ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3202/2015

Decizia

nr.

3202/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea instanței de recurs

Prin decizia nr. 1216 din 18 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) împotriva sentinței civile nr. 4193 din 30 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A modificat sentința recurată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Insolvency, reprezentată prin administrator judiciar B., ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, prin acțiunea dedusă judecății, intimata-reclamantă, în calitate de beneficiară a unei finanțări nerambursabile în condițiile Programului Special de Preaderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală SAPARD, a contestat Procesul-verbal de constatare nr. 206 din 05 ianuarie 2011, întocmit în conformitate cu art. 111 din O.G. nr. 79/2003, act normativ în vigoare la data emiterii acestuia, și art. 2 alin. (13) din H.G. nr. 1306/2007, precum și Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 5487 din 16 martie 2011, acte administrative prin care în urma unui control efectuat potrivit O.G. nr. 79/2003, s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 5.719.853,41 lei.

Suma menționată reprezintă ajutorul financiar nerambursabil acordat reclamantei în baza Contractului de finanțare nr. C1.1217121000032 din 26 mai 2005, pentru achiziția de utilaje necesare în vederea realizării proiectului intitulat „Abator de ovine în conformitate cu cerințele UE, sat Vernești, jud. Buzău”.

Neregulile care au generat obligația restituirii integrale a finanțării nerambursabile, prezentate în Capitolul 6 al procesului-verbal de constatare, au vizat nerespectarea procedurii de achiziții pentru utilaje destinate investiției realizate de reclamantă din fonduri SAPARD.

Dispozițiile legale privind desfășurarea activității de implementare a Programului SAPARD, respectiv, Legea nr. 316/2001 și O.G. nr. 79/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și clauzele contractului de finanțare nr. C1.1217121000032 din 26 mai 2005 (art. 3), prevăd că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului, care se întinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă o perioadă de monitorizare de 5 ani.

În mod greșit instanța de fond a reținut încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, cu ocazia procedurilor de verificare a neregulilor, raportat la dispozițiile art. 3 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007, întrucât circumstanțele cauzei justificau aplicarea dispozițiilor legale menționate, iar eventuala neaplicare a acestor prevederi nu impune anularea actelor administrative atacate, întrucât reclamanta nu a arătat vătămarea produsă prin întocmirea procesului-verbal de constatare, în lipsa punctului său de vedere.

În plus, potrivit art. 2 alin. (13) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007, în cazul existenței unui Raport DLAF, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit nu este obligată să reia verificările, ci doar să individualizeze obligația de plată, astfel că, pentru aceleași rațiuni, și în cazul existenței unui Raport OLAF, recurenta-pârâta nu este obligată să reia verificările, ci doar să stabilească obligația de plată.

Concluzia primei instanțe, care a reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă nici o neregulă, atât în privința documentației, cât și a respectării procedurilor de achiziții este greșită.

Instanța de recurs a evocat pe larg neregulile identificate în Nota OLAF și în Raportul Final OLAF, a cărui valoare probantă nu a fost contestată, și a arătat că apărările intimatei-reclamante în sensul că documentele electronice și cele grafice descoperite la sediul societăților din Italia, nu îi aparțin și nu fac dovada vreunei culpe a societății, în calitate de beneficiar, nu pot fi reținute.

În conformitate cu prevederile menționate, beneficiarul este singurul răspunzător pentru implementarea proiectului, inclusiv, pentru modul de desfășurare a procedurilor de selecții și achiziții, având obligația să se asigure de corectitudinea desfășurării acestora și de faptul că societățile ofertante acționau într-o manieră independentă și erau eligibile să participe, în calitate de furnizori, în cadrul unui proiect SAPARD.

În acest sens, intimata-reclamantă avea posibilitatea de a solicita ofertanților orice fel de informații pentru a se asigura că ofertele depuse sunt în concordanță cu rigorile Programului SAPARD, inclusiv o declarație privind existența/inexistența unor legături între firmele angrenate în procedura de achiziție.

În condițiile arătate, este justificată critica recurentei-pârâte în sensul că reclamanta nu a acționat diligent, expunându-se riscului de a pierde întreaga sumă acordată cu titlu de finanțare nerambursabilă, cu titlu de sancțiune pentru încălcarea paragrafului 1 din Anexa IV a contractului de finanțare.

Împrejurarea că APDRP a avizat favorabil dosarele de achiziții, nu poate reprezenta o cauză exoneratoare de răspundere, câtă vreme, în mod evident, prin aceasta nu s-a acordat gir de eligibilitate ofertanților, ci doar s-a confirmat depunerea documentelor impuse prin Instrucțiunile de achiziții (Anexa IV a contractului de finanțare), la data respectivă nefiind cunoscute de către pârâtă constatările OLAF.

În consecință, aceste fapte, dovedite de recurentă și care au condus la emiterea actelor contestate, constituie „nereguli” și „neregularități”, în accepțiunea art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 și art. 17 alin. (1) din contractul de finanțare Anexa I - Prevederi generale.

Aceste nereguli constatate au condus, în mod evident, potrivit art. 17 alin. (3) și (4) din Anexa I la contractul de finanțare asumat, la declanșarea procedurii de recuperare a debitului, fiind întocmite procesul - verbal de constatare și decizia de soluționare a contestației administrative, acte administrative fiscale contestate în cauză și apreciate ca legale de instanța de recurs.

Existența prejudiciului nu poate fi negată, în condițiile în care s-a demonstrat că fondurile destinate realizării unor proiecte de modernizare au fost defectuos folosite, prin încălcarea de către intimata-reclamantă a obligațiilor contractuale asumate.

