ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3770/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. 32/30.03.2015 privind revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. x/28.02.2014 și a Deciziei nr. 070/29.06.2015 privind respingerea plângerii prealabile nr. x/28.05.2015 înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. y/28.05.2015, formulata împotriva Deciziei nr. 32/30.03.2015,până la soluționarea definitiva a acțiunii ce are ca obiect anularea deciziilor nr. 32/30.03.2015 și 70/29.06.2015, ce face obiectul dosarului nr. x/2015 înregistrat la Curtea de Apel București.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 2989 din 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și autorității de lucru judecat, ca neîntemeiate.

A respins, ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL prin administrator judiciar B. și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 2000 RON, achitată conform recipisei de consemnare nr. x/22.09.2015 emisă de C. Sucursala Buzău.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 2989 din 12 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A. SRL, solicitând casarea acesteia și admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenta a criticat contradicția existentă între soluția dispusă și considerentele instanței de fond, care a fost de acord nu erau incidente dispozițiile art. 206

28

alin. (2) lit. f) C. fisc. , care au stat la baza emiterii actului atacat.

Prin interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor pct. 84 alin. (19) din H.G. nr. 44/2009 instanța de fond practic aplică sancțiuni unei persoane pentru că este deja autorizată.

Instanța de fond a abordat cu superficialitate eventualele modificări ale unei autorizații. Așa cum rezultă și din normele metodologice date în aplicarea lit. j), respectiv pct. 87 alin. (24), modificările aduse datei inițiale de autorizare se notifică doar autorității vamale teritoriale și doar în cazul în care s-ar modifica și autorizația ar fi necesară și notificarea autorității fiscale centrale.

Recurenta nu era obligată să anunțe o modificare a datelor inițiale de autorizare, respectiv a unei rețete de fabricație, atâta timp cât există autorizație pentru produsele respective și nu s-a constatat de către organele de control că acestea ar fi fost autorizate fără să existe o rețetă.

În plus, sancțiunea prevăzută de lege pentru reîncadrarea tarifară era aceea de a plăti diferența de acciză rezultată ca urmare a reîncadrării.

În pofida faptului că nici măcar intimata nu o face, instanța de fond a asimilat dispoziția expresă a Comisiei din ședința din 26.02.2015, de reverificare, celor două adrese ce emană într-adevăr de la autoritatea competentă, respectiv Direcția Generală a Vămilor, însă aceste nu puteau reprezenta consecința măsurii de reverificare întrucât au datele de emitere anterioare datei ședinței, respectiv 26.11.2014 și 19.01.2015.

Instanța de fond nu a observat că constatările Direcției Generale Antifraudă Fiscală și Direcției Generale a Vămilor sunt contradictorii și nici faptul că MFP - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a hotărât pe baza sesizării unui organ de control necompetent ale cărei constatări din cuprinsul Procesului-verbal încheiat în data de 26.02.2015 cu privire la încadrările tarifare au fost infirmate de Direcția Generală a Vămilor.

1.4. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, argumentând, în esență, că recurenta-reclamantă nu a probat îndeplinirea condiției cazului bine justificat și nici a pagubei iminente, pentru a opera suspendarea executării actelor administrative până la pronunțarea unei soluții pe fondul cauzei.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, recurenta nu a respectat rețeta inițială în baza căreia a fost emisă autorizația, acesteia revenindu-i obligația reglementată de art. 26

26

lit. j) C. fisc. de a înștiința autoritățile competente despre orice modificare pe care intenționează să o aducă asupra datelor inițiale în baza cărora a fost emisă autorizația de antrepozitar, cu minim 5 zile înainte de producerea modificării. Afirmația recurentei în sensul că nu îi sunt aplicabile prevederile pct. 87 alin. (24) din H.G. nr. 44/2004 nu sunt sustenabile din punct de vedere legal.

