ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2668/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 19.01.2015 sub nr. x/2/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Guvernul României prin Ministerul Finanțelor Publice, anularea parțială a H.G. nr. 11 emisă la data de 29.01.1997, respectiv a art. 92 alin. (1), iar în subsidiar obligarea pârâtului la plata unor daune morale și materiale în cuantumul echivalent al valorii bunului imobil raportat la grila notarială valabilă la data evicțiunii, respectiv 23.01.2014.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 17.02.2015, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Guvernul României, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Prin întâmpinarea formulată la data de 17.02.2015, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților întrucât aceștia nu își justifică legitimitatea procesuală în cauza dedusă judecății, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La data de 09.03.2015 Ministerul Justiției a depus la dosar o cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, cerere încuviințată în principiu de instanța de fond.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1233 din 30 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

A admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și, pe cale d econsecință, a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Guvernul României prin Ministerul Finanțelor Publice și intervenientul Ministerul Justiției, ca inadmisibilă.

Penru a se pronunța astfel, ibnstanț a reținurt că, dispozițiile legale în discuție fac posibilă cenzurarea legalității unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, cum este cel ce face obiectul prezentului dosar, emis la data de 29.01.1997 și publicat în M. Of. nr. 16/04.02.1997, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar această posibilitate presupune aplicarea cu caracter retroactiv a prevederilor acestei legi în cazul unui raport juridic care s-a născut, și-a produs efectele și s-a consumat sub imperiul unei reglementări anterioare.

Astfel, dispozițiile în discuție permit controlul de legalitate a actului administrativ unilateral cu caracter normativ și înlăturarea efectelor juridice pe care acesta le-a produs.

O asemenea ipoteză juridică permite repunerea pe rolul instanțelor judecătorești, în mod repetitiv, fără limită în timp, a controlului de legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter normativ fie de către subiectul de drept determinat căruia i se adresează, fie de către terțe persoane, care însă au manifestat o atitudine pasivă prin neexercitarea în termenul legal sub imperiul legii aplicabile a acțiunii în anulare.

Conchide instanța în sesnul că, în privința actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, normele juridice în discuție contravin principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată și în aplicarea principiului priorității aplicării reglementărilor internaționale, consacrat de art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, se impune aplicarea directă a dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O. ce consacră dreptul la un proces echitabil și blocului de convenționalitate constituit de practica constantă a C.E.D.O. în cauzele tip Beian c. României; a principiilor statuate prin Codul bunei administrații, aprobat prin Recomandarea CM/Rec (2007) a Consiliului de Miniștri al U.E.; jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au formulat recurs reclamanții A. și B., invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reluând aspectele criticate și în fața instanței de fond, ca și critici esențiale pe care le - au formulat cu privire la hotărârea fondului recurenții au susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se mai arată că, în mod greșit instanța a respins excepția de nelegalitate apreciind că Legea nr. 554/2004 nu produce efecte retroactive.

Arată recurenta că obținerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes legitim nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică și care nu ar putea fi dovedită astfel decât prin ridicarea excepției de nelegalitate.

Consideră recurenta că o constatare a legalității pe cale incidentală, indiferent de data emiterii actului, este justificată de necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluția instanței ar risca să fie fondată pe un act ilegal și de necesitatea de a contracara efectele principiului conform căruia "fraus omnia corrumpit".

În fine, recurenții relevă că instanța de fond, a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, lipsindu-i astfel de posibilitatea de a se adresa instanței, practic fiind încălcate elementele fundamentale dreptului la apărare.

Față de acestea recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzai spre rejudecare la aceeași instanță.

Apărările formulate

Intimații Guvernul României, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice au depus întâmpinări la data de 28.07.2015, respectiv 31.07.2015 și 03.09.2015, prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca temenică și legală a sentinței recurate

Recurenții-reclamanți A. și B. au depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză, prin care au precizat că prezenta acțiune a fost introdusă în conformitate cu art. 7 și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 care prevede că actele administrative normative care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 23 mai 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurentul -reclamant și, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a acordat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța cu o acțiune având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 11 emisă la data de 29.01.1997, respectiv a art. 92 alin. (1) emisă de Guvernul României.

În argumentele prezentate în susținerea acțiunii, reclamnții au arătat că acțiunea este determinată de împrejurarea că în procesul de înfăptuire a actului de justiție s-a dovedit că art. 92 alin. (1) din H.G. nr. 11/1997 a modificat excesiv prevederile Legii nr. 112/1995, în aplicarea căreia au fost emise respectivele norme, caracterul excesiv, subit și echivoc al acestei norme destabilizând coerența și unitatea cadrului legal, provocând reacții defectuoase instituțiilor responsabile și afectând negativ, pe cale de consecința, securitatea actului juridic.

Cu titlu preliminar, așa cum s-a reținut de către instanța de fond, cenzurarea legalității actului administrativ unilateral cu caracter normativ ce face obiectul prezentului dosar a fost emis la data de 29 ianuarie 1997și publicat în M. Of. nr. 16/04.02.1997, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

În sensul exprimat de recurenți este fără putință de tăgadă încălcat principiul neretroactivității legii, precum și obligațiile asumate în cadrul Consiliului Europei, precum Recomandarea CM/Rec2007/7.

Așadar, posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter normativ pune în pericol ordinea juridică, în sensul că raporturile juridice și cele sociale ordonate de primele, pot fi modificate oricând, fiind afectată în acest fel însăși ordinea socială.

Recurenții, în opinia lor, susțin greșit că norma atacată s-ar examina în raport de Legea nr. 112/1995 și de condițiile, de validitate la momentul emiterii actului contestat și nu în raport de Legea nr. 554/2004.

Acțiunea în anulare a unui act administrativ este suspusă normelor procedurale instituite de Legea nr. 554/2004, precum și normelor procedurale generale comune procedurii civile.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 "(…) Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege." De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) și (11) din lege nr. 554/2004 "(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. (11) În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând."

Atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate. [Hotărârea din 27 septembrie 1983, Universität Hamburg (C-216/82 pct. 5 și urm.), Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf (C-188/92, pct. 10 și urm.), Hotărârea din 12 decembrie 1996, Accrington Beef și alții (C-241/95, pct. 14 și urm.), Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/95, pct. 15 și urm.), Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Eurotunnel și alții (C-408/95, pct. 26 și urm.), Hotărârea din 15 februarie 2001, Nachi Europe (C-239/99, pct. 28 și urm.), Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks (C-390/98, pct. 109 și urm.) și Hotărârea din 23 februarie 2006, Atzeni și alții (C-346/03 și C-529/03, pct. 30 și urm.)].

Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența C.E.D.O., Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. și B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1233 din 30 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2017.