ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3769/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția

procurorului din 14 decembrie 2011 dispusă în Dosarul nr. 55/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus respingerea ca

neîntemeiată a plângerii formulate de numitul M.I. împotriva soluției dispuse

în Dosarul penal nr. 55/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Pentru a se dispune

astfel, procurorul a reținut următoarele:

Din ansamblul

materialului probator rezultă că plângerea penală formulată de numitul M.I. cu

privire la exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către ofițerul de

poliție J.E. în cursul actelor de cercetare penală efectuate în Dosarul penal nr.

11009/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași este singulară și nu

se coroborează cu nici un mijloc de probă de natură a dovedi vinovăția

persoanei cercetate.

Dimpotrivă, din

declarația și raportul ofițerului de poliție, precum și din procesul verbal

întocmit de polițiștii care s-au deplasat la locuința familiei M. rezultă că au

fost efectuate actele de cercetare penală în conformitate cu normele procedural

penale, numita M.A. consimțind să dea declarații și să semneze declarația dată

în calitate de învinuit.

Totodată, organele de

poliție s-au deplasat la domiciliul familiei M. pentru a pune în aplicare

mandatele de aducere emise de procuror față de învinuiții M.I. și M.A.

În raport de actele

procedurale întocmite de polițiști, numitul M.I. a fost trimis în judecată la

data de 19 decembrie 2011, în Dosarul penal nr. 11009/P/2011 al Parchetului de

pe lângă Judecătoria Iași pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 220 C.

pen.

Împotriva acestei

rezoluții petiționarul M.I. a formulat plângere la procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, care prin rezoluția din 21 martie 2012

„a respins ca neîntemeiată plângerea”.

Soluția a fost atacată

la instanță în cadrul procedurii instituite de dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen.

Examinând actele și

lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 04

februarie 2011, numitul M.I. a formulat plângere penală împotriva ofițerului de

poliție J.E.Ș., reclamând faptul că în ziua de 18 ianuarie 2011, în vederea

soluționării unei cauze penale, a pătruns fără drept în locuința persoanei

vătămate, a adresat amenințări în vederea obținerii de declarații și a

consemnat declarația unei persoane cu handicap (soția) în lipsa petentului.

Din probele dosarului

rezultă că, în ziua de 19 ianuarie 2011 subinsp. de poliție J.E.Ș. și ag. pr.

C.A. din cadrul Secției III Poliție, însoțiți de ag. P.V. din cadrul Biroului

de Poliție Miroslava s-au deplasat la locuința soților M.I. și A., situată în

satul Valea Ursului, com. Miroslava, jud. Iași, în vederea punerii în executare

a două mandate de aducere emise pe numele cestora de către procurorul din

cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași în Dosarul nr. 11009/P/2009

aceștia fiind cercetați în dosarul respectiv pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de art. 217 alin. (1) și 220 alin. (1) - (3) C. pen. Din

raportul de evenimente din data de 31 ianuarie 2011 întocmit de lucrătorul de

poliție și atașat la dosar - fila 16, rezultă că după ce și-au declinat

identitatea și motivul sosirii la domiciliul celor doi soți, M.A. a precizat că

soțul său nu este acasă și pentru că este bolnavă a fost în imposibilitate de a

se prezenta la poliție. În locuință cu acordul ei au intrat J.E.Ș. și C.A.,

celălalt polițist P.V. rămânând la poartă. În timpul discuțiilor, la locuință

și-a făcut apariția și numitul M.I., care a refuzat să colaboreze cu organele

de cercetare penală, având o atitudine sfidătoare, refuzând să dea declarație

cu privire la mandatul de aducere emis pe numele său. El a refuzat să se

prezinte la postul de poliție în vederea îndeplinirii formalităților necesare

punerii în executare a mandatului de aducere.

La dosarul cauzei au

fost atașate fotocopiile celor două mandate de aducere din care rezultă că cei

doi soți urmau a fi audiați în calitate de învinuiți în Dosarul penal nr. 11009/P/2009.

Din procesul verbal

întocmit de lucrătorii de poliție cu ocazia deplasării la locuința celor doi

soți în vederea punerii în executare a mandatelor de aducere, rezultă că M.A. a

fost de acord să dea declarație în calitate de învinuită, declarația sa fiind consemnată

de lucrătorul de poliție.

Probele administrate

nu relevă indicii din care să rezulte săvârșirea vreunei infracțiuni.

Polițistul a executat mandatele de aducere conform dispozițiilor art. 184 C.

proc. pen., așa cum a fost stipulat și în conținutul celor două acte întocmite

de procuror, îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu. Nu există date că

intimatul nu și-a îndeplinit actul de serviciu sau l-a îndeplinit defectuos

astfel cum pretinde petentul.

Nici pentru celelalte

două infracțiuni - art. 193 și 194 C. pen. nu există probe care să releve

existența acestora nici sub aspectul laturii obiective nici a celei subiective.

Faptele reclamate nu există.

Nici susținerile din

memoriile depuse în instanță de petent nu oferă date care să confirme existența

faptelor penale reclamate și să dea consistență acuzațiilor formulate.

Legea penală

stabilește imperativ condițiile existenței răspunderii penale.

În consecință, s-a

apreciat că susținerile petiționarului sunt lipsite de suport probator, iar

rezoluția dispusă întrunește condițiile de legalitate și temeinice pentru a fi

menținută.

Prin sentința penală nr.

106 din 5 iunie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva rezoluțiilor

procurorului din 14 decembrie 2011 (Dosar nr. 55/P/2011) și, respectiv, din 21

martie 2012 (rezoluție dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. 167/II/2/2012), pe care le-a menținut.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petentul M.I., recurs care a fost motivat în scris

(filele 7-8 Dosar nr. 327/45/2012).

Recursul este

inadmisibil.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor Legii nr. 202/2010 privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor publicată în M. Of. al

României, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, cu referire la art. 278

1

alin. (1) și (13) C. proc. pen., constată că recursul declarat în cauză este

inadmisibil.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. (nemodificat)

„hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) poate fi

atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana

față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire

penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale

cărei interese legitime sunt vătămate”.

Potrivit art. 13 al

aceluiași articol „plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar

competent”.

Prin Legea nr. 202/2010,

la art. 278/1 alin. (1) și 13 C. proc. pen. s-au modificat în sensul că

„hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă”.

Raportat la disp.art.

24 alin. (1) din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora hotărârile pronunțate în

cauzele penale, înainte de intrarea în vigoare a legii, rămân supuse căilor de

atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul,

precum și la faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 5 iunie 2012,

deci ulterior intrării în vigoare a legii sus-menționate (25 noiembrie 2010),

se constată că recursul petiționarului este declarat împotriva unei hotărâri

definitive.

Așa fiind, văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu referire la art. 385

1

C.

proc. pen., urmează a se respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr. 106 din 05 iunie 2012 a Curții

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr. 106 din 05 iunie 2012 a

Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei

de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

noiembrie 2012.