În mod corect Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate în mod corect a dispus revocarea autorizației recurentei-reclamante, constatând, în baza analizelor realizate de Laboratorul vamal central, că recurenta nu a respectat rețeta de fabricație a produsului bere și nici nu a anunțat autoritatea vamală despre modificarea acestuia.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 iunie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de reclamanta A. SRL, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-reclamante, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Conform celor expuse anterior, reclamanta A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 32/30.03.2015 privind revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. x/28.02.2014 și a Deciziei nr. 070/29.06.2015 privind respingerea plângerii prealabile nr. x/28.05.2015 înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. y/28.05.2015, formulată împotriva Deciziei nr. 32/30.03.2015, până la soluționarea definitivă a acțiunii ce are ca obiect anularea Deciziilor nr. 32/30.03.2015 și 70/29.06.2015, ce face obiectul dosarului nr. x/2015 înregistrat la Curtea de Apel București.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta-recurentă a susținut, în esență, următoarele:

(i) Societatea figurează, într-adevăr, în evidențele fiscale ale ANAF cu o datorie la bugetul de stat în cuantum de 69.393.124 RON, dar în același timp este înregistrată și cu o creanță fiscală de 76.470.404 RON, reprezentând sume de rambursat de la bugetul de stat, într-un cuantum mai mare decât cel al obligațiilor fiscale. Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 206

28

alin. (2) lit. f) C. fisc.

(ii) Nu sunt îndeplinite cerințele art. 206

28

alin. (2) lit. c) C. fisc. , deoarece obligația de a înștiința autoritățile competente despre orice modificare cu minim 5 zile înainte de producerea modificării se refera la datele inițiale în baza cărora a fost emisă autorizația de antrepozit fiscal și constă în notificarea intenției respective autorității vamale teritoriale, iar atunci când intenția de modificare atrage modificarea autorizației, această intenție va fi notificată și autorității fiscale centrale.

Pe parcursul funcționarii ca antrepozit fiscal o societate poate produce o categorie diversă de produse și să solicite încadrarea tarifară a acestora pe măsură ce dorește să le fabrice și nu de la momentul autorizării sale. În același timp poate să modifice și rețeta de fabricație a unui produs și să obțină o nouă încadrare tarifară a acestuia, iar procedura obținerii încadrării tarifare este reglementata de pct. 84 alin. (9) și urm. din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII C. fisc. .

Procedura înștiințării prevăzută de art. 206

26

lit. j) C. fisc. este diferită de procedura obținerii încadrării tarifare, reglementata de pct. 84 alin. (9) și pct. 84 alin. (19) Norme C. fisc. .

În plus, în situația în care se constată diferențe privind încadrarea tarifară stabilită pe bază de documente față de încadrarea tarifară rezultată în urma rezultatelor analizelor, sancționarea antrepozitarului autorizat se face prin obligarea acestuia de a plăti acciza aferentă încadrării efectuate de autoritatea vamală centrală, inclusiv diferența pentru produsele deja eliberate pentru consum și nu prin revocarea autorizației [pct. 84 alin. (19

5

) din Normele Metodologice C. fisc. ].

(iii) Reverificarea dispusa de către Comisie despre care aceasta face vorbire în Decizia nr. 070/29.06.2015 este de natură a pune în discuție caracterul temeinic justificat al actului de control, procesul-verbal nr. x/03.12.2014 al DGAF în baza căruia aceasta instituție a propus revocarea autorizației de antrepozit fiscal.

(iv) Elementele care conturează iminența producerii unei pagube societății, în sensul de prejudiciu material, viitor și previzibil, așa cum impun art. 2 alin. (1) lit. s) și art. 15 din Legea nr. 544/2004, rezulta din oprirea activității de producție și sigilarea instalațiilor ca efect al revocării autorizației de antrepozit fiscal a societății. Asupra conturilor societății s-a dispus instituirea măsurii de poprire asiguratorie, iar furnizorii o somează să achite sumele restante rezultate din aprovizionarea cu materiale necesare procesului de producție. Societatea înregistrează pierderi materiale, prin deteriorarea materialelor aflate pe stoc și expirarea termenului de valabilitate al unora dintre acestea, pierderi tehnologice la alcoolul etilic destinat utilizării pentru producerea de băuturi alcoolice aflat în stoc, datorita în principal evaporării ca urmare a temperaturilor foarte ridicate.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada cazului bine justificat, interpretarea dată de aceasta dispozițiilor legale incidente și aspectele indicate în cererea de suspendare nefiind în măsură să valideze existența unei îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită.

Înalta Curte mai constată că, prin Sentința nr. 2928 din 4 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, având ca obiect anularea Deciziei nr. 32/30.03.2015 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate privind revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. x/28.02.2014 și a Deciziei nr. 070/29.06.2015 privind respingerea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 32/30.03.2015, înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. y/28.05.2015.

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anularea actelor administrative reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative a cărui suspendare se solicită și conferă consistență concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiției prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL prin administrator special D. împotriva Sentinței civile nr. 2989 din 12 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2018.

GGC - GV