ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2983/2016

Decizia

nr. 2983/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov:

- anularea Deciziei nr. 22954/A/22.07.2014 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov privind soluționarea contestației;

- anularea Deciziilor nr. 56062 din 30 aprilie 2014, nr. 16758 din 26 mai 2014 și nr. 16759 din 26 mai 2014 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și care au făcut obiectul contestației;

- obligarea pârâtei la repararea prejudiciului de 1.538.194 lei, creat ca urmare a compensării greșite a creanței reclamantei în cuantum de 1.538.194 lei, cu o creanță fictivă în același cuantum pe care pârâta apreciază că reclamanta o datorează bugetului statului.

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 175 din 2 decembrie 2014, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziilor de compensare nr. 56062 din 30 aprilie 2014, nr. 16758 din 26 mai 2014 și nr. 16759 din 26 mai 2014, respectiv a Deciziei nr. 22954/A/22.07.2014 de soluționare a contestației formulate împotriva acestora, toate emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

Totodată, a respins capătul de cerere având ca obiect repararea prejudiciului ca neîntemeiat și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată parțiale către reclamantă în cuantum de 1.050 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, invocând prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta consideră că hotărârea primei instanțe s-a dat cu încălcarea disp. art. 47, 48, 116, 129 și 218 C. proc. fisc.

Învederează recurenta că Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 5662/30.04.2013 a conținut o eroare cu privire la modalitatea de contestare, indicându-se dispozițiile referitoare la contestarea actelor de executare silită și nu pe cele administrative fiscale, însă eroarea a fost corectată prin emiterea Deciziei de corecție nr. 16758/26.05.2004 și a Deciziei nr. 16759/26.05.2014 cu temeiul legal în ceea ce privește posibilitatea de contestare.

Instanța de fond ar fi trebuit să constate că la data de 26.05.2014, s-a emis Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 16758, prin care s-a scăzut obligația reprezentând TVA și s-a procedat la emiterea corectă a Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 16759, cu obligația reprezentând TVA, însă cu temeiul de contestare corect.

Față de acestea, reiese împrejurarea anulării Deciziilor nr. 56062/30.04.2014 și nr. 16758/26.05.2014 și posibilitatea contestării numai a Deciziilor nr. 16759/26.05.2014 și nr. 22954/A/22.07.2014.

La soluționarea contestației administrative, organul competent a avut în vedere numai actul care putea fi contestat, respectiv, Decizia de compensare a obligațiilor fiscale nr. 16759/26.05.2014 și nu și celelalte două acte administrative fiscale care au fost deja anulate de recurentă.

Prin Decizia nr. 22954/A/2014, organul de soluționare a contestației a reținut în mod corect că au fost emise două acte, respectiv R.I.F. nr. F-BV225/31.03.2014 și o Decizie de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 3/31.03.2014.

Decizia nr. 16759/26.05.2014 a fost emisă în temeiul prevederilor art. 111 C. proc. fisc. și întocmită în baza Deciziei nr. 3/31.03.2014 de instituire a măsurilor asiguratorii pentru suma de 1.538.194 lei și a adresei nr. 12518/15.04.2014 de înființare a popririi asigurătorii, urmarea fiind indisponibilizarea sumei.

În ceea ce privește termenul în care organele de soluționare a contestațiilor trebuie să soluționeze contestațiile, recurenta susține existența unui termen de recomandare prev. de art. 70 alin. (1) și (2) C. proc. fisc.

Un alt motiv de critică asupra sentinței instanței de fond îl reprezintă obligația de plată a cheltuielilor de judecată, care a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., recurenta nu se află în culpă, iar instanța nu a aplicat principiul proporționalității, nu a avut în vedere volumul de muncă presupus de pregătirea apărării, precum și complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 21 aprilie 2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare. Recursul este nefondat.

Cu privire la cererea intimatei de anulare a recursului, Înalta Curte s-a pronunțat odată cu întocmirea raportului de admisibilitate în principiu a căii de atac, constatându-se îndeplinite cerințele impuse de art. 486 C. proc. civ..

