ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 65/2018

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 septembrie 2014, sub nr. x/2/2014, reclamantul Municipiul Craiova prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat anularea Deciziei nr. 246 din 30 iulie 2014 emisă de pârât, a informării privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 3 înregistrată sub nr. 4427 din 12 martie 2014, anularea Notelor de neconformitate nr. 37723/2013, nr. 51279/2013 și nr. 24596/2013 și, pe cale de consecință, anularea corecției de 5%.

A mai solicitat suspendarea executării titlului de creanță, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 370 din 11 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul Municipiul Craiova prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Împotriva Sentinței civile nr. 370 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel București, a formulat recurs reclamantul Municipiul Craiova prin Primar, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea recursului se arată, în esență, că obligația instanței de a-și motiva sentința este consacrată legislativ de art. 425 C. proc. civ., dar în speță, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu arată motivele de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată, ceea ce face imposibilă analiza în recurs, a legalității și temeiniciei sale pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând cu o necercetare a fondului cauzei. Mai arată că, în aceste condiții, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, nemotivarea hotărârii fiind un viciu de formă care atrage nulitatea acesteia.

Referitor la cererea de suspendare a executării titlului de creanță, întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la prevederile O.U.G. nr. 66/2011, recurentul-reclamant consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile privind cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Pe fond, recurentul-reclamant arată că a invocat nulitatea înscrisului intitulat Informarea privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de finanțare nr. 3, având în vedere că aceasta a fost întocmită la data de 12 martie 2014 și a fost comunicată la data de 02 iunie 2014, cu nerespectarea termenului de 3 zile prevăzut în mod imperativ de art. 34 din O.U.G. nr. 66/2011, fapt sancționat cu nulitatea actului.

De asemenea, recurentul-reclamant critică faptul că, în speță, prevederile O.U.G. nr. 66/2011 au fost aplicate retroactiv, dispunându-se corecții financiare pentru acte și fapte în materia achizițiilor publice petrecute în anul 2009, în cadrul procedurii de atribuire a contractului de lucrări nr. 45347 din 09 martie 2011.

Totodată, se arată că, în cadrul proiectului, autoritatea contractantă nu a impus faptul că nu se poate accepta cumulul de funcții pe fiecare lot în parte și nici în caietul de sarcini nu s-a impus o cerință în acest sens, iar pe de altă parte, conform invitației de participare nr. 323469 din 04 aprilie 2014, publicată în SEAP, perioada cuprinsă între data publicării invitației și data limită de depunere a ofertelor a fost de 19 zile, fiind respectat termenul prevăzut de art. 127 din O.U.G. nr. 34/2006 și nici un operator economic interesat nu a solicitat prelungirea termenului de depunere a ofertelor, astfel că aplicarea unei corecții financiare de 5% este neîntemeiată.

Referitor la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, arată că autoritatea contractantă nu a dorit să îngrădească participarea operatorilor economici interesați în procedură, astfel că nu a impus nicio condiție, fiecare ofertant având posibilitatea de a dovedi îndeplinirea cerinței prin prezentarea în cadrul ofertei de documente proprii.

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (6) același Cod, că este întemeiată excepția tardivității recursului declarat de reclamantul Municipiul Craiova prin Primar împotriva soluțiilor pronunțate asupra cererii de suspendare și asupra acțiunii în anulare, conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 alin. (4) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Raportul a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin aceeași încheiere, Înalta Curte a luat de transmiterea calității procesuale pasive care a operat în cauză în raport de dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 1/2017, potrivit căruia a fost înființat Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și prin preluarea activității și personalului de la Ministerul Fondurilor Europene, care a fost desființat. Pe cale de consecință, a fost modificat citativul în sensul conceptării în calitate de intimat-pârât, a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în locul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice).

Părțile nu au depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

6.1. Verificarea îndeplinirii condițiilor de formă

Analizând cererea de recurs, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepția tardivității recursului, pentru considerentele arătate în continuare, împrejurare care, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., face inutilă în tot cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare."

De asemenea, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, se constată că reclamantul a declarat recurs împotriva soluțiilor pronunțate asupra cererii de suspendare și asupra acțiunii în anulare la data de 26 mai 2015, în condițiile în care hotărârea recurată a fost comunicată acestuia la data de 27 aprilie 2015 și, față de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ultima zi în care legea procedurală permitea declararea recursului împotriva soluției pronunțate asupra cererii de suspendare, în cauză, a fost 4 mai 2015, iar față de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ultima zi în care legea procesuală permitea declararea recursului împotriva soluției pronunțate asupra acțiunii în anulare, în cauză, a fost 13 mai 2015.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

De asemenea, se reține că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen, potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., iar recurentul reclamant nu a contestat și justificat depunerea tardivă, prin răspuns la întâmpinare sau punct de vedere asupra raportului întocmit asupra admisibilității recursului.

În speță, recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, sub aspectul cerințelor de formă prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, urmând a aplica sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

6.2. Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul reclamantului Municipiul Craiova prin Primar, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Anulează recursul declarat de reclamantul Municipiul Craiova prin Primar împotriva Sentinței civile nr. 370 din 11 februarie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2018.