ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 925/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 16/CC din 27

septembrie 2011 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între

Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani în soluționarea contestației la

executare formulată de contestatorul D.C., în contradictoriu cu intimata C.A.S.

Vrancea, a stabilit că aparține Tribunalului Vrancea competența de soluționare

a cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut, în esență, faptul că, în raport de obiectul

acțiunii, contestarea valabilității executării pornite de pârâtă în executarea

unor creanțe ce pot fi analizate de instanță în procedura specială a

contenciosului administrativ fixată prin normele derogatorii ale Legilor nr.

53/2003 și 168/1999, atrage competența tribunalului, ca instanță având

plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ.

S-a mai reținut că

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost de natură a crea o

jurisprudență unitară, în sensul că și contestația la executare ce vizează acte

de impunere fiscală atrage tot competența instanțelor de contencios

administrativ și că, în aceste condiții, incidente sunt normele de competență

materială prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., care atrag

competența tribunalului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs D.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea căii de

atac exercitate se arată că, în raport de dispozițiile art. 172 și art. 173 C.

proc. fisc., apare ca evident că legea procesual fiscală distinge între

contestația obișnuită și contestația la titlu, arătând că cele două căi de atac

se judecă împreună doar dacă pentru atacarea solitară a titlului executoriu nu

există o procedură specială prevăzută de lege.

Astfel, arată

recurentul, în cazul în care executarea s-a pornit în temeiul unui titlu

executoriu reprezentat de un act administrativ fiscal, această procedură

specială există, ea fiind reglementată de art. 205 și urm. C. proc. fisc. și,

în această ipoteză, contestația la executare se va judeca deosebit de

contestația la titlu.

Mai arată recurentul

că legea procesual fiscală face trimitere la dreptul comun în materia

contestației la executare propriu-zise, pentru determinarea competenței, iar dreptul

comun în materie, respectiv art. 400 alin. (1), raportat la art. 373 alin. (2)

C. proc. civ., dispune judecarea contestației la executare de către judecătorie

ca instanță de fond.

Prin motivele de

recurs se mai arată că problema competenței materiale a instanțelor pentru

soluționarea contestațiilor la executare a fost soluționată irevocabil prin

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XIV din 5 februarie 2007, prin

care s-a soluționat recursul în interesul legii cu privire la competența materială

și teritorială de soluționare a contestației la executarea silită și a

contestației împotriva unui titlu executoriu fiscal.

Recurentul subliniază

faptul că în cauză este incident cazul de modificare prevăzut la art. 304 pct.

7 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanței cuprinde motive total străine de

natura pricinii, având în vedere că soluția pronunțată de Judecătoria Focșani,

prin care a fost declinată competența în favoarea Tribunalului Vrancea, a fost

motivată în mod eronat și ilar prin incidența în cauză a Legii nr. 53/2003

privind Codul Muncii și a Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor

de muncă.

Arată recurentul că,

analizând într-o manieră inadmisibil de superficială conflictul negativ de

competență, Curtea de Apel Galați a preluat motivarea Judecătoriei Focșani fără

a efectua minime verificări, măcar în ceea ce privește textele legale

aplicabile în cauză.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul cererii de

chemare în judecată îl reprezintă contestația la executare formulată de

reclamant împotriva actelor de executare întocmite de pârâta C.A.S. Vrancea în

Dosarele de executare nr. 7792 din 13 octombrie 2005 și nr. 777/2010,

contestându-se astfel acte administrative fiscale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 169 alin. (1) C. proc. fisc. orice persoană interesată poate

face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat, cu încălcarea

prevederilor legale, de către organele de executare fiscale, precum și

împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condițiile

legii.

În reglementarea

competenței și a modului de soluționare, dispozițiile art. 169 alin. (4) C.

proc. fisc. prevăd următoarele: contestația se introduce la instanța

judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Înalta Curte reține

că în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească

competentă, devin aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc.,

conform cărora unde acest cod nu dispune se aplică dispozițiile Codului de

procedură civilă.

În art. 399 alin. (1)

C. proc. civ., republicat, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea

nr. 459/2006, se prevede că "împotriva executării silite, precum și

împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei

interesați și vătămați prin executare", iar "dacă nu s-a utilizat

procedura prevăzută de art. 281

1

, se poate face contestație și în

cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau

aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare

refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în

condițiile prevăzute de lege".

Potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ.,

contestația se introduce la instanța de executare și, deși nu se arată în mod

expres, rezultă că acest prim alineat are în vedere contestația la executare

propriu-zisă, din moment ce în alin. (2) se prevede care este instanța

competentă să soluționeze contestația la titlu.

Din coroborarea

dispozițiilor art. 400 alin. (1) cu dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc.

civ. rezultă că instanța de executare este judecătoria în raza căreia se face

executarea, dacă legea nu prevede altfel, deci, în ceea ce privește competența

soluționării contestației la executare propriu-zisă, aceasta aparține

întotdeauna Judecătoriei, indiferent că este vorba despre un titlu executoriu

în materie comercială sau în materie civilă.

Art. 400 alin. (2)

distinge două situații:

cere lămurirea înțelesului întinderii sau aplicării titlului executoriu

constând într-o hotărâre judecătorească, instanța competentă să se pronunțe

este cea care a pronunțat hotărârea care se execută.

Așadar, dacă titlul

îl reprezintă o hotărâre judecătorească, contestația se va îndrepta la acea

instanță care a pronunțat, în respectiva materie, hotărârea susceptibilă de

executare silită.

De asemenea, când

titlul emană de la un alt organ cu activitate jurisdicțională, acela va fi

sesizat cu contestația la titlu, indiferent de natura litigiului.

cere lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu care

nu emană de la un organ cu activitate jurisdicțională, art. 400 alin. (2) teza

a II-a C. proc. civ. face trimitere la instanța de executare.

Din coroborarea

acestor dispoziții cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd

că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face

executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, rezultă că

judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să

judece atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și contestația la

titlu.

Această soluție se

impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de

organele administrativ fiscale în temeiul unui titlu executoriu fiscal, dreptul

comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar

nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ și respectiv în titlul IX C. proc. fisc., dispoziții aplicabile

numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale,

ce constituie titlu de creanță fiscală.

Așa fiind, pentru

corecta aplicare a dispozițiilor art. 169 alin. (4) C. proc. fisc., judecătoria

în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece

contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de

executare, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță

judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, evident numai dacă pentru

contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Înalta Curte are în

vedere și Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a admis recursul în interesul

legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 169 alin. (4) C. proc. fisc., care a statuat că judecătoria în

circumscripția căreia se face executarea este competentă să soluționeze

contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de

executare .., cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost

pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o

instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru

contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Astfel fiind, pentru

argumentele arătate, Înalta Curte constată că soluția Curții de Apel Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal de a stabili competența de

soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului Vrancea este

greșită, că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și

alin. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, va admite recursul și va modifica

sentința atacată, în sensul că va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Focșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de D.C. împotriva Sentinței civile nr. 16/CC din 27 septembrie 2011 a

Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM