ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2129/2017

Decizia nr. 2129/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată de Judecătoria Brăila la data de 24.05.2016, reclamantul Municipiul Brăila - prin Primar, a solicitat ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului Municipiul București - Sectorul 3 al Municipiului București - Direcția Generală Impozite și Taxe Locale, să preia dosarul de executare nr. 2007-5895 din 24.07.2007 întocmit pe numele debitorului A. cu fostul domiciliu fiscal în municipiul Brăila, iar, la acest moment, cu domiciliul fiscal în municipiul București, sector 3.

În motivare, reclamanta a arătat că, prin adresa nr. 7096 din 15.07.2014, Municipiul Brăila, prin Serviciul Urmărire Încasări Impozite și Executări Silite, în temeiul art. 136 alin. (10) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., a înaintat Direcției de Impozite și Taxe Locale - București, dosarul de executare silită anterior menționat și dosarul fiscal al debitorului, dar pârâta a refuzat primirea dosarului de executare și a restituit întreaga documentație privind debitorul, motivând că actele de executare au fost emise de reclamantă după data de 29.06.2006 dată când debitorul și-a stabilit domiciliul fiscal în raza administrativ teritorială a Sectorului 3, București, iar actele administrativ fiscale nu au fost emise în conformitate cu procedurile legale, considerând că debitul este prescris.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205-208 C. proc. civ., Legea nr. 571/2003, H.G. nr. 44/2004, Legea nr. 227/2015, H.G. nr. 1/2016, O.G. nr. 92/2003, Legea nr. 207/2015.

În susținerea cererii, s-au depus, în copie, înscrisuri.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată motivat, în esență, de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (5) coroborat cu art. 33 din O.G. nr. 92/2003, competența în vederea aplicării măsurilor de executare silită aparține organului fiscal de la domiciliul debitorului. A evidențiat că actele de executare după data de 29.06.2006, când debitorul și-a schimbat domiciliul, au fost emise cu încălcarea prevederilor privind competența teritorială, consecința fiind aceea că termenul de prescripție nu a fost întrerupt, iar debitul este prescris.

În drept, pârâta a invocat art. 205 C. proc. civ., art. 33, art. 131, art. 136 alin. (5) și art. 145 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

În susținere, pârâta a depus, în copie, înscrisuri.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea susținerilor pârâtei arătând că orice persoană care deține mijloace de transport și își schimbă domiciliul are obligația de a solicita transferul mijlocului de transport, în termen de 30 de zile de la modificarea survenită.

A mai subliniat că, în conformitate cu art. 38 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, competența teritorială trece la noul organ fiscal de la data schimbării domiciliului fiscal, iar alin. (3) prevede că în situația în care se află în curs de derulare o procedură fiscală, cu excepția procedurii de executare silită, organul fiscal care a început procedura este competent să o finalizeze (art. 36 din Legea nr. 207/2015).

În drept, reclamanta a invocat art. 91 din O.G. nr. 92/2003 (art. 110 din Legea nr. 207/2015), art. 264 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 [art. 471 alin. (5) din Legea nr. 227/2015], art. 38 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 (art. 36 din Legea nr. 207/2015), reiterând și actele normative invocate în cadrul cererii de chemare în judecată.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința civilă nr. 7484 din 7 decembrie 2016, Judecătoria Brăila a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

A reținut Judecătoria Brăila că din economia dispozițiilor art. 107, art. 126, art. 129 alin. (2) pct. 3 și ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., rezultă regula, potrivit căreia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție are sediul pârâtul, iar în cauză sediul autorității pârâte se află în sectorul 3 al Municipiului București.

Prin sentința civilă nr. 3402 din 20 martie 2017, Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 3 București, invocată de instanță, din oficiu.

A declinat competența de soluționare a cererii privind pe reclamantul Municipiul Brăila prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București Sector 3 - Direcția Generală Impozite și Taxe Locale, în favoarea Judecătoriei Brăila.

A constatat existența conflictului negativ de competență între Judecătoria sectorului 3 București și Judecătoria Brăila.

A suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță competentă să soluționeze conflictul de competență.

A reținut Judecătoria sectorului 3 București că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 111 C. proc. civ., conform cărora, „cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului”.

Astfel cum prevede art. 116 C. proc. civ., „reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”.

Conform textului legal evidențiat anterior, instanța a reținut că, în cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente revine reclamantului. După ce a făcut alegerea, respectivul nu mai poate reveni asupra ei, deoarece instanța pe care a sesizat-o este competentă să soluționeze pricina, iar pârâtul nu ar putea cere declinarea competenței și nici instanța nu ar putea să o dispună din oficiu.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Demersul judiciar al reclamantului Municipiul Brăila, prin Primar, vizează obligarea unei alte autorități publice la îndeplinirea unei operațiuni administrative, respectiv de preluare a unui dosar de executare silită și a dosarului fiscal pentru un debitor persoană fizică a cărui domiciliu fiscal s-a schimbat din Municipiul Brăila în Municipiul București.

Așadar, prezentul litigiu se poartă între două autorități publice, neavând legătură directă cu executarea silită propriu-zisă pornită împotriva persoanei fizice debitoare, motiv pentru care, Înalta Curte constată că domiciliul fiscal nu are relevanță în speță pe aspectul stabilirii instanței competente, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile procedurale speciale din materia executării silite.

Mergând la dispozițiile de drept comun din C. proc. civ., republicat, privitoare a competența teritorială a instanțelor judecătorești, Înalta Curte constată că, în raport de calitatea de autoritate publică a pârâtului chemat în judecată, sunt incidente prevederile art. 111 raportate la cele ale art. 116 C. proc. civ., republicat.

Potrivit art. 111 C. proc. civ. „Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului”.

Art. 116 C. proc. civ., stabilește că: „reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”.

Din interpretarea coroborată a acestor texte procedurale rezultă că legiuitorul a înțeles, ca în cazul în care calitatea procesuală de pârât o are o persoană juridică de drept public, cum e în speța de față, să stabilească o competență teritorială alternativă, la alegerea reclamantului.

Prin urmare, în cazul competenței teritoriale alternative, odată ce reclamantul a ales să învestească una dintre instanțele competente, aceasta din urmă nu mai poate să invoce din oficiu necompetența sa teritorială, după cum nici reclamantul nu poate să revină asupra alegerii făcute.

În concluzie, constatând că în prezenta cauză este incidenta regula competenței teritoriale alternative, iar reclamantul a optat să introducă cererea de chemare în judecată la judecătoria în circumscripția căreia se află sediul său, Înalta Curte reține că din punct de vedere teritorial este competentă să judece prezentul litigiu Judecătoria Brăila.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Brăila, prin Primar, și pe pârâtul Municipiul București - Sector 3 - Direcția de Impozite și Taxe locale în favoarea Judecătoriei Brăila, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 iunie 2017.