În cauză, este aplicabilă ipoteza a doua a pct. 5A131b din Secțiunea F din Acordul multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunității Europene, aprobat prin Legea nr. 316/2001, respectiv, a avut loc un efect (de prejudiciere) asupra unui punct nejustificat de cheltuială.

Prejudiciul produs bugetului U.E. poate fi efectiv sau potențial, materializându-se, în toate cazurile, prin afectarea intereselor financiare ale Uniunii, fiind evident că prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenția legiuitorului a fost să se asigure că aceste cheltuieli efectuate în contextul fondurilor structurale sunt strict limitate la agenții care respectă regulile fixate.

Această concluzie rezultă dintr-o jurisprudență constantă a C.J.U.E. (Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging și alții, C-383/06-C-385/06).

Referitor la concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, Înalta Curte a arătat că expertiza tehnică dispusă potrivit art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., are rolul de a oferi instanței o opinie de specialitate asupra documentației financiar-contabile supusă analizei, dar concluziile acesteia pot fi înlăturate, motivat, întrucât în aprecierea probelor intervine raționamentul judecătorului, care o poate corela cu toate celelalte probe administrate și o analizează prin prisma normelor juridice aplicabile în materie.

Astfel, raportul de expertiză întocmit în cauză nu poate fi apreciat ca fiind concludent în ceea ce privește situația de fapt și de drept, față de cele reținute de instanța de recurs, în raport de toate celelalte probe administrate.

Mai mult, așa cum s-a statuat, atributul aplicării dispozițiilor legale incidente în cauză, revine instanței de judecată, nu expertului tehnic.

Calea de atac extraordinară exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1216 din 18 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire intimata SC A. SRL, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii recursului și menținerii hotărârii instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat decât în legătură cu o parte din neregulile reținute prin rapoartele OLAF, până la concurența unei sume totale de cca. 550.000 euro, din care jumătate a fost participarea beneficiarului din fonduri proprii, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra unor lucruri cerute.

A criticat concluziile raportului OLAF și a susținut că instanța de recurs a apelat la sancțiunea cea mai dură, fără analiza cererilor revizuentei, chiar împotriva normelor comunitare.

Prin decizia din recurs s-a produs o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale, constând în omisiunea aplicării legislației comunitare, prioritare în speță, prin ignorarea principiului proporționalității sancțiunii, încălcare ale cărei consecințe continuă să se producă.

Revizuenta a mai adus o serie de critici hotărârii instanței de recurs, arătând, în esență, că au fost aplicate norme inexistente la data derulării pretinselor fapte, ceea ce încalcă dreptul revizuentei la un proces echitabil, că instanța de recurs a reținut greșit situația de fapt și existența unei culpe a revizuentei.

Legal citată, intimata Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Soluția Înaltei Curți privind revizuirea

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că se impune respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi în continuare arătate.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Conform acestor dispoziții legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cele date de o instanță de recurs când evocă fondul, numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de text.

Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, astfel cum prevede art. 326.

În speță, revizuenta a argumentat incidența motivelor de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 2 și 9 C. proc. civ., anume:

- dacă instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

- dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Argumentele expuse de revizuentă în susținerea cererii sale nu justifică însă admisibilitatea cererii de revizuire, raportat la ipotezele specifice avute în vedere de dispozițiile legale invocate ca temei al căii extraordinare de atac declarată.

Astfel, motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. constituie practic o aplicare a principiului disponibilității, dar reprezintă și o aplicare a principiului consacrat de art. 129 alin. final C. proc. civ., conform căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În aplicarea riguroasă a art. 129 alin. final C. proc. civ., instanța are obligația de a judeca toate pretențiile deduse judecății cu respectarea cadrului procesual fixat de părți, dar, în limitele acestui cadru, trebuie să soluționeze pricina în întregul ei.

În cauză, se constată că instanța de control judiciar a admis recursul declarat de către intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, pronunțându-se asupra motivelor de recurs cu respectarea limitelor prevăzute de lege pentru calea de atac astfel exercitată, și în cadrul în care a fost învestită, neputându-se reține nici că ar fi acordat mai puțin decât s-a cerut, nici că s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut.

Ca urmare a constatării temeiniciei criticilor aduse de recurenta-pârâtă, hotărârea atacată a fost casată în totalitate, fondul pretențiilor deduse judecății a fost reanalizat, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată SC A. SRL, ca nefondată.

Faptul că instanța de control judiciar nu a răspuns punctual fiecărui argument avansat în apărare de către revizuentă nu poate constitui ipoteza avută în vedere de motivul de revizuire invocat, care se referă exclusiv la modul în care instanța de judecată a soluționat pretențiile concrete formulate de părți prin cereri având natura juridică a cererilor de chemare în judecată.

Înalta Curte mai constată că argumentele revizuentei nu justifică admisibilitatea cererii de revizuire nici raportat la ipoteza specifică avută în vedere de dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat grava încălcare a drepturilor și libertăților sale fundamentale prin chiar hotărârea a cărei revizuire se solicită, situație care constituie prima premisă pentru aplicarea dispozițiilor legale invocate.

Simplele susțineri privind încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale ale revizuentei sau existența unei sesizări a Curții Europene a Drepturilor Omului, sesizare care nu a fost dovedită, nu pot determina, în aceste condiții, reexaminarea soluției pronunțate de instanța de control judiciar.

Argumentele revizuentei reprezintă în realitate critici aduse modului în care instanța de control judiciar a stabilit situația de fapt și a aplicat normele juridice incidente în speță, revizuirea constituindu-se într-un veritabil „recurs la recurs”.

În mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ., se va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL Insolvency, prin administrator judiciar Casa de Insolvență C. IPURL, împotriva deciziei nr. 1216 din 18 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2015.