ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1537/2017

Asupra cererii de recurs de față, constată următoareie:

Prin decizia nr. 2S4/C din 6.17.2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondate, apeluriie formulate de reclamanții F., B., P., M., O., G. (moștenitorul defunctei H.), L. și de intervenientul A., împotriva sentinței civile nr. 998/C din 2.06.2005 a Tribunalului Tulcea.

A respins, ca lipsite de interes, apelurile formulate de pârâții SC Y. SRL și SC. Z. SA

Instanța de apel a stabilit că, în mod corect, Tribunalul Tulcea a respins, ca nefondată, contestația reclamanților privind dispoziția nr. 168 din 16 noiembrie 2001 emisă de Consiliul Județean Tulcea, prin care s-a dat o soluție defavorabilă notificării de restituire a suprafeței de 50 ha. cu construcții, instalații, vii, livadă, plantații de salcâm, situată pe malul iacului Câșia, oraș Tulcea, câtă vreme reclamanților le-a fost restituit terenul în suprafață de 50 ha. - fiind emise titlurile de proprietate nr. x/2003, nr. x/2004 și nr. x/2003.

Prin urmare, cererea de retrocedare a terenului nu mai poate fi admisă și în temeiul Legii nr. 10/2001, act normativ care prin art. 8 alin. (1) exceptează în mod expres terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar, în privința construcțiilor și instalațiilor solicitate, s-a constatat că ele nu sunt identificate prin actul de vânzare-cumpărare nr. x/1946 și nu poate fi stabilit cu certitudine ce bunuri au făcut obiectul acestui contract, împotriva acestei decizii (irevocabile prin respingerea de către I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, a recursului, conform deciziei nr. 5313 din 21.06.2011), s-a promovat de către apelantul reclamant A. calea extraordinară de atac a revizuirii, care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la 20.12.2016 (primită fiind prin poșta electronică, la 19.12.2016).

Prin decizia din 3 iulie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis excepția inadmisibilității cererii formulate de intimatul B., de însușire a cererii de revizuire și a respins cererea, ca fiind inadmisibilă.

A adrnis excepția lipsei calității procesual active a revizuentului A. și a respins cererea formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 254/C din 6.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.

A obligat revizuentui A., către intimata SC Z. SA la 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de revizuire a reținut că, ordinea soluționării excepțiilor invocate în proces ține de natura lor (absolute ori relative), de efectele pe care le pot produce asupra cursului judecății (peremptorii sau dilatării), ca și de raționamentul logic care obligă mai întâi la determinarea corectă a cadrului procesual, pentru ca, ulterior, sa se analizeze pe fond litigiul.

O primă chestiune evocată de revizuentui A. a fost modalitatea în care intimata pârâtă SC K. SA Tulcea a înțeles să formuleze excepția lipsei calității sale procesuale active, susținând că o atare apărare nu poate fi evocată pe calea concluziilor scrise. Această susținere a revizuentului a vizat așadar nu doar forma de concept a înscrisului depus pentru ședința publică din 15.05.2017, ci și momentul abordării excepției, arătându-se astfel că este cu neputință a se accepta de către instanța de judecată evaluarea chestiunii lipsei calității saie procesuale active la un moment ulterior depunerii întâmpinării, adică în forma ultimelor concluzii ale părții în cauză.

Pornind însă de la natura excepției lipsei calității procesuale active, anume o excepție de fond dirimantă, absolută, de ordine publică, a cărei soluționare favorabilă exclude orice evaluare pe fond a obiectului raportului litigios, pentru că lipsește dreptul și interesul celui care a acționat în conformitate cu art. 109 C. proc. civ. 1865, instanța a avut în vedere că, aceasta poate fi ridicată în orice stadiu al procesului, până la închiderea dezbaterilor. Faptul că intimata nu a evocat-o pe calea întâmpinării, ci printr-un înscris intitulat "concluzii scrise", nu are nicio relevanță din perspectiva art. 137 alin. (1) C. proc. civ., pentru că așa cum s-a arătat, specificul acestei apărări o exclude din sfera celor care trebuie regăsite, sub sancțiunea decăderii, din cuprinsul întâmpinării. în egală măsură, judecătorul nu este ținut de titulatura dată de părți înscrisurilor depuse în dosar, iar faptul că partea intimată a depus "concluzii scrise" nu marchează, prin el însuși, sfârșitul dezbaterilor, ci doar reflectă epuizarea de către respectiva parte a apărărilor pe care a înțeles să le facă în proces.

