ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 911/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 5.10.2016, reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar B. IPURL, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, prin D.G.R.F.P. Galați:

1) anularea în totalitate a Deciziei nr. 108/09.04.2015, atât în ceea ce privește soluția de suspendare a soluționării contestației administrativ-fiscale împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F BR 481/14.11.2014, cât și în ceea ce privește soluția de respingere în parte a contestației administrative, ambele dispuse prin Decizia atacată.

2) obligarea organelor fiscale la soluționarea în totalitate, pe fond a contestației administrativ-fiscale.

3) anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F BR 481/14.11.2014, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/14.11.2014, cu privire la suma de 30.233 RON de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila și constatarea nelegalității Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/14.11.2014.

4) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată rezultate din prezenta cauză.

Prin Sentința nr. 1993 din 8 iunie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta SC A. SRL, prin B. IPURL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, prin D.G.R.F.P. Galați, a anulat Decizia nr. 108/09.04.2015 și a obligat pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la soluționarea pe fond a contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/14.11.2014 și a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Deciziei de impunere nr. x/14.11.2014 cu privire la suma de 30.233 RON.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, ambele criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deși recurentele-pârâte au formulat memorii de recurs separate, criticile aduse sentinței recurate vizează, în esență, aceleași aspecte de nelegalitate, respectiv:

- în mod greșit instanța de fond a reținut că, din lecturarea contestației, rezultă că argumentele de fapt și de drept invocate de către intimata-reclamantă s-ar referi implicit și la suma de 30.233 RON, în condițiile în care intimata nu invocă motive concrete cu privire la această sumă, sarcina probei incumbând contestatorului, ca un imperativ al interesului personal de a invoca o pretenție în cadrul căii administrative de atac;

- în mod greșit instanța de fond a constatat că soluția de suspendare a fost dispusă nelegal, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , organul administrativ jurisdicțional nu se poate pronunța pe fondul cauzei înainte de a se analiza latura penală, între stabilirea obligațiilor fiscale contestate și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite existând o strânsă legătură.

Prin întâmpinarea depusă la data de 7.11.2016, intimata SC A. SRL a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, reiterând coordonatele esențiale ale cauzei.

În esență a arătat că în cuprinsul contestației administrative intimata a formulat critici cu privire la toate obligațiile suplimentare de plată neputându-se susține nemotivarea contestației pentru suma de 30.233 RON.

Sub aspectul soluției dispuse de instanța de fond cu privire la decizia de suspendare a soluționării contestației administrative a arătat că soluția instanței de fond este legală, întrucât sesizarea penală formulată de organul fiscal vizează persoane fizice, iar nu societatea intimată.

Totodată, a invocat jurisprudența Curții Constituționale potrivit căreia formularea unei simple sesizări nu poate conduce la suspendarea contestației administrative, cele două proceduri putând continua simultan pentru respectarea drepturilor contribuabilului.

Prin rezoluția completului investit cu soluționarea cauzei din 11.10.2018, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ, a fost fixat termen de judecată în ședință publică.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă SC A. SRL are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 108/9.04.2015 prin care autoritatea fiscală a respins ca nemotivată contestația administrativă pentru suma de 30.233 RON și a suspendat soluționarea contestației până la finalizarea cauzei penale pentru suma de 16.309.975 RON, precum și a deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată nr. x/14.11.2014 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/14.11.2011 cu privire la suma de 30.233 RON reprezentând impozit pe profit, majorări și penalități de întârziere.

În esență, inspecția fiscală desfășurată în perioada 28.07.2014 - 14.11.2014 la sediu societății intimate s-a finalizat prin emiterea de către organele fiscale a Raportului de inspecție fiscală nr. x/14.11.2014 și a Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată nr. x/14.11.2014 în cuantum de 16.309.975 RON reprezentând pe profit, TVA și accesorii.

Organele de inspecție fiscală din cadrul AJFP Brăila, au transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul București sesizarea penală nr. 40428/19.11.2014 însoțită de Procesul-verbal nr. x/11.11.2014, având aceleași constatări cu cele din Raportul de inspecție fiscală nr. x/14.11.2014 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/14.11.2014 considerând că au fost încălcate prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și ale art. 29 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002, prejudiciul produs bugetului de stat fiind de 16.442.904 RON reprezentând impozit pe profit, TVA și accesorii aferente, valoare în care se regăsește suma de 16.309.975 RON stabilită prin Decizia de impunere nr. x/14.11.2014. contestată.

Contestația administrativă formulată de către intimată împotriva actelor administrativ fiscale sus arătate a fost soluționată prin Decizia nr. 108/9.04.2015 prin care recurenta-pârâtă ANAF a dispus următoarele:

Soluția primei instanțe de anulare a deciziei de soluționare a contestației administrative și obligare a autorității emitente la soluționarea pe fond a contestației administrative reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport de starea de fapt fiscală reținută.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate de către recurentele-pârâte, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile vizând hotărârea primei instanțe asupra soluției autorității fiscale de respingerea ca nemotivată a contestației administrative cu privire la suma de 30.233 RON reprezentând impozit pe profit și accesorii sunt apreciate ca nefondate, întrucât, așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, în cuprinsul contestației administrative sunt expuse pe larg, atât motivele de fapt și de drept, cât și dovezile pe care se întemeiază contestația.

