ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 351/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, privind recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 309/23.02.2017, pronunțată în dosarul cu același număr al Tribunalului Sălaj, s-a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) și a art. 10 din Ordinul nr. 367/2010.

2.1. Hotărârea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal

Prin încheierea de ședință din data de 09.06.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate invocate și a sesizat Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu excepția de nelegalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) din Ordinul nr. 367/2010.

De asemenea, a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 10 din Ordinul nr. 367/2010, apreciind că în măsura în care nu s-a încheiat actul adițional, respectivul text de lege nu are legătură cu prezenta cauză.

Din considerentele încheierii menționate reiese că excepția de nelegalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) din Ordinul nr. 367/2010 a fost invocată în cursul soluționării recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 309/23.02.2017, pronunțată de Tribunalul Sălaj în soluționarea unui litigiu având ca obiect constatarea valabilității unui contract de concesiune.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 4029 din data de 31 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel București și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A. S.R.L. Oradea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal și, în consecință, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că excepția a fost invocată într-un dosar înregistrat în anul 2016, fiind aplicabile prevederile care reglementează soluționarea excepției de nelegalitate în forma aflată în vigoare la data declanșării litigiului, potrivit cărora instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a considerat că nu poate reține afirmațiile reclamantei, în sensul că litigiul ar fi fost declanșat în anul 2012, deoarece din actele dosarului nu reiese acest aspect, iar extrasele din sistemul ECRIS, depuse la dosar nu sunt concludente în această privință, cu atât mai mult cu cât excepția de nelegalitate trebuie soluționată potrivit art. 4 din lege în forma aflată în vigoare la acea dată, astfel că, în raport de emitentul actului, competența revine secției specializate din cadrul curții de apel.

Din punct de vedere al competenței teritoriale, s-a reținut că reclamanta și-a exercitat dreptul de opțiune prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004 la data de 08.11.2012, când a introdus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Sălaj, iar după acest moment nu mai poate reveni asupra deciziei sale, cu atât mai mult cu cât competența de soluționare a cauzei principale a fost stabilită definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în favoarea Tribunalului Sălaj.

Astfel, s-a mai apreciat că nu există nici un temei legal pentru care instanța de recurs să învestească o altă instanță cu soluționarea excepției de nelegalitate, în condițiile în care este ea însăși competentă material să o soluționeze, iar în ce privește fondul litigiului, competența a fost stabilită definitiv pentru instanța de la sediul reclamantei, care este și autoarea excepției.

S-a mai reținut că reclamanta a extins câmpul de aplicare al normei de competență teritorială conținută de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, apreciind că aceasta este aplicabilă și în cazul excepției de nelegalitate, ceea ce nu se susține, având în vedere interpretarea gramaticală a textului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, având în vedere dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., conform cărora există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema referitoare la instanța competentă din punct de vedere teritorial să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate invocate în faza de recurs, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamanta A. S.R.L. Oradea a învestit instanța de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) din Ordinul nr. 367/2010 al Ministerului Mediului și Pădurilor.

În speță, se constată că prin Decizia nr. 1313/21.04.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2016, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în primă instanță, privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Padurilor, în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă.

Ulterior, prin sentința nr. 975 din 06.07.2016, Tribunalul Sălaj, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului și Pădurilor și a respins acțiunea formulată și precizată în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea, iar prin decizia civilă nr. 1639/2016 din data de 10 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, a fost admis recursul și s-a dispus casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin sentința nr. 309/2017 din 23.02.2017, Tribunalul Sălaj, secția civilă a admis acțiunea reclamantei A. S.R.L și a constatat valabilitatea contractului de concesiune nr. 1526 din 15.04.2003, încheiat între reclamantă și pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, constatând că formula de calcul a redevenței prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 367/2010 al Ministerului Mediului și Pădurilor nu este aplicabilă contractului de concesiune nr. 1526 din 15.04.2003.

Împotriva sentinței nr. 309/2017 din 23.02.2017 a Tribunalului Sălaj, secția civilă a declarat recurs pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016.

În această fază procesuală și în fața Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin întâmpinarea depusă la data de 08 mai 2017, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) și a art. 10 din Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 367/2010.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a prevederilor art. 10 din Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 367/2010, aceasta a fost respinsă prin încheierea din data de 09 iunie 2017, apreciindu-se că nu are legătură cu cauza dedusă judecății.

Excepția de nelegalitate privind dispozițiile art. 9 alin. (2) din Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 367/2010 face obiectul prezentului regulator de competență ca urmare a declinării reciproce de competență între Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

(2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul".

Astfel fiind, în ceea ce privește competența de soluționare a excepției de nelegalitate, legea contenciosului administrativ stabilește o competență derogatorie în această materie, atribuită instanței învestite cu fondul litigiului și în fața căreia respectiva excepție a fost invocată.

Această modalitate de reglementare are la bază pe de o parte, caracterul de mijloc de apărare a excepției de nelegalitate, care determină legătura strânsă a acesteia cu fondul litigiului dedus judecății, incluzând-o excepțiilor de fond, iar pe de altă parte, caracterul de cerere incidentală a acestei excepții.

Prin Decizia nr. 36/2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, permit invocarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs, reținând că această excepție reprezintă un mijloc de apărare comun.

Instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, având a se pronunța asupra constituționalității dispozițiilor art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, pe motiv că orice instanță, de orice grad, ar putea să judece excepția de nelegalitate privind un act administrativ individual, iar nu doar instanțele de contencios administrativ, a apreciat că textul de lege invocat este constituțional, având în vedere că după modificarea Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 76/2012, instanțele de drept comun pot soluționa excepția de nelegalitate, însă numai pentru actele administrative cu caracter individual, nu și pentru cele cu caracter normativ, care, potrivit alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, pot fi verificate sub aspectul legalității doar de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Reglementarea excepției de nelegalitate acordă acesteia, astfel cum în mod corect s-a arătat de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, natura juridică a unei cereri incidentale, sens în care devin aplicabile prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120" (Cererile în materia insolvenței sau concordatului preventiv - s.n.).

În cauză, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze excepția de nelegalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) din Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 367/2010 este Curtea de Apel Cluj, aceasta fiind instanța ierarhic superioară Tribunalului Sălaj, căruia i-a fost atribuită competența de soluționare a cauzei în primă instanță ca urmare a pronunțării regulatorului de competență de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1313/21.04.2016.

Prin urmare, având în vedere aspectele anterior relevate, instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de nelegalitate este competentă să o soluționeze, indiferent de stadiul procesual în care excepția a fost invocată, în considerarea faptului că aceasta vizează aspecte de fond, strâns legate de aspectele deduse judecății, soluționarea sa neputând fi atribuită unei alte instanțe.

Totodată, se constată că, în speță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a apreciat în mod corect că în privința soluționării excepției de nelegalitate ce face obiectul regulatorului de competență, părțile litigante nu-și pot alege instanța pentru soluționarea unei cereri incidentale, în condițiile în care competența instanței învestite cu cererea principală nu mai poate fi pusă în discuție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. Oradea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor. în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. Oradea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor. în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2018.