Acestea sunt considerentele pentru care excepția lipsei calității procesuale active a revizuentului a rămas de actualitate, fiind unită în soluționare cu cea a excepției de inadmisibilitate a cererii declarative depuse de către unul dintre intimați, de însușire a demersului procesual al revizuentului (chestiune care urmărea în egală măsură stabilirea corectă a cadrului procesual, prin definirea persoanelor cu calitate activă).

În legătură cu această ultimă chestiune, curtea de apel a constatat că intimatul-reclamant B. a solicitat, prin intermediul avocatului său, dl. A., să se ia act că înțelege să își însușească în totalitate cererea de revizuire formulată de revizuentul F., în considerarea calității de co-apeianți/co-reclamanți în dosar nr. x/2005.

Nu este așadar vorba despre extinderea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a unei alte părți, astfel încât apelarea la prevederile art. 49 și urm,, art. 57 și urm. C. proc. civ. 1865 sunt redundante. Intimatul B. este deja parte în proces, nefiind interesat să intervină într-un dosar în curs. în calitate de intervenient (principal sau intervenient forțat), ci doar să schimbe poziția procesuală pasivă în cea activă, adică să preia dreptul și interesul cu care s-a legitimat inițial revizuentul F. și să ocupe singur (sau împreună cu cel din urmă) locul consacrat titularului cererii în revizuire.

Prin urmare, ceea ce a avut instanța de soluționat a fost dacă în procedura civilă există mijlocul procesual și posibilitatea legală ca pozițiile exprimate inițial de părțile raportului litigios să fi interșanj abile, prin simpla lor voință exprimată în proces, reclamantul urmând să devină pârât și invers - și aceasta fără a se apela la formularea unor cereri reciproce, pe alte temeiuri obligațîonale (reconvențională, chemare în garanție etc).

Or, o asemenea posibilitate nu există în dreptul procesual civil, cadrul de soluționare a unui proces fiind în mod obligatoriu definit încă de la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, atât sub aspectul identificării prin date personale a celor angrenați, cât și prin dreptul clamat și cel contestat părților adverse.

Legiuitorul a permis și a reglementat ipoteza formulării unor cereri în coparticipare procesuală, care înglobează și situația promovării unei acțiuni sub semnătura unui singur individ, dar care ulterior se legitimează ca mandatar al mai multor persoane (art. 47 și 48 C. proc. civ.). Nu este însă permis ca în cadrul procesului pârâtul să preia, printr-o simplă declarație făcută instanței, poziția procesuală a reclamantului, chiar dacă arată că achiesează la demersul acestuia și apreciază că - în raport de ceilalți pârâți - este mai aproape de dreptul și interesul clamat de reclamant.

Este fără dubiu faptul că aceleași reguli de procedură se aplică mult mai restrictiv în cadrul căilor ordinare sau extraordinare, care implică promovarea lor într-un anumit termen și cu o rigoare formală mai mare decât aceea a cererii multiple deduse instanței de fond. Cu alte cuvinte, dacă apelantul/recurentul/revizuentul/contestatorul în contestația în anulare pretinde că a formulat calea de atac atât în nume propriu, cât și în numele unui alt coparticipant la judecata în fond care a avut aceeași poziție procesuală cu a lui însuși, instanța de control judiciar trebuie să verifice veridicitatea acestor susțineri, anume dacă se respectă cerința pluralității de semnături ori se face dovada unui mandat legal de reprezentare în noul demers.

Transpunând aceste reguli la speța de față, instanța constată că prezenta cerere de revizuire a fost formulată de A. în nume propriu, în calitate de "apelant reclamant" în dosar nr. x/2005. Nici în cuprinsul prezentei cereri de revizuire, după cum nici în înscrisurile depuse ulterior, revizuentui nu a susținut că acționează în mod legitim și în numele celorlalți apelanți reclamanți, în baza unui mandat conferit în acest sens. Dimpotrivă, notele de ședință depuse confirmă că acest demers a fost realizat exclusiv în nume propriu, pentru că la termenul din 6.02.2017 a arătat că nu este în măsură să indice domiciliile actuale ale intimaților reclamanți, iar la 3.04.2017 a prezentat curții de apel datele solicitate, cu mențiunea expresă a faptului că nu se află în posesia vreunui mandat de reprezentare pentru niciunul dintre aceștia . în fine, chestiunea "asumării" de către intimatul reclamant B. a calității procesuale active s-a realizat în baza unui contract de asistență juridică încheiat în mai 2017, adică la cea. 5 luni de la data promovării cererii de revizuire, ceea ce denotă încă o dată faptul că revizuentui inițial nu a avut mandat de reprezentare cu ocazia formulării căii extraordinare de atac, în decembrie 2016,

