ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1145/2011

HOTĂRÂRE
24.02.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1145/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 37 din 2 februarie 2010,

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată

acțiunea formulată de reclamantul Ș.N., în contradictoriu cu A.P.I.A., având ca

obiect anularea procesului-verbal de constatare din 3 februarie 2009 și a deciziei

nr. 6407 din 9 martie 2009 emise de pârâtă.

Împotriva sentinței civile

nr. 37 din 2 februarie 2010, reclamantul Ș.N. a declarat recurs.

Înainte de a analiza motivele

de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată,

din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv

pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6)

va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Vrancea, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca

fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți

este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care

reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând

sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal

ale Curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C.  proc. civ. în raport

cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul

actului administrativ contestat.

În cauza de față reclamantul

a solicitat anularea deciziei A.P.I.A. nr. 6407 din 9 martie 2009 prin care a fost

soluționată contestația formulată de Ș.N. împotriva procesului-verbal de constatare

din 3 februarie 2009 întocmit de Direcția Antifraudă și Control Intern.

Decizia nr. 6407 din 9

martie 2009 a fost emisă în temeiul dispozițiilor următoarelor acte normative:

- O.U.G. nr. 125/2006

pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare,

care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și pentru modificarea art. 2

din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în

agricultură;

- O.G. nr. 79/2003 privind

controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător;

- O.G. nr. 92/2003 privind

Prin procesul-verbal de

constatare, Direcția Antifraudă și Control Intern din cadrul A.P.I.A. a stabilit

că reclamantul Ș.N. datorează A.P.I.A. suma de 5.181,99 RON.

În ceea ce privește procesul-verbal

de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

Art. 1. - Prezenta ordonanță

reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit

din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană

și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli.”;

Art. 2. - În sensul prezentei

ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…) d)

creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul

general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în

numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării

necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau

ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din

sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri”;

Art. 3 alin. (2)

lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire

și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate

din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare”;

Art. 3 alin. (4) - (6):

„(4)

Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată

și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.,

precum și elemente specifice, acolo unde este necesar

.

(5)

Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc.

fisc.

(6)

Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent,

în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003

privind C. proc. fisc.,

aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 174/2004

, republicată, cu modificările

și completările ulterioare”;

Art. 4 alin. (2): „Creanțele

bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor

și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea

asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor”.

Din cuprinsul dispozițiilor

citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Direcția Antifraudă

și Control Intern din cadrul A.P.I.A. este un act administrativ fiscal în sensul

prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate

de același Cod, respectiv Titlul IX – „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva

actelor administrative fiscale”.

În acest sens, decizia

A.P.I.A., ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul dispozițiilor C.

proc.  fisc. ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal

și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform

cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar

sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit

art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în

condițiile legii”.

În temeiul normei de trimitere

de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea

instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze contestația formulată

împotriva unei asemenea decizii emise de A.P.I.A. sunt aplicabile dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere, cuantumul

sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat, respectiv 5.181,99 RON,

Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță

este Tribunalul Vrancea, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la

Tribunalul Vrancea, secția contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat

de Ș.N., împotriva sentinței civile nr. 37 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4690/2013
ă cât și decizia de impunere la organul emitent și, fără a aștepta pronunțarea unei decizii de către acesta, a formulat acțiune la Curtea de Apel Galați prin care a solicitat anularea celor două acte administrative fiscale. Prin sentința nr
ÎCCJ 2011-01-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 59/2011
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 554/R – CONT din 28 aprilie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat r
ÎCCJ 2011-06-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3765/2011
a admis excepția necompetentei materiale a instanței invocata de A.N.A.F. și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând că reclamanta a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de
ÎCCJ 2011-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5122/2011
301579/2010 și nr. 301171/2010. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că din titlul executoriu contestat creanța o reprezintă amenda civilă, emitent fiind Judecătoria Focșani, iar potrivit dispozițiilor art. 400, 402 C. proc
ÎCCJ 2010-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1155/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Conținutul deciziei atacate pe calea contestației în anulare de față Prin decizia nr. 4402 din 16 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație
Sursă