ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3810/2017

Deliberând, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Motivul de casare invocat în cauză

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, după rejudecarea în fond a cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În considerentele recursului sunt invocate, în esență, următoarele motive de nelegalitate:

- instanța de fond a reținut în mod eronat incidența în cauză a prevederilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 în condițiile în care, de fapt sunt incidente dispozițiile art. 23 din aceiași ordonanță de urgență;

- de asemenea, prima instanță a omis să ia în considerare că încălcarea dispozițiilor legale și contractuale de către reclamanta Întreprindere Individuală A., așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză (neglijat de instanță), reprezintă o neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care justifică întocmirea procesului-verbal nr. x întocmit de recurentă precum și respingerea contestației administrative prin decizia nr. 5286/22.02.2013, ambele în mod nelegal anulate de Curtea de Apel București.

Analiza motivelor de casare

În primul rând a reținut că din cuprinsul Procesului-verbal rezultă că acesta a fost întocmit pentru săvârșirea unei tentative de fraudă, ceea ce atrage incidența în cauză a prevederilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și, pe cale de consecință, suspendarea de drept a emiterii titlului de creanță. Altfel spus, Procesul-verbal a fost anulat pentru că a fost emis în condițiile în care procedura emiterii titlului de creanță era suspendată de drept.

Recurenta consideră că instanța de fond a greșit atunci când a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 în locul dispozițiilor art. 23 din aceiași ordonanță de urgență.

Presupunând că art. 23 și art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 ar încorpora norme de drept material, critica este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 23 "în cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligația să sesizeze de îndată DLAF și să continue activitatea de verificare și întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și de recuperare a creanțelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, independent de desfășurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)."

Potrivit art. 45 alin. (4), "în cazul în care existența creanței bugetare depinde de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, și a fost sesizat/sesizată DLAF/Agenția Națională de Integritate - ANI, autoritățile competente prevăzute la art. 20 suspendă de drept emiterea titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate și dispun aplicarea măsurilor asiguratorii prevăzute la art. 40 alin. (1), cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)."

Așa cum bine arată Curtea de Apel București, cele două norme se aplică în ipoteze diferite.

Astfel, art. 23 se aplică în situația în care în cauză autoritatea de control reține existența unei "nereguli" pe când art. 45 alin. (4) se aplică în caz de "fraudă".

Ambele noțiuni - neregulă și fraudă - sunt expres definite de art. 2 alin. (1) lit. a) și, respectiv, lit. b) din aceiași ordonanță de urgență.

Or, din cuprinsul Procesului-verbal coroborat cu sesizarea DNA Craiova rezultă fără nicio îndoială că autoritatea recurentă a considerat că reclamanta intimată a săvârșit o tentativă de fraudă. De aceea a și fost sesizat procurorul și nu DLAF.

Este adevărat că în cuprinsul Procesului-verbal se folosește și noțiunea de neregulă dar asta nu conduce decât la confuzie și nu poate reprezenta un argument în favoarea recurentei, responsabilă cu folosirea adecvată a limbajului juridic atunci când această folosire are consecințe juridice.

Oricum, dincolo de cuvinte, sesizarea procurorului arată aprecierea reală dată faptelor de către autoritatea de control.

Așa fiind, prima critică de nelegalitate va fi înlăturată ca neîntemeiată.

Prima instanță a judecat cauza în limitele sesizării și a acuzației reale aduse reclamantei prin Procesul-verbal și a arătat, în mod legal, pentru considerentele menționate mai sus la pct. 8, că tentativa de fraudă reținută în sarcina reclamantei a condus la suspendarea de drept a emiterii titlului de creanță.

În limitele termenelor și condițiilor reglementate de O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea publică putea să ia în considerare existența unei nereguli după încetarea suspendării de drept, dar o astfel de chestiune excede obiectului judecății deoarece Procesul-verbal a fost emis în perioada suspendării de drept a procedurii administrative și nu după încetarea acesteia.

În acest context, este lipsită de relevanță critica referitoare la omisiunea instanței de fond de a lua în considerare încălcarea dispozițiilor contractuale de către reclamanta Întreprindere Individuală A., și probatoriul aferent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 2597 din 3 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2017.