Rezultă, deci, că este întemeiată excepția inadmisibilității formulării, prin declarație unilaterală, a unei cereri a Intimatului reclamant de însușire a cererii de revizuire formulate de revizuentui A., nefiind vorba în acest caz nici de exercitarea transparentă, în coparticipare procesuală, a dreptului de a uza de această cale de atac, după cura nici nu este vorba despre devoalarea cu întârziere de către unicul revîzuent a unui mandat dat în acest sens de către celelalte persoane revizuente (care s-ar fi aflat pe aceeași poziție procesuală în judecata de fond și care ar fi împuternicit pe unul dintre ei să formuleze în comun revizuire).

Negarea inițială a existenței unui mandat în acest sens, urmată de încheierea unui mandat convențional de reprezentare a drepturilor clamate vin în sprijinul acestor argumente, astfel încât concluzia ce se impune este că singura persoană care îmbracă în această etapă a procesului calitatea de revizuent este dl. A. - B. fiind doar intimat.

Nu va avea nicio relevanță opinia revizuentuîui potrivit căreia admiterea căii extraordinare de atac ar repune părțile în situația avută la data judecării cererilor de apel, câtă vreme succesul declarării unei căi de atac depinde nu doar de convingerea părții care o promovează, ci și de rezolvarea tuturor chestiunilor preliminare puse în fața instanței mai înainte de a o soluționa: calitate procesuală, admisibilitate, tardivitate, temeinicia criticilor formulate, operarea puterii lucrului judecat etc. Curtea de Apei a achiesat la ideea principială că, în cazul admiterii unei cereri în revizuire, schimbarea soluției trebuie să țină seama și de teza art. 47 și art. 48 C. proc. civ., privind pluralitatea de părți - însă, în speță, statuările țin în primul rând de legitimarea celui care a formulat cererea de revizuire, iar nu de fondul judecării ei.

Odată clarificată calitatea procesuală pe care o are intimatul B., precum și faptul că în acest dosar calitate de revizuent are doar F., instanța este obligată să verifice excepția dirimantă a lipsei calității sale procesuale active, invocate de SC K. SA Tulcea, Curtea de apel a constatat că excepția este întemeiată, din perspectiva art. 52 C. proc. civ. 1865.

Contrar celor afirmate prin cererea de revizuire, A. nu a avut, pe durata procesului înregistrat sub nr. x/36/2005, calitate de reclamant, ci pe aceea de potențial intervenient în proces. Astfel, prin încheierea din 14.04.2005, Tribunalul Tulcea respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de această persoană, cu motivarea că el nu poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamanții contestatori ai dispoziției nr, 168 din 16 noiembrie 2001 emise de Consiliul Județean Tulcea, supuse contestației în dosarul menționat. Pentru acest motiv F. a declarat apel, însă prin decizia civilă nr. 254/C din 6.11.2009, Curtea de Apel Constanța a respins deopotrivă această cale de atac, arătând că, în mod corect, prima instanță i-a exclus din sfera "persoanelor îndreptățite" la care trimite Legea nr,10/2001. Potențialul intervenient a fost considerat a fi, în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase, un succesor cu titlu particular al reclamantului cedenți Ș., pentru un procent de 10 din aceste drepturi, iar nu și o persoană care se poate legitima procesual alături de reclamanți, cu pretenții ia măsuri reparatorii.

Soluția dispusă de instanța de apel în dosar nr. x/2005 (nr. vechi x/C/2005) a fiicut obiectul unei cereri de recurs promovate de A. în nume propriu și în numele reclamanților apelanți, însă prin decizia nr. 5313 din 21.06.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fot respins recursul declarat de intervenientul Ilicea și de reclamanții B., F., P., L., M., N. și P.