Referitor la motivele de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă, se constată că în speță au fost emise o serie de decizii, precum Decizia nr. 3/31.03.2014 de instituire a măsurilor asiguratorii asupra sumei de 1.538.194 lei; Decizia nr. 3/31.03.2014 de instituire a măsurilor asigurătorii asupra sumei de 1.538.194 lei; Decizia nr. 56062/30.04.2013 privind compensarea obligațiilor fiscale; Decizia nr. 16758/26.05.2014 privind compensarea obligațiilor fiscale, numită prin motivele de recurs „de corecție”, Decizia nr. 16759/26.05.2014 privind compensarea obligațiilor fiscale, ce conține, susține recurenta, temeiul legal corect în ceea ce privește posibilitatea de contestație, Decizia nr. 22954/A/22.07.2014 privind soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 16759/26.05.2014 privind compensarea obligațiilor fiscale.

Cu referire la Deciziile nr. 56062/30.04.2014 și nr. 16758/26.05.2014, recurenta susține că instanța de fond nu se putea pronunța în sensul anulării lor, deoarece acestea au fost deja anulate de organul fiscal.

Dimpotrivă, prima instanță a dispus și anularea celor două decizii, ținând seama de faptul invocării de către organul fiscal a unor instituții distincte, respectiv art. 47, ce privește modificarea/desființarea actelor fiscale și art. 48 C. proc. fisc., referitoare la îndreptarea erorilor materiale din actul fiscal, dar și a existenței unei Decizii de anulare nr. 16757/26.05.2014, necomunicată reclamantei.

Instanța de fond a reținut că cele două decizii nu sunt motivate, fiind creată o instituție hibrid de anulare și îndreptare a erorii materiale a actului fiscal inițial.

În acord cu argumentele judecătorului fondului, Înalta Curte menține soluția pronunțată sub acest aspect, inconsecvența organului fiscal, necomunicarea Deciziei nr. 16757/26.05.2014 către intimata-reclamantă și nemotivarea actului fiscal.

Pronunțarea sentinței civile nr. 8239 din 27.06.2014 de către Judecătoria Brașov, prin care s-a admis excepția de necompetență materială și s-a declinat competența de soluționare a cererii de anulare a Deciziei nr. 56062/30.04.2014 de compensare a obligațiilor fiscale în favoarea Administrației Județene a Finanțelor Publice a județului Brașov nu are relevanță asupra cauzei de față, deoarece nu a fost emisă nicio decizie de soluționare a contestației administrative fiscale împotriva Deciziei nr. 56062/2014.

Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 22954/A/22.07.2014 privind soluționarea contestației formulate împotriva Notei (deciziei) de compensare a obligațiilor fiscale nr. 16759/26.05.2014, chiar în cuprinsul actului se reține că în speță există un act administrativ fiscal/ titlu de creanță, și anume: R.I.F. nr. F-BV225/31.03.2014 și Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 3/31.03.2014 emisă de A.J.F.P. Brașov - Serviciul de Inspecție Fiscală.

Or, potrivit disp. art. 110 alin. (3) C. proc. civ., decizia de instituire a măsurilor asigurătorii și raportul de inspecție fiscală nu sunt titluri de creanță, astfel încât nu se poate realiza compensarea prevăzută de art. 116 C. proc. fisc., cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

De altfel, prin motivele de recurs nu se aduce niciun argument contrar celor deja arătate, recurentul mulțumindu-se să afirme că deciziile a căror anulare s-a cerut sunt emise în conformitate cu dispozițiile legale, fără să le indice și să le interpreteze.

În fine, ultimul motiv de nelegalitate ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, se constată că prima instanță a făcut deja aplicarea prevederilor art. 453 C. proc. civ. și a impus cheltuielile proporțional cu pretențiile admise, de unde rezultă netemeinicia susținerii.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței nr. 175 din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2016.