ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 153/2016

Decizia nr. 153/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. Craiova - C. Olt, anularea Deciziei de impunere nr. F/OT/53 din 07 octombrie 2013, Raportului de inspecție fiscală nr. F/OT/53 din 07 octombrie 2013, Raportului de inspecție fiscală nr. F/OT/501 din 07 octombrie 2013 și Procesului verbal de control din 07 octombrie 2013 și obligarea pârâtei la recalcularea obligațiilor fiscale ce fac obiectul actelor contestate.

primei instanțe;

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 231 din 20 iunie 2014, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B. Craiova - C. Olt.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că prima instanță a încălcat regulile de procedură întrucât, în mod nelegal, a analizat excepția invocată de intimata-pârâtă, a respins acțiunea ca inadmisibilă, apreciind că nu a urmat procedura prealabilă, deși contestația nu a fost soluționată în termen, iar la o dată ulterioară, prin Decizia nr. 431 din 05 decembrie 2013, s-a dispus suspendarea acestei proceduri, decizie, de asemenea, contestată.

Un alt motiv de recurs se referă la aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta susținând că deși art. 218 C. proc. fisc. menționează în mod expres calea de atac împotriva deciziei date în soluționarea contestației, dispozițiile art. 205 din același cod prevăd la fel de explicit că se poate formula contestație și împotriva altor acte administrative fiscale cu privire la sumele și măsurile stabilite de organul de inspecție fiscală.

Totodată, a invocat greșita aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, invocând încălcarea prevederile art. 47 din Carta Uniunii Europene (dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil)

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă C. Olt în numele și pentru B. Craiova a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, arătând că în cauză nu se contestă o eventuală decizie dată în procedura de contestatare pe cale administrativă a deciziei de impunere, ci recurenta solicită direct instanței anularea acestui act administrativ fiscal și a celorlalte acte în baza cărora a fost emisă decizia de impunere.

Totodată, în cauză nu ne aflăm în situația refuzului de soluționare a unei cereri și nu este vorba nici despre nesoluționarea în termenul legal a cererii, Decizia nr. 431/2013 fiind emisă în cadrul termenului legal de 45 de zile, așadar nu poate fi vorba despre greșita aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 23 iulie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și apărărilor intimate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de impunere nr. F/OT/53 din 07 octombrie 2013, a Raportului de inspecție fiscală nr. F/OT/53 din 07 octombrie 2013, a Raportului de inspecție fiscală nr. F/OT/501 din 07 octombrie 2013 și a Procesului verbal de control din 07 octombrie 2013 și obligarea pârâtei la recalcularea obligațiilor fiscale ce fac obiectul actelor contestate.

Recurenta a susținut că, în speță, contestația administrativă nu a fost soluționată în termenul legal, iar la o dată ulterioară, prin Decizia nr. 431 din 05 decembrie 2013, s-a dispus suspendarea acestei proceduri.

Potrivit dispozițiilor art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”.

În conformitate cu prevederile art. 218 alin. (2) din același act normativ, „deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că

în lipsa unei decizii de soluționare a contestației administrative pe fondul său, conform art. 216 alin. (1) - (3) C. proc. fisc., instanța nu poate fi învestită direct cu cererea de anulare a deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscală, fără să existe o decizie a autorității asupra acestor acte.

Altfel spus, instanța de contencios administrativ poate fi învestită doar cu acțiunile introduse împotriva deciziilor emise de organele fiscale în soluționarea contestațiilor cu privire la actele administrative de impunere fiscală.

În speță, așa cum rezultă din actele dosarului, recurenta-reclamantă a formulat contestație administrativă împotriva deciziei de impunere, a rapoartelor de inspecție fiscală și a procesului verbal de control, potrivit art. 205-218 C. proc. fisc., însă prin Decizia nr. 431/05 decembrie 2013, s-a suspendat soluționarea pe fond a acesteia, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea definitivă a motivului care a determinat suspendarea.

Prin urmare, în cauză, respectiva contestație nu a fost soluționată pe fond printr-o decizie până la data pronunțării sentinței.

Așa fiind, în raport cu prevederile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., acțiunea societății recurente pentru anularea deciziei de impunere și a celorlalte acte contestate, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sarcina recurentei, adresată direct instanței de contencios administrativ este, într-adevăr, inadmisibilă, fiind prematur formulată.

În concluzie, prevederile art. 205 - 218 C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative fiscale, care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216-217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Astfel, reclamantei nu îi este afectat dreptul de a se adresa instanței de contencios administrativ cu o acțiune împotriva deciziei prin care s-a soluționat contestația.

Prin urmare, în cauză nu s-au încălcat normele de procedură și nu se poate reține o încălcare a prevederilor art. 47 din Carta Uniunii Europene invocate.

De asemenea, în raport cu obiectul cauzei, se constată că nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, invocate.

În fine, interpretarea prevederilor din legislația națională într-un mod care să concorde cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cu precădere termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative și judiciare - face ca atribuția instanței de contencios administrativ de a rezolva fondul litigiului, impunând măsuri care să înlăture complet și efectiv consecințele vătămătoare ale conduitei administrative nelegale, să nu fie exclusă de plano, în toate situațiile în care autoritatea fiscală nu a soluționat contestația administrativă pe fondul său.

Însă, pentru a se putea ajunge la o astfel de concluzie este necesar ca probele administrate să ofere argumente solide în sensul că, prin conduita sa, autoritatea publică și-a exercitat abuziv drepturile procesuale, deturnând finalitatea normelor ce reglementează procedura administrativă, pentru că termenul rezonabil se analizează de la caz la caz, în funcție de anumite criterii cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului: complexitatea pricinii, atitudinea părților, miza litigiului.

Or, în speță nu pot fi reținute astfel de elemente.;

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de casare sau de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 231 din 20 iunie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2016.