ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 101/2018

HOTĂRÂRE
18.01.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 101/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr. 101/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 aprilie 2016, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, contestație împotriva Raportului de evaluare din 29 martie 2016 emis de pârâtă.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 107/2016 din 13 octombrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtei Agenția Națională de Integritate, formulată de intervenienții B. și C. și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 iulie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză magistratul raportor a reținut faptul că recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, fiind tardiv formulat.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința recurată a fost comunicată reclamantei la data de 18 noiembrie 2016, iar cererea de recurs a fost depusă la instanța de fond la data de 18 ianuarie 2017, în condițiile în care ultima zi de declarare a recursului era data de 05 decembrie 2016.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

În cauză nu s-a invocat existența vreuneia dintre situațiile prevăzute de art. 186 C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituția repunerii în termen.

Față de aceste împrejurări, se va constata că recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, sub aspectul cerințelor de formă prevăzute de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 107/2016 din 13 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2678/2020
Ședința publică din data de 18 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 19.04.2017 la Tribunalul Bacău
ÎCCJ 2017-11-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3688/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2019-02-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1064/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău sub nr. x/2015 din 22.12.2015, reclamanta
ÎCCJ 2018-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1208/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și
ÎCCJ 2023-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 678/2023
Ședința publică din data de 08 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
Sursă