ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1301/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1301/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 1301/2015
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Cererea de chemare în judecată;
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. - C. la plata sumei de 147.539 lei reactualizată în raport de rata inflației începând de la data de 18 mai 2010 și până în prezent.
Soluția instanței de fond;
Prin sentința civilă nr. 191 din 02 octombrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetență materială a instanței, a admis excepția invocată de pârâta B. - C. și a respins cererea reclamantului A. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cererea de recurs;
Împotriva sentinței civile nr. 191 din 02 octombrie 2013 pronunțată de Curtea
de Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A.
,
solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond competentă, Judecătoria Rm. Vâlcea.
În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că izvorul pretențiilor îl constituie Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, întrucât acest act normativ prevede o procedură necontencioasă de acordare a despăgubirilor, procedura contencioasă fiind legată strict de emiterea titlurilor de despăgubire sau a titlurilor de plată, pe când prin prezenta acțiune nu se contestă cuantumul despăgubirilor menționate în titlul de despăgubire și nici obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată, ci doar obligarea la plata efectivă a unei sume de bani ce derivă dintr-un drept de creanță al reclamantului.
Procedura derulată în recurs;
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 decembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin punctul de vedere depus la data de 16 februarie 2015, intimata B. a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat.
II. Hotărârea instanței de recurs;
Verificarea îndeplinirii condițiilor de formă;
Conform art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârea prin care s-a soluționat acțiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 485 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că sentința atacată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 09 octombrie 2013 și că acesta a declarat recurs la data de 08 noiembrie 2013, așa cum rezultă de pe ștampila aplicată pe plicul aflat la fila 5 din dosar, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile.
Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)” (alin. (3) se referă la motivele de casare care sunt de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță - n.r.).
Având în vedere aspectele prezentate, ce rezultă din actele dosarului, se constată că recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, în cauză lipsa cerințelor de formă prevăzute de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 485 alin. (1) C. proc. civ., atrăgând aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) din același cod, în temeiul cărora recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 191 din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.
Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Decizia se comunică părților.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2015.