ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 448/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 octombrie 2014, reclamanta SC B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 03 iulie 2014 privind Proiectul "Achiziții utilaje pentru dotare microîntreprindere comuna P., județul Giurgiu", cod contract din 13 iunie 2012, și a Deciziei de soluționare a contestației din 29 iulie 2014.

Prin Sentința nr. 1.603 din 5 iunie 2015, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a anulat Decizia de soluționare a contestației înregistrată sub din 29 iulie 2014 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 03 iulie 2014 emise de pârâta AFIR.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În argumentarea recursului, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a încălcat normele de drept material și anume, dispozițiile legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR, dispozițiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

3.1. În ceea ce privește avantajul necuvenit (condițiile artificiale) creat de intimata-reclamantă, se arată că art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului pentru punerea în aplicare a procedurilor de control și a eco-condiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltarea rurală, trebuie interpretat în sensul că aceste condiții de punere în aplicare a textului de lege necesită prezența unui element subiectiv și a unui element obiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, respectiv elementului obiectiv, recurenta-pârâtă apreciază că este necesar să se identifice împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de chema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de-al doilea element, respectiv elementului subiectiv, recurenta-pârâtă susține că este necesar să se identifice elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine schemei menționate.

În acest sens, au fost identificate elementele de legătură dintre beneficiar/beneficiari și alte entități juridice implicate, așa-numitele "stegulețe roșii", prin faptul că SC C. SRL are asociat 6,3% și administrator pe dna D., contractul de comodat pentru terenul pe care urma să se realizeze investiția a fost încheiat cu această societate, iar calea de acces este comună, fără a se menționa în contract acest drept.

Un element de legătură a fost identificat și în privința SC E. SRL, care are administrator pe dna D., aceasta a depus un proiect cu titlul "Crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală din zona localității P., județul Giurgiu, prin dotarea cu utilaje și echipamente agricole a microîntreprinderii SC E. SRL, proiectul a fost selectat, iar suma reprezentând cofinanțare privată a fost încasată.

Consideră recurenta-pârâtă că virarea acestei sume nu are nicio justificare economico-contractuală, având în vedere că la data depunerii cererii de finanțare și la data încasării valorii reprezentând cofinanțarea, intimata-reclamantă nu desfășura nicio activitate economică.

Se mai arată că aproximativ 80% din serviciile prestate de intimata-reclamantă sunt către SC F. SRL (al cărei reprezentant legal este G. ce poartă același nume de familie cu reprezentantul legal al reclamatei, H. și asociatul unic, I., societatea activând pe aceeași piață cu beneficiarul) și Primăria P. (primarul este soțul administratoarei C.).

Administratorul intimatei-reclamante, H., este asociat unic și administrator la SC J. SRL, iar cele două societăți activează pe aceeași piață relevantă.

Avantajul obținut de intimata-reclamantă este necuvenit și contravine obiectivelor măsurii accesate, precizează recurenta-pârâtă, aceasta rezultând din analiza și coroborarea indicatorilor sus-menționați, societatea nu reprezintă o microîntreprindere de sine stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al Măsurii 312, acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă și de a consolida structura economică în zona rurală, ci este o societate care are scopul clar de a obține în mod artificial o intensitate mai mare a sprijinului financiar nerambursabil, deoarece nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condițiile în care relațiile comerciale s-au desfășurat în proporție de 80% între beneficiar și entități ce au aceeași asociați/administratori.

3.2. În ceea ce privește reținerea instanței de fond privind o eventuală culpă a autorității, prin neidentificarea avantajului necuvenit în faza premergătoare finanțării, recurenta-pârâtă arată că structurile AFIR efectuează verificări, strict în baza unor prevederi interne acreditate, fapt ce nu înseamnă că în situația în care ulterior sunt efectuate alte controale aprofundate, de către compartimente specializate sau chiar instituții externe cu atribuții de control, beneficiarul este exonerat de răspundere pentru documentele depuse sau acțiunile întreprinse.

3.3. Cu privire la cele reținute de prima instanță în sensul lipsei unei legături care să arate că întreprinderile sunt legate, conform Legii nr. 346/2004, recurenta-pârâtă susține că interpretarea este eronată, deoarece actul normativ indicat nu prevede obligația deținerii unui procent de 50% din părțile sociale către o persoană sau un grup de persoane, ci doar exercitarea unei influențe dominante (art. 44 alin. (1) lit. c) și alin. (4) de către o persoană sau un grup, singura condiție fiind aceea de a-și desfășura activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

Recurenta-pârâtă evidențiază jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, Cauza C-110/13, Hotărârea din 27 februarie 2014, J. Fo împotriva Finanzamt Haldensleben, conform căreia poate fi interpretată ca "afiliere" și în legătura identificată prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, chiar și în condițiile în care nu există relații contractuale între aceste persoane și nicio constatare a intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii.

