a avut calitatea de ofițer/subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, și în această calitate a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din conținutul normei evocate se pot desprinde condițiile legale obligatorii care, îndeplinite fiind cumulativ, determină calitatea de lucrător al securității.

Astfel, recurentul - pârât a fost angajat al Securității, având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Suceava, Serviciul 1 (1977) și a desfășurat activități prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului, sens în care instanța de fond a reținut că pârâtul a participat activ la urmărirea informativă a lui C.I. pentru legături sectante cu străinii și pentru manifestații tendențioase, acesta a transcris și semnat pentru conformitate 3 note informative din cuprinsul cărora rezultă că a dirijat două surse din legătura sa personală cu sarcini pe lângă persoana urmărită, în vederea instrumentării acțiunii informative, a cules informații despre persoana urmărită prin intermediul celor două surse și a trasat sarcini pentru culegerea informațiilor.

Prin urmare, din actele și lucrările dosarului rezultă întrunirea cerințelor instituite prin actul normativ O.U.G. nr. 24/2008, prima instanță, constatând în mod corect că, prin activitatea desfășurată, recurentul-pârât a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Înalta Curte constată că în speță, măsurile propuse de recurentul - pârât și acțiunile întreprinse pentru îndeplinirea acestora, se încadrează în categoria activităților care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului stipulate de Constituția României de la acea dată, precum și de normele internaționale la care România era parte.

Astfel, înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe, demonstrează, cu prisosință, acțiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, protejat normativ și în perioada anterioară anului 1989.

Simpla obținere și mai ales, folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Nu prezintă relevanță dacă informațiile obținute și prelucrate de către recurent au determinat sau nu îngreunarea situației persoanei urmărite, sau dimpotrivă, au condus la concluzia că aceasta nu avea opinii critice la adresa regimului comunist, importantă fiind, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viața privată a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofițer al Securității să fi desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Ori, în cauză, activitățile desfășurate în calitatea menționată, respectiv dirijarea și instruirea surselor din legătura personală pentru obținerea de date și informații, trasarea unor sarcini informativ operative, se circumscriu condiției prevăzute de actul normativ anterior menționat.

Prin urmare, toate activitățile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de inițiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calității de lucrător, în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate.

În acord cu instanța de fond și instanța de control judiciar reține că din perspectiva definiției conținute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nu are importanță faptul că recurentul - pârât a desfășurat activitatea de urmărire informativă pe baza ordinelor primite de la superiori, sau faptul că a deschis dosarul de urmărire informativă, a participat ulterior la instrumentarea acestuia sau a închis acest dosar, relevante fiind doar cele două condiții – calitatea de ofițer de Securitate și încălcarea unor drepturi fundamentale, încălcarea dreptului la viața privată realizându-se prin simplul fapt că se obțineau ori se prelucrau informații legate de viața personală și familială, sau de convingerile unei persoane.

Încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea recurentului-pârât, a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite, fără cunoștința și fără acordul acestora, prelucrând informații privitoare la intențiile, preocupările, anturajul și viața privată a acestora de zi cu zi, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

Înalta Curte apreciază că furnizarea informațiilor către organele de securitate a expus persoana în cauză unor consecințe negative pentru sine, constând în supravegherea sa informativă și, drept urmare, încălcarea dreptului la viața privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, fiind astfel îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentului-pârât de lucrător al Securității.

Definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau "drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară.

Așa cum arată și intimatul, demersul recurentului de a culege informații despre persoana urmărită constituie imixtiuni în viața privată a persoanelor semnalate și îngrădirea dreptului la viață privată, ce nu poate fi justificată nici măcar de "apărarea intereselor statului român".

Respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România.

Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viață personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice).

Înalta Curte are în vedere și faptul că în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut consecvent (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești", și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului – pârât sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriului administrat.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, nesusceptibilă de reformare în calea de atac a recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 272 din data de 14 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.