În considerentele particulare referitoare la critica respingerii cererii sale de intervenție, instanța supremă a arătat că soluția este legală față de prevederile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, pretinsul intervenient nefiind moștenitor, ci doar succesor cu titlu particular, chiar dacă valabilitatea și efectele juridice ale contractului exhibat nu au fost contestate de părți. S-a mai arătat că nu sunt susținute nici criticile recurentului intervenient potrivit cărora au existat neregularități privitoare la citare, pentru că ele nu au fost evocate în legătură cu propria sa citare, ci cu modalitatea de îndeplinire a acestei proceduri cu alte părți -fără însă a arăta în care mod acest lucru i-a produs, lui însuși, vreo vătămare.

Astfel fiind, este întemeiat punctul de vedere al autorului excepției, potrivit căruia odată definitivat acest parcurs al controlului de temeinicie și de legalitate, A. nu își poate justifica în prezenta cale extraordinară de atac

calitatea de "parte" - această legitimare primind-o doar dacă soluția primei instanțe ar fi fost reformată în sensul admiterii cererii sale de intervenție m interes propriu și ar fi putut participa, în acord cu dispozițiile art. 52 și 53 C. proc. civ., în proces în calitate de intervenient.

Dată fiind rezolvarea cererii de intervenție în apel, curtea de apel a constatat că revizuentul ar fi trebuit să invoce temeiurile specifice căii extraordinare de atac în directă corelare cu rezolvarea dată propriului apel, ceea ce în mod clar constituia un efort substanțial de abordare câtă vreme nu doar instanța de apel, ci și cea de recurs au verificat întrunirea condițiilor de participare a sa la judecata deja începută.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ. 1865, revizuentul A. a fost obligat, către SC Z. SA, la plata a 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A., solicitând, în principal, casarea cu trimiterea cauzei Curții de Apei Constanța pentru rejudecarea (pe "fond") a revizuirii, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensui admiterii cererii de revizuire.

1). În motivarea cererii, sub aspect procedural, revizuentul a arătat că ambele excepții au fost soluționate fără a fi dezbătute în contradictoriu cu toate părțile. instanța încălcând, astfel, principiul contradictorialității procesului și dreptul la apărare, cel puțin unora dintre părți.

Excepția lipsei calității procesual active a revizuentului a fost invocată de SC K. SA, la termenul de judecată din 15.05.2017, prin intermediul unui înscris denumit "Concluzii scrise". Deși revizuentul a cerut expres, instanța nu a dispus comunicarea de copîi ale respectivului înscris către părțile lipsa, cu atât mai puțin către ceilalți foști co-apelanți, pentru care revizuentul nu avea mandat de reprezentare. Aceste părți nu au luat la cunoștință de existența și de conținutul excepției și, deci, nu au avut posibilitatea formulării propriilor apărări/concluzii.

Excepția inadmisibilității cererii "formulate" (în realitate, doar însușită) de B. a fost invocată de SC K. SA și de SC Z. SA la termenul de judecată din 26.06:2017, prin intermediul unor așa-zise "note scrise". Instanța nu a dispus comunicarea de copii ale respectivului înscris către

părțile lipsă, iar dezbaterile au avut loc. la același termen de judecată, instanța rămânând pronunțare. În atare situație, părțile lipsă nu au avut posibilitatea de a lua la cunoștință despre existența și conținutul excepției și, deci, au fost lipsite de posibilitatea formulării propriilor apărări/concluzii.

Această situație se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru rejudecare către instanța care a pronunțat hotărârea casată.

Un alt motiv de critică este și interpretarea inconsecventă și contradictorie a raporturilor procesuale dintre părți, respectiv: ti consideră pe foștii co-apeianți părți distincte, cu interese procesuale distincte, atunci când dispune citarea fiecăruia dintre aceștia cu câte o copie a cererii de revizuire; ti consideră ca fiind pe aceeași poziție procesuală și având aceleași interese cu revizuentul, atunci când apreciază că nu e necesară comunicarea către aceștia a copiilor conținând excepțiile părților adverse, pentru a-și face propria apărare, considerând că e suficient ca revizuentul să fi luat cunoștință despre acestea; instanța își schimbă interpretarea atunci când este vorba de însușirea de către un fost coapelant a unui act procesual efectuat de revizuent, respectiv însuși cererea de revizuire, considerând că actul nu poate profita acestuia.