3.4. Referitor la existența unui prejudiciu, recurenta-pârâtă invocă disp. art. 4 din Regulamentul nr. 2.988/95, potențialitatea acesteia și obligația de recuperare a fondurilor UE, ce intervine automat la constatarea neregulilor/fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea în concret a prejudiciului.

Se mai arată că recuperarea prejudiciului este obligatorie, iar prin semnarea contractului de finanțare, beneficiarul și-a asumat în totalitate prevederile contractuale care stipulează obligația restituirii integrale a sumelor primite ca finanțare nerambursabilă, în cazul constatării unei nereguli.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 8 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Recursul este nefondat.

Potrivit disp. art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a prevederilor de control și a eco-condiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Curtea de Justiție a Uniunii, prin Hotărârea pronunțată în data de 12 septembrie 2013, în cauza C-434/12 Slancheva sila Eood a interpretat disp. art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a eco-condiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală.

Astfel, potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, condițiile de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 1.698/2005 necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.

Instanța națională este însă cea care apreciază împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor FEADR nu poate fi atinsă (elementul obiectiv), precum și elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor FEADR, candidatul a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate (elementul subiectiv).

Totuși, Curtea de Justiție a Uniunii Europene arată că o astfel de cerere de plată nu poate fi respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidați la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare.

În cadrul elementului subiectiv, instanța națională va avea în vedere legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, dar și indicii care dovedesc existența unor coordonări deliberate între aceste persoane.

În speță, recurenta-pârâtă a identificat următoarele aspecte:

- administratorul societății reclamante, D., este asociat cu participare 6,3% la SC C. SRL;

- între reclamantă și SC C. SRL s-a încheiat contractul de comodat pentru spațiul utilizat pentru gararea utilajelor achiziționate de reclamantă;

- reclamanta a prezentat documentul care demonstrează existența cofinanțării, extras de cont din data de 25 mai 2011, banii provenind de la SC E. SRL, care are administrator pe D. și care, la rândul său, a depus un proiect ce a fost selectat în cadrul Măsurii 312;

- în comuna P., județul Giurgiu, pentru Măsura 312 mai există proiecte selectate, societățile sunt administrate și de D., iar consultantul este același - K..

În privința serviciilor prestate, recurenta-pârâtă a arătat că 80% sunt către SC F. SRL și Primăria P., unde primar este soțul administratoarei SC C. SRL.

Din cuprinsul analizei existenței unei legături între societățile sus-menționate, Înalta Curte constată că într-adevăr, sunt dovedite legăturile personale dintre persoanele implicate în proiectele de investiții, cele economice (relațiile comerciale) și cele juridice (în privința terenului care a făcut obiectul controlului de comodat.

Pentru îndeplinirea elementului obiectiv este obligatoriu a se dovedi de către autoritate că beneficiarul nu poate atinge obiectul specific Măsurii 312 și anume, crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural; creșterea valorii adăugate în activități non-agricole, crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi.

Cu privire la îndeplinirea obiectivului specific Măsurii 312 de către intimata-reclamantă, prin motivele de recurs și prin actele administrative contestate, recurenta-pârâtă declară la nivel teoretic că acesta nu a fost îndeplinit" însă nu există nicio referire la faptul că în cauză nu s-ar fi creat locuri de muncă sau acestea nu au fost menținute și nici la faptul că societatea reclamantă prestează servicii în domeniul pentru care s-a acordat finanțarea ori că aceasta a achiziționat utilaje în acest scop.

Întrucât prin Hotărârea Slanceva a Curții de Justiție a Uniunii Europene subliniază că cererea de plată nu poate fi respinsă dacă sunt întrunite elementele subiective pentru crearea unor condiții artificiale, dacă nu sunt întrunite elementele obiective".

Înalta Curte constată că obiectivul Măsurii 312 este atins, astfel încât autoritatea competentă a considerat în mod greșit că sunt îndeplinite/dovedite toate elementele pentru care se poate aprecia că reclamanta a creat condiții artificiale la încheierea contractului de finanțare.

