ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 397/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 1640 din 23 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2014.

Prin Sentința nr. 2482 din data de 2 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe revizuentul A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a apreciat că sentința instanței de fond încalcă prevederile pct. 6 ale art. 488 din C. proc. civ., întrucât aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei.

Astfel, în opinia sa, instanța a admis excepția inadmisibilității, ridicată de C.N.S.A.S., mărginindu-se doar la susținerile pârâtului fără să analizeze pe fond apărările revizuentului din cauză, unde arăta că la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, cercetările privind constatarea calității sale de colaborator, nu mai puteau să înceapă, din cel puțin două considerente, cu temei juridic diferit.

Pe fondul recursului s-a invocat faptul că, în urma analizei, Colegiul C.N.S.A.S. nu avea dreptul să emită nota de constatare în discuție; că angajamentul nu era semnat de recurent; că toate datele cuprinse în Raportul de așa-zisă recrutare pentru calitatea de colaborator, sunt simple invenții, deoarece acesta nu a lucrat niciodată în acea parohie în care se susține că se realiza legătura între acesta și rezident; că potrivit carnetului de muncă, în toată perioada respectivă a lucrat doar la Parohia Cluj; a mai susținut că pe ofițerul de legătură l-a refuzat, motivat de faptul că nu deține la locul de muncă informații ce ar putea interesa securitatea.

S-a mai considerat că hotărârea recurată încalcă prevederile pct. 8 art. 488 din C. proc. civ., aceasta fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, instanța de fond a preluat în totalitate susținerile lipsite de temei de drept, dar mai ales de logică juridică, ale reclamantului C.N.S.A.S., și a eliminat sau combătut susținerile recurentului, care erau pertinente și care ar fi putut fi probate, instanța de fond neadmițând probele solicitate de către recurent.

A fost invocată Decizia din 10 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și decizii ale Curții Constituționale, prin care s-au declarat ca fiind neconstituționale sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii securității", statuându-se că aceste sintagme nu pot constitui prin ele însele temei de declararea unei persoane drept colaborator al Securității, întrucât implică un grad de subiectivism al ofițerilor de Securitate, ci trebuie coroborate și cu alte probe.

În cadrul cererii de recurs, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 293/2008 și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2008.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.

Prin punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocată de către recurent formulat de către intimatul-pârât s-a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă.

În subsidiar, pentru situația în care se va aprecia că cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, s-a arătat că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 septembrie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2482 din 2 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La termenul de astăzi, 6 februarie 2018, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 83 din 12 decembrie 2017, a dispus formarea Dosarului asociat nr. x/2/2016/a1 fiind respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 293/2008 și O.U.G. nr. 24/2008 formulată de recurentul-reclamant.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului, la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente de fapt și de drept relevante

În fapt, recurentul a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de revizuire formulată împotriva Sentinței nr. 1640 din 23 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea de colaborator a pârâtului A., sentință rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de pârât.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, ținând cont și de precizarea formulată oral de către revizuent, în ședința în care s-a acordat termen asupra dezbaterilor.

Astfel, nu se poate reține incidența acestui motiv de nelegalitate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc. decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

Din conținutul acestui text de lege, reies condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, astfel că acest înscris trebuia să fi existat la data judecății, dar să nu fi fost cunoscut de instanța care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 509 alin. (1) punct 5 C. proc. civ.; înscrisul descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată.

Constată Înalta Curte că înscrisurile invocate de către recurent, respectiv înscrisurile care ar urma să fie emise de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, în urma apariției unei norme de drept noi, ce nu exista la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 1640 din 23 mai 2014, precum și adresele emise de către SSPR către B. și C. nu se încadrează în dispozițiile enunțate anterior

În realitate, în speță nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile mai sus enumerate.

Nu se poate reține însă ca fiind îndeplinită condiția descoperirii ulterioare a înscrisului datorită reținerii de către partea potrivnică sau dintr-o imposibilitate mai presus de voința părții, în condițiile în care acestea fie au fost emise de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, fie urmează a fi emise ca răspuns la o solicitare a revizuentului, în urma apariției unei norme de drept noi, ce nu exista la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 1640 din 23 mai 2014.

Pe de altă parte, instanța are în vedere și examinarea caracterului determinant al unui înscris, ca cerință de admisibilitate a revizuirii, care presupune verificarea aptitudinii înscrisului, din conținutul căruia rezultă faptul probator, de a combate aprecierea instanței ce a pronunțat hotărârea supusă revizuirii asupra faptului principal, astfel încât să fi putut conduce la adoptarea unei alte soluții decât cea efectiv pronunțată.

Or, din această perspectivă, înscrisurile invocate de către recurent, chiar dacă ar exista și ar avea conținutul precizat de către revizuent, nu pot fi opuse interpretării date de instanța de fond în ceea ce privește analizarea activității revizuentului din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. 24/2008.

În consecință, constată Înalta Curte, în acord cu opinia instanței de fond, că ceea ce se propune de către revizuent nu este o altă situație de fapt, relevată de probe noi, ci reluarea argumentelor formulate în susținerea acțiunii, în condițiile suplimentării probatoriului.

În același sens este și jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia admiterea unei căi extraordinare de atac, care repune în discuție o decizie definitivă printr-o procedură de reexaminare este considerată o încălcare a principiului securității raporturilor juridice.

În virtutea acestui principiu nicio parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuție a unei hotărâri definite și executorii cu unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre, în privința sa. (cauza Șerbănescu împotriva României).

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute în cauză motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva sentinței prin care a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă.

6.2 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2482 din 2 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2018.