În condițiile în care o instituție juridică sau un text de Sege nu poate avea simultan două interpretări diferite - așa cum s-a întâmplat cu ocazia pronunțării hotărârii atacate, în ceea ce privește aprecierea aspectelor co-participării procesuale - este evident ca cel puțin una dintre interpretăriie instanței este eronată, ceea ce se încadrează în ipoteza legală prevăzută de art. 304 pct. 7, 8 și/sau 9 din C. proc. civ.

2). Referitor ia soluția pronunțată pe excepția lipsei calității procesual active a revizuentului, recurentul a arătat că a semnat personal și în nume propriu cererea introductivă de instanță, ceea ce îi conferă calitatea de reclamant, care subzistă în toate fazele procesuale, hotărârile respective fiind pronunțate în contradictoriu cu acesta.

Faptul că, la un moment dat, a fost formulată o excepție privind lipsa calității procesual active, iar această excepție a fost și admisă, nu poate înlătură calitatea sa originară - de reclamant, de care instanțele trebuie să țină (și chiar au ținut) seama la pronunțarea hotărârilor. în caz contrar, instanțele ar fi încălcat principiul contradictorialității și pe cel al liberului acces injustiție.

Așadar, premisa fiind eronată, soluția întemeiată pe această premisă este esențialmente greșită, indiferent de cât de corect (sau nu) este raționamentul instanței.

O atare situație s-ar încadra în ipoteza legală prevăzută de art. 304 pct. 7, 8 și/sau 9 din C. proc. civ.

3). în ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității cererii "formulate" (în realitate, doar însușită) de B., recurentul-revizuent a arătat că, instanța a trecut cu vederea existența temeiurilor legale care susțin valabilitatea însușirii revizuirii de către intimatul inițial B., respectiv, dispozițiile art. 48 alin. (2) din C. proc. civ. Cu aceleași efecte pot fi valorificate (prin asemănare) disp. art. 293 din C. proc. civ., în condițiile în care până la termenul la care s-a făcut declarația de însușire, nu avusese loc. prima zi de înfățișare, în sensul art. 134 din C. proc. civ., procedura de citare nefiind niciodată legal îndeplinită cu toate părțile până la termenul respectiv.

O atare soluție este lipsită de temei legal, încadrându-se în ipoteza legală prevăzută de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

4). Un alt aspect de nelegalitate al hotărârii este acela că, în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat cu prioritate asupra chestiunilor prealabile, ci a dispus unirea excepțiilor cu fondul în vederea pronunțării unor soluții unitare, instanța era ținută să se pronunțe atât asupra excepțiilor, cât și asupra "fondului", în speță cu privire ia îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale revizuirii în raport cu temeiul de drept invocat de revizuent.

Or, instanța s-a limitat în a soluționa excepțiile, lăsând nesoîuționat "fondul", ceea ce se încadrează în ipoteza legală prevăzută de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

5). în ceea ce privește admiterea cheltuielilor de judecată solicitate de Z., soluția e, de asemenea, greșită, deoarece această problemă nu a fost dezbătută în contradictoriu până la momentul închiderii dezbaterilor. Nu au fost depuse și nici comunicate celorlalte părți, în copie, înscrisuri care să dovedească existența și utilitatea unor atare cheltuieli, până la momentul încheierii dezbaterilor.

Ca atare, despre existența, utilitatea și dovedirea acestor cheltuieli nu se face vorbire nici în încheierea pronunțată în ședința din 26.06.2017 (termenul la care au avut loc dezbaterilor), nici în motivele hotărârii pronunțată ulterior, instanța doar pronunțându-se în sensul obligării revizuentului, tară vreo analiză prealabilă.

Ca atare, acordarea de cheltuieli de judecată nu are nicio motivare sau temei faptic, sub acest aspect hotărârea fiind nelegală în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

i). în ceea ce privește criticile formulate sub aspect procedural, este de reținut că notele scrise și concluziile scrise (prin care au fost invocate excepțiile puse în discuție) nu sunt acte de procedură pentru care C. proc. civ. să prevadă comunicarea, așa cum prevede pentru cererea de chemare în judecată sau întâmpinare.

Prin urmare, în lipsa unei norme legale, instanța de judecată nu poate dispune comunicarea acestor acte, amânarea judecării cauzei, pentru un astfel de motiv, fiind nejustificată.

De altfel, excepția lipsei calității procesuale active este o excepție de fond, absolută, care poate fi invocată de către părți în orice moment, inclusiv oral, sau din oficiu, de către instanță.

în speță, această excepție a fost invocată și oral de apărătorul ales al intimatei SC K. SA, în fața instanței de revizuire, la termenul din 15 mai 2017.

De asemenea, excepția madmisibilității cererii de însușire a cererii de revizuire, formulată de intimatul B., este o excepție de procedură, dintre cele prevăzute de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a cărei soluționare este prioritară, față de judecarea fondului cauzei.

Principiul contradictorialității, a cărei încălcare o susține recurentul-revizuent, este un principiu fundamental al dreptului procesual civil și o componentă a dreptului fundamental la apărare, în temeiul căruia, părțile pot să formuleze cereri, să administreze probe și să pună concluzii în legătură cu problemele de fapt și de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuție reprezintă rezultatul inițiativei părților ori al instanței de judecată.

C. proc. civ. impune, ca o garanție fundamentala a respectării principiului contradictorialității, citarea părților, însă înfățișarea acestora în fața instanței de judecată, personal sau prin reprezentant, nu este obligatorie și nu este de esența soluționării cauzei în condiții de legalitate, instanța putând hotărî asupra cererilor cu care a fost învestită, dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită, fiind relevant simplul fapt că au fost asigurate părților condițiile înfățișării.

Din această perspectivă, în speță, instanța de revizuire a respectat principiul contradictorialității și, implicit, dreptul la apărare ai tuturor părților, ce au fost legal citate și care au avut, astfel, posibilitatea de a-șî formula punctul de vedere și apărările necesare pe toate cererile și excepțiile formulate în cauză.

În plus, instanța de revizuire a amânat judecarea cauzei la termenele din 15.05.2017 și, respectiv, din 29.05.2017, în vederea pregătirii apărării pe cele două excepții, mai sus enunțate, fiind astfel respectate drepturile procedurale ale părților.

2). În ceea ce privește criticile privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a revizuentului A., se constată ca, în mod corect, instanța de revizuire a reținut faptul că acesta nu a avut nici calitatea de reclamant, nici pe cea de intervenient în cauză, astfel cum rezultă din parcursul procesual al cauzei la fond, în apel și în recurs.

Revizuentul a fost doar titularul unei cereri de intervenție, ce a fost respinsă și, astfel, nu a dobândit calitatea de intervenient și, deci, pe aceea de parte în proces.

Acest aspect rezultă tară echivoc din decizia civilă nr. 5313 din 21.06.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea recursului declarat de către A.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut cu putere de lucru judecat, faptul că instanțele au stabilit corect cadrul procesual, cât și faptul că titularul cererii de intervenție nu are legitimare procesuală activă în cauză, cererea sa de intervenție în interes propriu fiind respinsă, prin încheierea din 14.04.2005, pronunțată de Tribunalul Tulcea.

Promovarea cailor de atac de către A., inclusiv pe cea a revizuirii, împotriva hotărârilor pronunțate în prezenta pricină, nu îi conferă acestuia calitatea de parte în proces și calitate procesuală activă, instanța de judecată fiind cea chemată să se pronunțe asupra temeiniciei și legalității susținerilor formulate de părți în orice fază a procesului

3). Sub aspectui modului de soluționare a excepției inadmisibilitățiî cererii de însușire a cererii de revizuire, formulată de intimatul B., este de reținut că, la fila 81 din dosarul Curții de Apel Constanța se află cererea înregistrată la data de 3.04.2017, în care revizuentul A. declară:

"Menționez și aspectul că până la acest moment nu am mandat de reprezentare pentru niciunul dintre aceștia", cu referire la intimații indicați, printre care se regăsește și B.

Totodată, la termenul din 15.05.2017, revizuentul A. a precizat, la interpelarea instanței, că "este unicul revizuent și că apără propriile interese procesuale."

