ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1223/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2014 pe rolul CAB-SCAF, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securității.

Prin Sentința nr. 2850 din 24 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea promovată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Împotriva Sentinței nr. 2850 din 24 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut, în mod greșit, faptul că pârâtul a desfășurat, în calitatea sa de ofițer, activități prin care a suprimat drepturi și libertăți ale omului garantate prin legile în vigoare de la acea vreme.

S-a arătat că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, respectiv pârâtul în calitate de locotenent-major, nu a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale avocatului P.P. în speța dedusă judecății nu este îndeplinită această condiție, întrucât pârâtul a acționat în baza atribuțiilor de serviciu, care i-au impus să apere interesul național, iar avocatul B. prin acțiunile sale încălca interesul național al statului de drept.

Întrucât din informațiile primite cu privire la avocatul B. au apărut și unele referiri la legăturile acestuia cu legionari, care acționau în ilegalitate, pârâtul a primit dispoziții de la superiori să participe împreună cu mai mulți lucrători - la clarificarea informațiilor respective.

Din notele informative și din nota de constatare rezultă fără putință de tăgadă că avocatul B. a desfășurat acțiuni potrivnice regimului existent la acel moment. Potrivit actelor existente la dosar, Direcția Regională de Securitate București, în cadrul căreia pârâtul îți desfășura activitatea, avea ca obiectiv identificarea persoanelor care făceau parte din mișcarea legionară și care contestau legitimitatea regimului politic.

În această ordine de idei, acțiunile Biroului 1 al Direcției Regionale de Securitate București erau îndreptate exclusiv împotriva persoanelor asupra cărora existau suspiciuni că ar face parte din regimul legionar și care desfășoară acțiuni împotriva regimului comunist în vederea îndepărtării acestuia de la conducerea statului.

Prin activitatea sa, pârâtul nu a suprimat sau îngrădit sub nici o formă drepturile și libertățile fundamentale ale avocatului B. întrucât acesta a acționat conform prevederilor legale de la acea vreme, executând ordine militare ale unor superiori. Pârâtul nu se afla în postura de refuza ordinele superiorilor. Rațiunea desfășurării activității de culegere de informații o constituie apărarea și promovarea valorilor fundamentale ale statelor și națiunilor. Fiecare stat, indiferent de regimul său politic, are obligația să-și apere securitatea internă și să mențină ordinea de drept, ca o garanție a protejării drepturilor omului. În acest plan, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului statuează că activitatea de informații desfășurată în cadrul legal nu încalcă drepturile omului.

La data pretinselor fapte condamnabile nu exista incriminarea faptei de a fi lucrător al Securității așa cum nu există nici sancțiunea acestei fapte. Este specific Serviciilor de Informații iar activitatea pârâtului s-a oprit exclusiv în limita legii. Într-o societate democratică sunt recunoscute drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Pe de altă parte sunt recunoscute ingerințele în respectarea acestor drepturi. Activitatea ofițerilor de informații nu poate fi aplicată generic ca aducând atingere drepturilor omului. Pârâtul și-a desfășurat activitatea în temeiul legii și al ordinelor primite de la superiori într-un serviciu de informații, ierarhizat, militarizat și secretizat.

Instanța de fond a înlăturat, în mod eronat, toate apărările pârâtului și nu a avut în vedere faptul că presupusele încălcări ale drepturilor fundamentare nu au fost decât manifestări ale acțiunilor întreprinse de instituțiile statului, cu atribuții în asigurarea și garantarea siguranței naționale, în vederea înlăturării oricărei situații cu potențial de risc major la adresa statului, drepturi prevăzute de art. 17 lit. d) din Constituția din 1952.

Astfel spus, atâta timp cât existau informații, fie și incomplete, în sensul ca avocatul B. desfășura activități ilegale îndreptate împotriva conducerii statului român de la momentul 1957, organele Securității se aflau în ipoteza unei cauze exoneratoare de răspundere, în ceea ce privește acțiunile prin s-ar fi putut reține că a fost încălcat dreptul la inviolabilitatea domiciliului și a corespondenței.

De altfel, principiul că "scopul scuză mijloacele" se aplică și azi, în toate serviciile secrete, când acțiunile întreprinse de acestea, justificate de rațiuni de siguranță națională, deși, aparent abuzive, nu sunt sancționabile, aplicându-se un regim pur derogator, menit a garanta Statul și siguranța sa.

Raportul asupra modului în care s-a efectuat așa numita "percheziție secretă" astfel cum, în mod eronat a reținut instanța fondului, este întocmit de It. maj. C., iar în cuprinsul Raportului se arată faptul că instructajul a fost efectuat de maiorul D., iar printre participanți s-au aflat: It. maj. E., cpt. F., It. maj. G., It. maj, H., It. maj. I., precum și agenta "J.", aceasta având un rol însemnat.

De asemenea, învederează că nu a propus niciodată vreo măsura represivă asupra avocatului B. și nici asupra vreunei alte persoane din anturajul acestuia.

Prin activitatea sa de culegere de informații, pârâtul nu a vătămat drepturile avocatului B., acesta nu i-a alterat bunurile, nu i-a violat corespondența, nu a sustras nici un bun aflat în domiciliul său.

Recurentul precizează că pentru a afirma faptul că ți-au fost încălcate sau suprimate drepturi fundamentale, este necesar a avea cunoștință de acțiunile/activitățile prin care îți sunt încălcate aceste drepturi sau persoanele care desfășoară aceste activități.

Avocatul B. nu a cunoscut pe parcursul vieții sale faptul că s-a pătruns în casa sa, că s-au fotografiat bunuri din domiciliul său. Acesta nu l-a cunoscut niciodată pe pârât.

Prin activitățile sale, desfășurate într-un cadrul legal de la acea vreme, nu s-a produs nicio vătămare fizică avocatului B. sau a bunurilor aparținând acestuia sau o vătămare psihică.

Chiar dacă astăzi legile, în temeiul cărora a acționat pârâtul sunt considerate imorale, trebuie să avem în vedere faptul că la acea vreme ele se aplicau iar persoanele care îți desfășurau activitatea în cadrul Direcției Regională de Securitate București erau obligate a le aplica. În speța dedusă judecății, instanța trebuie să aibă în vedere contextul social și politic de la acea vreme.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 15 martie 2016, în condițiile alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din data de 13 octombrie 2016, completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește condițiile de regularitate și de admisibilitate prevăzute de art. 486 și art. 487 C. proc. civ. și l-a admis în principiu, fixând termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, potrivit art. 483 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului-pârât A.

Din actele aflate la dosar, rezultă că prin cererea nr. x din 15 noiembrie 2010 adresată C.N.S.A.S. de către K., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care s-a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) și alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. Astfel, pârâtul figurează în dosarul x.

Înalta Curte observă din cuprinsul Notei de constatare nr. x/I/2368 din 26 septembrie 2013 și al înscrisurilor atașate cererii, că pârâtul, având gradul de locotenent major și funcția de șef al Biroului 1 din cadrul Direcției Regionale de Securitate București (1957), a participat activ la acțiunea de urmărire a unui avocat, fost apărător în procesele membrilor PCR desfășurate în perioada de ilegalitate, fost deținut politic, care după punerea în libertate a fost urmărit prin acțiune informativă ca suspect de "activitate contrarevoluționară", fiind semnalat cu "lucrări literare cu conținut dușmănos RPS".

În vederea stabilirii și documentării activității desfășurate de către titularul dosarului, B., pârâtul a întocmit și semnat olograf un plan de acțiune din 20 aprilie 1957, participând la efectuarea unei percheziții secrete la domiciliul persoanei urmărite, în scopul fotografierii principalelor materiale cu caracter compromițător. Percheziția secretă a fost executată așa cum rezultă din Raportul asupra modului în care s-a efectuat percheziția.

Prima instanță, după analizarea material depus în probațiune de către CNSAS - note informative, rapoarte, - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de lucrător al Securității, în privința pârâtului.

Aceasta este și concluzia instanței de recurs.

Înalta Curte constată că în speță s-a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor legale necesare pentru constatarea calității de lucrător al Securității.

Criticile privind neîncadrarea activității recurentului-pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt nefondate.

Potrivit prevederilor enunțate, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului."

Prima condiție prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, al Securității în perioada 1945 - 1989, este întrunită, întrucât pârâtul a avut gradul de locotenent major și funcția de șef al Biroului 1 din cadrul Direcției Regionale de Securitate București (1957).

De asemenea, cea de-a doua condiție vizată de art. 2 alin. (1), respectiv persoana vizată să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, este evident întrunită în cauză.

Activitatea desfășurată de recurentul-pârât, prin acțiunile pârâtului expuse în nota de constatare nr. x din 26 septembrie 2013 întocmită de reclamant și dovedite cu înscrisurile depuse la dosar au încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată.

Astfel, cum a reținut prima instanță, în cauză este îndeplinită această condiție prin participarea pârâtului la acțiunea de urmărire a unui avocat, B., suspect de "activitate contra-revoluționară", semnalat cu "lucrări literare cu conținut dușmănos RPS". Astfel, pârâtul a întocmit un plan de acțiune în 20 aprilie 1957, participând la o descindere secretă la domiciliul persoanei urmărite, în scopul fotografierii principalelor materiale cu caracter compromițător. Percheziția secretă a fost executată așa cum rezultă din raportul asupra modului în care s-a efectuat percheziția (dosar nr. x - cotă C.N.S.A.S.). De asemenea, pârâtul a dirijat agenți ("L.", "M.", "J.") să obțină informații privind viața privată a urmăritului și poziția acestuia față de politica regimului.

Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, iar informațiile oferite de către recurent aveau, în mod evident, această calitate.

Totodată, recurentul, nu a dovedit că persoanele urmărite ar fi fost pe punctul de a comite o infracțiune sau de a destabiliza ordinea publică, pentru a fi supuse intruziunii în viața sa privată.

Împrejurarea că activitatea desfășurată de pârât a respectat și s-a încadrat în prevederile regulamentelor militare și ordinelor comandanților nu este de natură a înlătura aplicarea dispozițiilor legale ce definesc noțiunea de lucrător al Securității, care nu fac o astfel de distincție între cei care au respectat și cei care nu s-au conformat normelor care reglementau activitatea Securității.

Recurentul nu se poate apăra invocând natura muncii desfășurate în baza raporturilor de serviciu și la ordinele superiorilor întrucât, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind:

"Continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist" care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale".

Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești" și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în condițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2850 din 24 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2017.