ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1698/2017

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 46/A din 30 ianuarie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelurile formulate de apelanțul-reclamant Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare și de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 199/D din 8 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus cuantumul daunelor materiale la care a fost obligat pârâtul în favoarea reclamantului, de la suma de 46.020 lei la suma de 40.000 lei, și a diminuat cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în fond, de la suma de 12.000 lei la suma de 5.000 iei, menținând în rest dispozițiile sentinței. A constatat nu! apelul declarat de ape lanțul-pârât Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, împotriva încheierii din 8 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, în dosar nr. x/2015, prin care s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-pârât Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 2 mai 2017, sub nr. x/83/2015, și repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 12 filtru.

În raport de prevederile art. 243 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Obiectul litigiului dedus judecății îl constituie cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. prin care a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata daunelor materiale în cuantum de 46.020 lei și plata daunelor morale în cuantum de 1.200.000 iei, reprezentând despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare. Înalta Curte constată că în considerentele deciziei civile nr. 46/A din 30 ianuarie 2017, obiect al recursului pendinte, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a reținut, la pagina 13 alin. (5) următoarele:

În speță, prin ordonanța procurorului din 14 martie 2001, respectiv din 15 martie 2001, a fost dispusă reținerea și apoi arestarea reclamantului, învinuit de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și abuz în serviciu, fapta prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen., art. 248 raportat la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și în baza art. 148 lit. h) C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 535 din 21 martie 2001, dată în dosar nr. x/2001, Judecătoria Satu Mare a admis plângerea peientului A. și a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu aceea de a nu părăsi localitatea Satu Mare, întemeiat art. 136 C. proc. pen., sens în care s-a dispus punerea acestuia în libertate, soluție menținută în recurs prin decizia penală nr. 74 din 30 martie 2001 a Tribunalului Satu Mare.

În consecință, reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 14 martie 2001- 30 martie 2001, la care se mai adaugă și măsura restrictivă a libertății de mișcare de a nu părăsi localitatea Satu Mare, luată de instanță după înlocuirea măsurii arestului preventiv.

În mod corect a constatat instanța de fond că în niciun act de procedură emis în cauza penală în care a fost inculpat reclamantul nu există în mod expres o statuare din partea instanței penale asupra legalității/nelegalitățîi detenției și a reținut caracterul nelegal al măsurii privării de libertate ce rezultă din nerespectarea garanției oferite de art. 5 parag. (3) din Convenție, ca urmare a luării măsurii arestului preventiv de către procuror, fără a fi prezentat de îndată judecătorului pentru verificarea legalității măsurii".

De asemenea, s-a reținut că măsura arestării preventive este nelegala, întrucât procurorul care a dispus arestarea preventivă a reclamantului nu era un "magistrat" în sensul art. 53 din Constituție ".

Față de temeiul de drept ai cererii de chemare în judecată, respectiv art. 539-541 C. proc. pen., și de considerentele instanței de apel mai sus expuse, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat repararea unor prejudicii cauzate de erori judiciare.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, tară drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. I lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până ia 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin dispozițiile O.U.G. nr. 62/2015 și ale O.U.G. nr. 95/2016, termenul prevăzut de art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 a fost prorogat succesiv, până la data de 1 ianuarie 2019.

Pentru litigiile având ca obiect cereri privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, Legea nr. 2/2013 a reglementat două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel.

Cum dosarul de față are ca obiect o acțiune în despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare, potrivit prevederilor menționate anterior, hotărârea atacată nu este supusă recursului, indiferent de valoarea obiectului litigiului.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Din coroborarea prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia nr. 46/A din 30 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-pârât Stătul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva deciziei nr. 46/A din 30 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva deciziei nr. 46/A din 30 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, ca inadmisibil.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.