ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2971/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 iunie 2015, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta MFP - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, suspendarea executării Deciziei nr. 32 din 30 martie 2015 prin care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. X din 28 februarie 2014 până la pronunțarea instanței de fond.

1.2. Soluția primei instanțe

Reclamanta a făcut dovada achitării unei cauțiuni în cuantum de 2.000 RON, astfel cum i s-a pus în vedere de instanță.

Curtea de Apel București, prin Sentința nr. 2026 din 9 iulie 2015, a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată, reținând, în esență, neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2.1. Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare a Deciziei nr. 32 din 30 martie 2015 emise de pârâtă.

În argumentarea recursului, s-au arătat următoarele:

Prima instanță a aplicat greșit prev. art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, din cercetarea sumară a deciziei a cărei suspendare se solicita rezultând indicii de nelegalitate de natură a crea o îndoială puternică și serioasă în privința legalității deciziei de revocare, în condițiile în care la baza susținerii că produsul analizat nu este bere, se află calificarea acestuia drept băutură fermentată liniștită sau posibilă băutură spirtoasă ori produs intermediar. S-a mai invocat faptul că prima instanță nu a avut în vedere faptul că reprezentarea societății nu a fost asigurată tocmai atunci când s-a dispus sancționarea sa și că decizia este insuficient motivată.

În ceea ce privește condiția prejudiciului, s-a invocat faptul că a făcut dovada obligațiilor de plată curente ale societății, a faptului că activitatea sa principală a fost oprită și a faptului că societatea nu mai are alte activități care pot genera venituri, ceea ce poate duce la un blocaj economic cu efect iremediabil asupra societății.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost timbrată cu 100 RON taxă judiciară de timbru, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

2.2. Intimata-pârâtă Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat, în esență, că în mod corect a reținut prima instanță neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 14 din Legea contenciosului administrativ pentru suspendarea executării deciziei de revocare.

2.3. Recurenta-reclamantă A. SRL a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susținerile din cererea de recurs și a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei.

2.4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 27 aprilie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 8 iunie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

3.1. Cu privire la excepția lipsei de interes a recursului, Înalta Curte reține că aceasta este nefondată, având în vedere faptul că recurenta-reclamantă are interesul verificării legalității soluției date de prima instanță, neputându-se constata o lipsă de finalitate a formulării cererii de recurs.

3.2. Pe fondul recursului, Înalta Curte reține că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prev. art. 14 din Legea contenciosului administrativ, constatând neîndeplinirea atât a condiției referitoare la aparența de nelegalitate a actului atacat, cât și a celei privind paguba iminentă.

În fapt, prin Decizia nr. 032 din 30 martie 2015 emisă de intimata-pârâtă, în temeiul

art. 20628

alin. (2) lit. c) și f) din Legea nr. 571/2003 s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. X/28 februarie 2014 emisă către SC A. SRL, reținându-se în acest sens: faptul că societatea nu a respectat rețeta inițială depusă la autorități nici pentru produsul pentru care a obținut încadrarea tarifată "Bere vrac 15% vol.", nici pentru produsul finit obținut prin amestec de bere vrac cu băutură răcoritoare, denumită generic "Cetera albă 8,5% vol.", nefiind respectate prevederile

art. 20626

alin. (1) lit. j) din Legea nr. 571/2003; faptul că societatea a înregistrat obligații fiscale restante mai vechi de 60 de zile față de termenul legal de plată.

Prin cererea ce face obiectul recursului de față, recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării Deciziei nr. 032 din 30 martie 2015 emise de intimata-pârâtă.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, acest act administrativ constituind el însuși titlu executoriu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Potrivit art. 15 alin. (1) din aceeași lege "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant și prin cererea adresata instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la soluționarea definitiva și irevocabila a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o data cu acțiunea principala sau printr-o acțiune separata, pana la soluționarea acțiunii în fond", iar alin. (2) prevede că "Dispozițiile alin. (2) și (4) ale art. 14 se aplica în mod corespunzător".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Înalta Curte, analizând actul atacat prin prisma aspectelor invocate și în limitele expuse anterior, constată că nu sunt indicii de nelegalitate a acestuia, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.

În concret, în actul contestat s-a reținut că recurenta nu a respectat rețeta inițială depusă la autorități pentru nici pentru produsul pentru care a obținut încadrarea tarifată "Bere vrac 15% vol.", nici pentru produsul finit obținut prin amestec de bere vrac cu băutură răcoritoare, denumită generic "Cetera albă 8,5% vol.", iar această constatare nu este contrazisă de niciuna dintre opiniile exprimate în cauză de Direcția Generală Antifraudă Fiscală și de Direcția Generală a Vămilor, ambele instituții concluzionând în baza rapoartelor de analize efectuate că produsul analizat nu reprezintă "Bere vrac 15% vol."

Similar primei instanțe, Înalta Curte observă faptul că recurenta nu a indicat niciun element din care să rezulte aparența de nelegalitate a acestei concluzii, iar pe cale de consecință că produsul expertizat este "Bere vrac 15% vol."

În ceea ce privește invocarea lipsei transparenței, astfel cum a reținut prima instanță, societatea a fost reprezentată de administratorul său pe perioada controlului, iar la data de 26 februarie 2015, după emiterea certificatelor de analiză și a opiniilor autorităților publice competente, aceasta a fost convocată, având așadar posibilitatea de a-și expune părerea și a formula apărări.

În ceea ce privește argumentele vizând neîndeplinirea condițiilor prevăzute de

art. 20628

alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 pentru a se dispune revocarea autorizației de antrepozit fiscal, combaterea acestor raționamente de către instanța de fond ar echivala cu tranșarea fondului litigiului, împrejurare ce este incompatibilă cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În plus față de cele reținute de prima instanță, se constată că prin Sentința nr. 2829 din 4 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a de Contencios Administrativ și Fiscal în Dosar nr. y/2/2015, a fost respinsă acțiunea în anularea Deciziei nr. 32 din 30 martie 2015 emisă de intimată, ca neîntemeiată.

Astfel, dincolo de rațiunile primei instanțe referitoare la neîndeplinirea aparenței de nelegalitate, se constată că decizia a cărei aparență de nelegalitate se invocă a trecut prin filtrul de judecată al primei instanțe și a fost menținută. Ca urmare, nu se mai poate reține sub nicio formă existența unui dubiu privind legalitatea acesteia la nivelul verificărilor formale ce se pot face în cadrul cererii de suspendare.

În ceea ce privește cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, iar doar executarea silită a sumelor din procesul-verbal nu satisface cerința legală. În plus, lipsa aparenței de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită duce la lipsa caracterului nejustificat al eventualei pagube ce ar putea fi suferită de recurenta-reclamantă.

3.3.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în formularea recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice-Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Respinge recursul formulat de A. SRL prin administrator judiciar SP B. IPURL împotriva Sentinței nr. 2026 din 9 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2017.

Procesat de GGC - LM