Împrejurarea că nu au fost formulate critici distincte cu privire la suma de 30.233 RON nu echivalează cu nemotivarea contestației, de vreme ce prin contestația administrativă au fost formulate critici cu privire la întreaga sumă reținută de organul fiscal cu titlu de obligații fiscale suplimentare, deci implicit și cu privire la suma de 30.233 RON.

Dispozițiile art. 206 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. fisc. și cele ale pct. 11.1 lit. b) din OPANAF nr. 450/2013 invocate de către recurentele-pârâte nu sunt incidente în cauză, întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, acestea se referă la situația în care contestația, în ansamblu, este nemotivată în fapt și în drept și nu la situația în care argumentele contestatorului nu ar acoperi fiecare sumă defalcată din totalul obligațiilor fiscale suplimentare contestate.

Nici criticile vizând sarcina probei nu pot constitui argumente în susținerea soluției de respingerea a contestației ca nemotivată, întrucât acestea au relevanță asupra temeiniciei, iar nu asupra motivării contestației.

Fiind îndeplinită obligația de motivare a contestației administrative, în mod corect instanța de fond a apreciat că este nelegală soluția organului fiscal de respingere ca nemotivată a contestației cu privire la suma de 30.233 RON, acesta având obligația de a proceda la soluționarea pe fond a contestației, sub acest aspect.

Nefondate sunt și criticile vizând dezlegarea dată cu privire la măsura autorității fiscale de suspendare a soluționării contestației formulate în ceea ce privește suma de 16.309.975 RON reprezentând impozit pe profit, TVA și accesorii.

Suspendarea soluționării contestației formulată de intimata-reclamantă a intervenit ca urmare a faptului că organele de inspecție fiscală din cadrul AJFP Brăila au formulat sesizare penală înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul București, considerând că au fost încălcate prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 de către administratorii societății comerciale intimate, numiții C. și D., în motivarea sesizării penale fiind indicate toate faptele reținute în cuprinsul raportului de inspecție fiscală x/14.11.2014 ca încălcări ale legislației fiscale și care au generat calcularea de obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina societății intimate.

Potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 "Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele de control cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă."

Astfel, pentru a fi dispusă măsura suspendării soluționării contestației de către organul de soluționare a contestației se cer a fi îndeplinite cumulativ condițiile privind sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la indiciile săvârșirii unei infracțiuni și constatarea înrâuririi hotărâtoare a săvârșirii infracțiunii asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

În speță, deși îndeplinită condiția sesizării organelor penale pentru începerea cercetărilor în vederea constatării elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, organul de soluționare a contestației nu a arătat motivat care este legătura de cauzalitate între posibilul caracter penal al faptelor sesizate și stabilirea obligațiilor fiscale ale contribuabilului. Astfel, contrar dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. care reclamă o decizie motivată a organului care soluționează contestația, Înalta Curte constată că singura referire din considerentele deciziei contestate nr. 108/09.04.2015 la interdependența care ar exista între soluția fiscală și cea penală vizează constatările organelor de control cu privire la tranzacțiile derulate de societatea recurentă în perioada supusă controlului a căror realitate urmează a fi tranșată de organele de cercetare penală.

În acest context, instanța de control judiciar constată că organul fiscal care soluționează contestația administrativă împotriva actului de impunere are suficiente elemente factuale pentru a analiza și a stabili realitatea și legalitatea operațiunilor economice și a consecințelor pe tărâm fiscal, fără a fi ținut de cercetările penale împotriva administratorilor societății pentru evaziune fiscală în condițiile în care organul fiscal a stabilit prin raportul de inspecție fiscală și prin decizia de impunere care sunt obligațiile fiscale ale contribuabilului, proveniența acestora și temeiul legal al sumelor impuse la plată.

În aceste condiții, menținerea suspendării procedurii administrative de soluționare a contestației pronunțată de autoritatea recurentă ar conduce la împiedicarea pronunțării unei instanțe cu privire la fondul raportului fiscal litigios, fiind create premisele încălcării dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât din perspectiva dreptului de acces la instanță, cât și din perspectiva depășirii duratei rezonabile a procedurii.

Așa fiind, pentru a asigura un just echilibru între interesul public pe care în exprimă organul fiscal și interesul privat al contribuabilului de a-și vedea clarificată situația fiscală, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a anulat decizia de suspendare a soluționării contestației administrative, cu consecința obligării organului competent să se pronunțe asupra fondului contestației administrative.

Nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, împotriva Sentinței nr. 1993 din 8 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV