ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 412/2018

Decizia nr. 412/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 12 mai 2010, reclamanții A., B., C. au chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M.F., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia din urmă la acordarea de despăgubiri în cuantum de 6.000.000 RON pentru prejudiciul moral suferit de soțul, respectiv tatăl acestora D. (în prezent decedat), în urma condamnării cu caracter politic la pedeapsa de 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii dispusă prin Sentința nr. 844 din 28 august 1959; să se constatate caracterul politic al măsurii administrative de internare în penitenciar pentru perioada 15. mai 1948 - 20 iulie 1954, și a consecințelor cauzate de condamnare, privarea de libertate și executarea pedepsei.

Prin Sentința nr. 1.648 din 10 noiembrie 2010, Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, dispunându-se obligarea pârâtului la plata către aceștia a sumei de 30.000 euro (în echivalent lei la data plății), daune morale.

A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative a internării în penitenciar în perioada 15 mai 1948 - 20 iulie 1954.

Prin Decizia nr. 167A din 26 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele A. și C. împotriva Sentinței nr. 1.648 din 10 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

A admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului București împotriva aceleiași sentințe.

A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că:

A respins capătul de cerere având ca obiect daune morale, ca neîntemeiat.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele A. și C., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii, ca nefondate, a apelurilor formulate de Statul Român, prin M.F.P. și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și admiterea apelului reclamantelor și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

La termenul din data de 24 septembrie 2014, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

Prin Încheierea de ședință din 14 octombrie 2015, Înalta Curte a dispus menținerea măsurii suspendării, dispusă prin Încheierea de la 24 septembrie 2014, constatându-se că recurentele-reclamante au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, însă nu s-au prezentat la strigarea pricinii și nici nu au cerut judecata în lipsă. În motivarea încheierii s-a reținut și faptul că cererea de repunere pe rol nu a fost făcută în scopul judecării procesului, ci al tergiversării acestuia, concluzie confirmată și de împrejurarea că recurentele au procedat identic cu prilejul cererilor de repunere pe rol a cauzei suspendate la data de 23 mai 2012 și la data de 19 iunie 2013, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La termenul din data de 14 februarie 2018, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea discutării perimării cererii de recurs, având în vedere că termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 24 septembrie 2015.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 24 septembrie 2014, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, constatându-se că niciuna dintre părți nu a cerut judecarea în lipsa, iar actul de procedură nu trebuia îndeplinit din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantele A. și C. împotriva Deciziei nr. 167A din 26 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2018.

Procesat de GGC - N