ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1457/2017

Asupra contestației în anulare constată următoarele:

Prin decizia nr. 1087 din 20 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. împotriva deciziei nr. 2939 din 13 decembrie 2016 a Curții de Apei Pitești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații Casa Județeană de Pensii Argeș, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare A., B., C., D., E., F., G. și H.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată ca aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed;

Se reține că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Se reține însă că potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia atacată nu este supusă niciunei căi de atac.

Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât și pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincție între acestea.

Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincție (ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus).

Totodată, din formularea art. 503 C. proc. civ., text care reglementează calea extraordinară de atac a contestației în anulare, reiese că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate cu contestație în anulare este limitativă, nepermițând exercitarea respectivei căi extraordinare de atac și împotriva altor hotărâri.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Pentru toate aceste considerente, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A., B., C., D., E., F., G. și H. împotriva deciziei nr. 1087 din 20 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2017.