Date fiind aceste precizări calitatea procesuală a intimatului B. este clară și neechivocă, din punct de vedere al normelor C. proc. civ. Calitatea de revizuent ar fi putut fi dobândită de către B. doar în situația în care revizuentul A. ar fi formulat calea de atac și în numele acestuia, având mandat de reprezentare, și s-ar fi procedat ulterior la ratificarea cererii» la însușirea căii de atac, formulate și în numele alteî părți.

Or, în cauză» așa cum s-a reținut în precedent, revizuentul, personal, a precizat că este singura parte care a declarat această cale extraordinară de atac și că nu are niciun fel de mandat de reprezentare din partea intimaților,

Recurentul-revizuent a invocat și dispozițiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ., care, însă, nu sunt aplicabile în pricina de față, întrucât acestea reglementează situația codebitorilor solidari, în cazul existenței unei obligații indivizibile, ale cărei efecte juridice se extind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, datorită naturii raportului juridic generat de respectiva obligație.

4). Pe de altă parte, instanța de revizuire s-a pronunțat cu prioritate asupra celor două excepții, în temeiui dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce obligă instanța sa se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor procesuale care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

În speță, instanța de revizuire, cu respectarea normei legale enunțate, s-a pronunțat pe excepțiile invocate de către intimate, ceea ce a tăcut de prisos analizarea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, raportat la prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocate de revizuent.

De asemenea, din încheierea de dezbateri de la 26 iunie 2017, reiese că instanța de revizuire a acordat cuvântul părților și a rămas în pronunțare asupra celor două excepții - inadmisibilitatea cererii formulate de intimatul B., de însușire a cererii de revizuire și lipsa calității procesuale active a revizuentului A. - pe care le-a și soluționat.

Așadar, contrar susținerilor recurentului, instanța nu a unit excepțiile cu fondul cererii de revizuire, însă, chiar și dacă ar fi procedat în acest fel, instanța, cu ocazia deliberării, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., era ținută să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor invocate. Cum instanța de revizuire a constatat întemeiate cele două excepții, cercetarea fondului cererii de revizuire nu a mai fost posibilă.

5). Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Textul legal redat prevede o singură condiție pentru obligarea uneia dintre părțile litigante la plata cheltuielilor avansate de cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului, anume faptul ca aceasta să fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut procesul. Faptul pierderii procesului se dovedește cu msăși cuprinsul hotărârii judecătorești prin care acesta s-a finalizat.

Or, în cauză, cererea de revizuire a fost respinsă, așa încât revizuentul A. este partea care a pierdut procesul și, astfel, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate de către intimata S.C. Z. S.A., ce a avut calitatea de parte câștigătoare în proces, așa încât soluția de obligare a revizuentului la plata cheltuielilor de judecată este legală.

Reținând, așadar, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazurilor de modificare sau de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., invocate de recurent, înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

La termenul din 11 octombrie 2017, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, intimatul B. a solicitat să se ia act că își însușește recursul declarat de recurentul A., însă, pentru considerentele deja expuse la pct. 3, o astfel de cerere este inadmisibilă, dat fiind faptul că recurentul A. nu a avut mandat de reprezentare și nu a formulat cererea și în numele intimatului B., pentru ca acesta să își poată însuși ulterior calea de atac declarată și în numele său.

Faptul că recurentul A. nu a avut mandat de la intimații din cererea de revizuire, pentru a declara prezentul recurs, rezultă chiar din formularea acestei cereri, în care se menționează cu privire la ceilalți co-reclamanți "în măsura în care aceștia vor înțelege să ratifice personal calea de atac".

În ceea ce privește obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, așa cum deja s-a reținut la pct. 5, fundamentul juridic al acordării acestora, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., este reprezentat de culpa procesuală.

Criteriile stabile de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. impun o corelație între elementele de complexitate ale speței, volumul muncii îndeplinite de apărător și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, reprezentând onorariu de avocat.

În speță, onorariul solicitat de avocatul intimatei SC K. SA Tulcea, în sumă de 35.849 lei, nu se circumscrie criteriului de complexitate sau dificultate al cauzei, dat fiind că, recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-o cale extraordinară de atac de retractare, care nu a implicat formularea de apărări pe fondul pricinii, element care nu justifică acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, ci justifică reducerea acestora la 4.500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 106/C din 3 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., dispune reducerea onorariului de avocat și obligă recurentul la plata sumei de 4.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC K. SA Tulcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 octombrie 2017.