ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 27/2018

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:â

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014 la data de 24.10.2014, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Președintele Camerei Deputaților, Senatul României, Președintele Comisiei Juridice din Senat și Directorul General al Direcției Juridice a Ministerului Finanțelor Publice daune materiale în cuantum de 240.000 RON și daune morale în cuantum de 275.000 RON; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 558 pronunțată în data de 2 martie 2015, Curtea de Apel București a admis în parte cererea formulată de reclamanți, a constatat decăderea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și E., directorul general al Direcției Generale Juridice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, din dreptul de a invoca excepții de ordine privată și de a propune probe și a respins în rest cererea reclamanților de constatare a decăderii pârâților, ca neîntemeiată.

A respins ca neîntemeiate excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Senatul României, Președintele Camerei Deputaților, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și E., directorul general al Direcției Generale Juridice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român.

A admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamanți A., B., C. și D., astfel cum a fost precizată, ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B., C. și D., invocând prevederile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenții au criticat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile și au mai argumentat, în esență, că:

(i) Curtea a încălcat regulile de procedură cu privire la cererile recurenților referitoare la interogatoriile depuse de ei pentru pârâți;

(ii) Curtea nu a analizat cererea din perspectiva cauzelor stării de sănătate a reclamanților, în dovedirea căreia aceștia au depus înscrisuri, și nu a soluționat fondul cauzei;

(iii) Recurenții aveau dreptul, în temeiul art. 1385 alin. (1) și (2), art. 1386 și art. 1391 C. civ., la plata unor despăgubiri pentru deteriorarea stării de sănătate din cauza persecuțiilor suferite în perioada comunistă.

Recurenții au depus înscrisuri în dovedirea stării de sănătate și a persecuțiilor suferite, însoțite de argumente în sprijinul solicitării de acordare a daunelor morale.

1.4. Apărările intimaților

1.4.1. Intimatul-pârât Senatul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, argumentând, în esență, că instanța de fond în mod corect a admis excepția inadmisibilității acțiunii, excepție de fond, analizată cu prioritate, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, apreciind că acțiunea nu se încadrează în niciuna dintre situațiile reglementate prin Legea nr. 554/2004.

1.4.2. Intimatul Parlamentul României - Camera Deputaților a depus, la rândul său, întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, argumentând că cele expuse de recurenți nu se circumscriu motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A mai solicitat ca, în situația în care instanța de control judiciar va trece peste această excepție, recursul să fie respins, ca nefondat.

1.4.3. Intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și E. - Director General al Direcției Generale Juridice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice au solicitat, prin întâmpinările depuse, respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că instanța de fond în mod corect a apreciat că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condițiilor reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004, criticile recurenților privind faptul că aceasta ar fi admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile fiind neconforme cu realitatea.

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 martie 2017, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de reclamanții A., B., C. și D. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Analizând hotărârea recurată și conduita procesuală a judecătorului fondului din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5, Înalta Curte nu poate reține că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat vreuna din regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, prin simplul fapt că nu a dispus administrarea probei cu interogatoriul pârâților, solicitată de reclamanți, sau că nu a adoptat argumentele acestora.

Este adevărat că, în temeiul art. 249 C. proc. civ., părțile au dreptul de a propune probele pe care le consideră relevante în dovedirea pretențiilor cu care au învestit instanța de judecată, însă, în speță, judecătorul fondului a procedat în limitele stabilite de art. 22 și art. 255 alin. (1) C. proc. civ., care conferă instanței prerogativa de a analiza admisibilitatea, pertinența și relevanța unei probe în soluționarea cauzei și de a dispune în consecință.

Hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, examinând susținerile părților și făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente în speță, raportat la excepțiile și aspectele invocate, astfel încât motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține, mai întâi, că criticile recurenților vizează în mod eronat ipoteza respingerii acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, în condițiile în care excepția inadmisibilității a fost admisă pentru un considerent distinct.

În speță, recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere privind obligarea unor autorități publice la plata unor daune materiale în cuantum de 240.000 RON și daune morale în cuantum de 275.000 RON.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim", iar art. 18 arată că "instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. […] (3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

În fine, art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevede că "atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei."

În cauză, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, reclamanții recurenți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în despăgubiri, fără a o însoți de vreuna din cererile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și fără a face dovada soluționării, anterior, de către instanța de contencios administrativ, a unei acțiuni în anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat al pârâților de soluționare a unei cereri în termenul legal.

În aceste condiții, în mod corect cererea lor a fost respinsă ca inadmisibilă, o asemenea acțiune în pretenții fiind strict de competența instanței de drept comun.

În consecință, reținându-se că nici unul motivele de recurs invocate de recurenții-reclamanți nu este incident, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C. și D. împotriva sentinței nr. 558 din 2 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2018.