Instanța de fond a apreciat că, în cazul în care ar fi existat condiții artificiale, acestea ar fi trebuit depistate de către reprezentanții pârâtei AFIR, la momentul analizei inițiale, eventualele neregularități putând fi remediate în faza premergătoare finanțării".

Această susținere nu conduce la negarea dreptului autorității competente, a structurilor din cadrul AFIR de a efectua controale și constata nereguli, ulterior încheierii etapei procedurale de selecție a candidaților, ci ea reprezintă un reproș personal al judecătorului adus acesteia, care, în ipoteza existenței unor suspiciuni, s-ar fi putut rezolva anterior aprobării cererii de finanțare și a plății ajutorului.

Recurenta-pârâtă consideră că interpretarea corectă a disp. art. 44 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea nr. 346/2004 este aceea a executării unei influențe dominante de către o persoană sau grup, simpla condiție fiind aceea de a-și desfășura activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

În acest sens, recurenta-pârâtă a indicat și hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-110/13 din 27 februarie 2014, J. Fo, conform căreia art. 3 alin. (3) paragraf 4 din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 06 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi, că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, ca o entitate economică unică chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul parag. din anexă și de asemenea, că se consideră că acționează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) parag. 4 din anexă, persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Potrivit dispozițiilor legii naționale, Legea nr. 346/2004, prin disp. art. 44 alin. (1) lit. c) și alin. (4), întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi: ... lit. c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia" și alin. (4): întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevanță ori pe piețe adiacente.

Din analiza dispozițiilor legale sus-menționate, Înalta Curte constată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004, deoarece între societățile (întreprinderile) în discuție nu s-a încheiat vreun contract din care să rezulte existența dreptului de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte societăți, iar o asemenea influență nu reiese din cuprinsul statutului vreuneia dintre ele.

Mențiunea cuprinsă la finalul art. 44 din Legea nr. 346/2004, conform căreia "își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente" se interpretează în contextul întregului alin. (4). Astfel că sunt considerate legate întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1)-(3) ale art. 44, prin intermediul unei persoane fizice/grup de persoane fizice care acționează de comun acord și își desfășoară activitatea/o parte din activitate pe aceeași piață relevantă/piețe adiacente.

Prin urmare, susținerea recurentei-pârâte conform căreia, în speță, întreprinderile sunt legate pentru că își desfășoară activitatea pe aceeași piață relevantă este insuficientă, dacă nu se dovedește și că între aceste întreprinderi există raporturile descrise la alin. (1)-(3), prin intermediul unor persoane/grup de persoane care acționează de comun acord.

Acest aspect nu a fost dezvoltat de recurenta-reclamantă și nu a fost demonstrat, de unde rezultă că, în sensul Legii nr. 346/2004 nu se poate vorbi de întreprinderi legate.

Cu privire la Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-110/13, este de observat că recurenta-pârâtă nu a invocat în cuprinsul procedurii administrative și în fața instanței de fond, Recomandarea 2003/361 CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, însă având în vedere că Legea nr. 346/2004 a preluat în conținutul său, prevederile art. 3 alin. (3) din Recomandare, urmează a se analiza și incidența jurisprudenței Curții cu privire la întreprinderile legate.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit, cu referire la art. 3 alin. (3) parag. 4 (corespondent al art. 44 din legea națională), că acesta trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate afiliate [...] chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre soluțiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) privind paragraful din anexă, iar condiția subordonării este îndeplinită și în lipsa unor relații contractuale sau a constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor.

Tot Curtea de Justiție a Uniunii Europene afirmă, în cuprinsul hotărârii, că îndeplinirea acestor condiții depinde de împrejurările fiecărei cauze.

În speța supusă analizei, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a observat că există legături de familie între A, B și D, care dețin cele două întreprinderi, iar A și C conduc în mod simultan aceste societăți, de unde rezultă că astfel de legături par de natură să dea acestor persoane posibilitatea de a se coordona pentru a efectua asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca aceea din urmă să poată fi considera ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic.

În prezentul dosar, recurenta-pârâtă nu a demonstrat faptul că întreprinderile sunt deținute de aceleași persoane, fiind vorba numai despre existența administratorului comun și nici că deciziile se iau concertat de o anumită persoană sau de un grup de persoane.

O înșiruire de date și situații nu reprezintă în sine o dovadă a existenței unei decizii concertate și care să excludă ca intimata-reclamantă să poată fi considerată independentă față de cealaltă societate.

Față de acestea, nefiind întrunite disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 1.603 din 5 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2018.