ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1320/2016

Decizia nr. 1320/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

1.Hotărârea primei instanțe;

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 306 din 14 decembrie 2015, a admis cererea formulată de pârâta SC A. SRL - prin administrator judiciar CIPI, B., privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 218 din 21 septembrie 2015, pronunțată de aceeași instanță, prin care a fost respinsă,ca nefondată, acțiunea promovată de către reclamanta SC C. SRL în contradictoriu cu pârâții D., E. și F. și SC A. SRL.

Totodată, a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 218 din 21 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/44/2014, în sensul obligării reclamantei SC C. SRL Brăila să plătească pârâtei SC A. SRL Brăila suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,Curtea de apel a avut în vedere prevederile art. 444 și art. 453 C. proc. civ., ținând cont că acțiunea promovată de reclamantă a fost respinsă ca nefondată.

2.Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC C. SRL, încadrând criticile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Costin împotriva României și Cauza Străin și alții împotriva României) potrivit căreia, ca și în dreptul intern, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

În cauză, recurenta a făcut referire la caracterul rezonabil al cheltuielilor care semnifică faptul ca, în raport cu natura activității efectiv prestate și complexitatea acesteia, ele să nu fie exagerate, solicitând diminuarea onorariului de avocat solicitat de pârâtă având în vedere că soluționarea dosarului a vizat doar două termene, astfel, în opinia sa, nu a fost respectată proporția rezonabilă dată de munca depusă de apărătorul ales și complexitatea cauzei.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimatele-pârâte F. și SC A. SRL au invocat excepția nulității recursului întrucât s-a indicat motivul de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar referirile la cuantumul cheltuielilor de judecată nu pot fi încadrate decât în art. 451 alin. (2) din același cod.

Pe fond, intimatele au solicitat respingerea recursului, având în vedere că fundamentul obligării unei părți la suportarea cheltuielilor de judecată este dat de culpa procesuală a acesteia, aspect unanim recunoscut în practica judiciară și literatura de specialitate și menționat la art. 453 C. proc. civ.

În raport cu obiectul cauzei, se exclude, în mod obiectiv, parcurgerea etapelor procedurii de filtrare a recursurilor reglementate în art. 493 C. proc. civ., motiv pentru care s-a acordat termen în ședință publică, la data de 21 aprilie 2016, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma motivului de recurs invocat și apărărilor formulate de intimate, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte apreciază, în raport cu criticile formulate, că recursul vizând cuantumul cheltuielilor de judecată este admisibil, prin raportare la motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., considerând astfel că excepția nulității căii de atac este neîntemeiată.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Potrivit textului de lege menționat, la

baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală.

Se reține astfel că hotărârea primei instanțe este legală, aspect, de altfel, necontestat, ceea ce se reproșează însă este ignorarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. de către judecătorul fondului, iar din această perspectivă criticile sunt fondate, în cauză neexistând o asemenea analiză.

Potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.: ,,Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său’’.

Instanța de control judiciar apreciază,

raportat la complexitatea pricinii

, activitatea prestată efectiv de apărător și onorariul avocațial, că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., caracterul cheltuielilor de judecată trebuie, într-adevăr, să fie unul rezonabil, în raport cu criteriile enunțate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, va admite recursul, va modifica sentința atacată,în sensul că va obliga reclamanta SC C. SRL la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată,către pârâta SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatele-pârâte

F.

și SC A. SRL.

Admite recursul declarat de SC C. SRL împotriva sentinței nr. 306 din 14 decembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că obligă reclamanta la plata sumei de 1000 lei,

cheltuieli de judecată, către pârâta SC A. SRL.

Definitivă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 aprilie 2016.