ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1313/2016

Decizia nr. 1313/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de apel Oradea, reclamanta SC A. SRL

Oradea

a solicitat, în contradictoriu cu B., să se constate valabilitatea contractului de concesiune din 2003 și faptul că formula de calcul a redevenței prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 367/2010 nu este aplicabilă contractului în discuție.

2.1

Curtea de apel Oradea

, secția a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal, prin sentința nr.

12 din 30 ianuarie 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006.

2.2.

Tribunalului Sălaj, secția civilă, prin sentința nr. 5650 din 12 decembrie 2013, a admis excepția de necompetență teritorială și

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si fiscal, reținând incidența în cauză a prevederilor

art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006 și ale

art. 9 din Ordinul ministrului Mediului și Pădurilor nr. 367/2001, potrivit cărora calitatea de concedent a fost preluată de C., cu care de altfel societatea reclamantă a și înțeles să se judece, al cărui sediu se află în municipiul București.

2.3. Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și

fiscal,

prin sentința nr.

1274 de 29 februarie 2016,

a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj

și,

constatând existența unui conflict negativ de competență, a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere

prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006, corelate cu prevederile contractuale așa cum au fost ele probate de reclamantă, reținând că

prevederea art. 9 din Ordinul nr. 367/2010 avută în vedere de Tribunalul Sălaj nu instituie o transmisiune ope legis, ci se subsumează unor inițiative contractuale, pe care

reclamanta nu le-a efectuat, aceasta neprobând perfectarea, în acest sens, a unor acte adiționale.

În opinia sa,

D. Sălaj are

calitate de concedent în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 22 alin. (5) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează, în esență,

valabilitatea contractului de concesiune din 2003 încheiat între reclamanta SC A. SRL

Oradea și

D. Sălaj.

Reclamanta

SC A. SRL Oradea

a chemat în judecată C., cu motivarea că acesta este succesorul în drepturi al instituției cu care a intrat în raporturi juridice

(D. Sălaj)

.

În

privința normelor de competență, în mod cert, în cauză,

sunt aplicabile dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006

privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică

, care prevăd:

„

Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ

nr. 554/2004

, cu modificările ulterioare. Acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului.”

Înalta Curte constată însă, din actele dosarului, că, în speță,

D. Sălaj

are calitatea de concedent

,

neexistând vreo dovadă a transmisiunii legale a acestei calități către B.

Dispozițiile

Ordinului

ministrului Mediului și Pădurilor

nr. 367/2010, invocate de parte și avute în vedere de Tribunalul Sălaj, nu instituie o transmisiune ope legis,

ci prevăd

modalitatea concretă în care această transmisiune poate opera, respectiv sub forma

perfectării unor acte adiționale de modificare a contractului de concesiune, ceea ce în cauză nu s-a realizat, așa cum corect a reținut și Tribunalul București.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu a probat faptul că se află

în raporturi juridice cu autoritatea publică centrală

chemată în judecată, competența teritorială aparține tribunalului de la sediul concedentului, cu care societatea a încheiat contractual de concesiune.

2

. Temeiul legal al regulatorului de competență;

Pentru considerentele expuse, în temeiul în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă, complet specializat de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta SC A. SRL Oradea în contradictoriu cu pârâtul B. (succesor al C.), în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2016.