ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.10.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2976/2017

HOTĂRÂRE
12.10.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2976/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 mai 2015, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 21 aprilie 2015 privind Contractul de lucrări nr. 32 din 31 iulie 2014 "Îmbunătățirea STAP Cătămărăști și Bucecea" - CL 1 din cadrul proiectului "Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Botoșani", cod SMIS 31403, până la pronunțarea instanței de fond.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel Suceava, prin Sentința nr. 141 din 3 august 2015, a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 6104 din 21 aprilie 2015 emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în principal, trimiterea cauzei la aceeași instanță sau, în subsidiar, rejudecând cauza, modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de suspendare

A susținut recurentul-pârât, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.

3.1. Examinarea recursului în completul filtru, în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat ca fiind fundamentată soluția de anulare a recursului, reținându-se că acesta a fost motivat cu nerespectarea termenului de 5 zile de la comunicarea hotărârii de fond, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 aprilie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Nu au fost formulate, de către părți, puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

3.2. Analizarea condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Completul de filtru constată că recurentul-pârât nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept și poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

De asemenea, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Completul de filtru constată, după cum s-a reținut și în raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, că recursul a fost declarat și motivat cu depășirea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, sentința de fond a fost comunicată pârâtului la data de 12 august 2015, iar recursul a fost înaintat instanței de fond la data de 19 august 2015 (după cum rezultă din ștampila poștei aplicată pe plicul prin care a fost comunicat recursul, aflat la fila 16 dosar de recurs), termenul de 5 zile prevăzut de lege împlinindu-se la data de 18 august 2015.

De asemenea, se reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că nu există motive de casare de ordine publică ce pot fi ridicate din oficiu de către instanță.

3.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Completul de filtru, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca tardiv formulat, decizia urmând a fi comunicată părților.

Respinge recursul formulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 141 din 3 august 2015 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2017.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3399/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de
ÎCCJ 2017-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3748/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contenci
ÎCCJ 2018-11-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4045/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios admini
ÎCCJ 2017-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 727/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul actiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2022-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1285/2022
Ședința publică din data de 3 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel S
Sursă