ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2286/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 septembrie 2016, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și A. anularea Ordinului nr. 4571 din 19 iulie 2016 prin care s-a dispus "revocarea titlului didactic de conferențiar, acordat prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4757 din 5 august 2005", cu obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 2.000.000 RON, cu titlu de daune morale și daune de imagine, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 30 ianuarie 2017, reclamanta B. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 și art. 7 lit. f1) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare și ale art. 324, 325 și 326 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale.

Prin încheierea din data de 6 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și A., în sensul că a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 326 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale și a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 și art. 7 lit. f1) din Legea nr. 206/2004 și ale art. 324 și 325 din Legea nr. 1/2011.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 și art. 7 lit. f1) din Legea nr. 206/2004 și ale art. 324 și 325 din Legea nr. 1/2011, reclamanta a exercitat calea de atac a recursului, criticând soluția dată, ca nelegală.

Recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și procesual prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Se susține că toate textele de lege invocate ca fiind neconstituționale au legătură cu cauza, fiind în interdependență rezultată din obiectul acțiunii de contencios administrativ, reprezentat de Decizia nr. 666/SRU din 3 august 2016, prin care s-a dispus "anularea Deciziei nr. 1564/P din 29 septembrie 2005 de numire în funcția de conferențiar universitar" a recurentei. Astfel, se susține că cele două articole invocate ca fiind neconstituționale stau la baza actului administrativ contestat, iar caracterul constituțional al acestora nu poate fi stabilit decât prin raportare și referire la prevederile din art. 5 și 7 lit. f1) din Legea nr. 206/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimatul A. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs prezentate și dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

În ceea ce privește admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contestatoarea susține că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate o invocă sunt în vigoare, nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară și au legătură cu soluționarea cauzei în această etapă procesuală, în sensul că acestea sunt în interdependență rezultată din obiectul acțiunii de contencios administrativ, reprezentat de Decizia nr. 666/SRU din 3 august 2016, prin care s-a dispus "anularea Deciziei nr. 1564/P din 29 septembrie 2005 de numire în funcția de conferențiar universitar" a recurentei.

Dispozițiile legale sunt criticate prin prisma competenței unilaterale, excesive și necontrolabile în favoarea Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării de a analiza încălcarea regulilor de bună conduită în cercetare-dezvoltare în urma sesizărilor sau prin autosesizare și de a emite hotărâri prin care se stabilește vinovăția sau nevinovăția persoanei în cauză.

Dispozițiile legale criticate prevăd următoarele: Art. 324 din Legea nr. 1/2011:

"pentru abaterile de la buna conduită în cercetare-dezvoltare ale personalului din cadrul instituțiilor de învățământ superior, constatate și dovedite, Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării stabilește aplicarea uneia sau mai multora din următoarele sancțiuni:"

Art. 325 din Legea nr. 1/2011:

"se interzice ocuparea posturilor didactice și de cercetare de către persoane cu privire la care s-a dovedit că au realizat abateri grave de la buna conduită în cercetarea științifică și activitatea universitară, stabilite conform legii. Se anulează concursul pentru un post didactic sau de cercetare ocupat, iar contractul de muncă cu universitatea încetează de drept, indiferent de momentul la care s-a dovedit că o persoană a realizat abateri grave de la buna conduită în cercetarea științifică și activitatea universitară. Constatarea abaterilor se face de către Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, conform legii."

Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 206/2004:

"în vederea coordonării și monitorizării aplicării normelor de conduită morală și profesională în activitățile de cercetare-dezvoltare, se înființează Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, denumit în continuare Consiliul Național de Etică, organism consultativ, fără personalitate juridică, pe lângă autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare."

Art. 7 alin. (1) lit. f1) din Legea nr. 206/2004:

"Consiliul Național de Etică are următoarele atribuții: f1) emite hotărâri prin care se constată dacă a fost realizată o abatere de la normele de bună conduită; în cazurile în care au fost constatate abateri, hotărârile numesc persoana sau persoanele fizice vinovate de respectivele abateri și stabilesc sancțiunile ce urmează a fi aplicate".

Instanța de control judiciar constată că dispozițiile art. 5 și art. 7 lit. f1) din Legea nr. 206/2004 și ale art. 324 și 325 din Legea nr. 1/2011 nu au legătură cu cauza dedusă judecății, întrucât obiectul demersului judiciar al recurentei îl reprezintă anularea Ordinului Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 4571 din 19 iulie 2016 prin care s-a dispus revocarea titlului didactic de conferențiar, acordat prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4757 din 5 august 2005, urmare a aplicării sancțiunii de către Consiliul Național de Etică, precum și obligarea pârâților la plata de daune morale și daune de imagine.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 5 și 7 lit. f1) din Legea nr. 206/2004, precum și dispozițiile art. 324 din Legea nr. 1/2011 nu constituie temeiul nemijlocit de drept al ordinului atacat în prezenta cauză, ci acestea au stat la baza hotărârii CNECSDTI nr. 162/2012 de aprobare a Raportului final nr. 152/a din data de 27 ianuarie 2012, privind soluționarea sesizării înregistrată la ANCS cu nr. 102 din data de 30 noiembrie 2011, conform Anexei 1, prin care s-a propus sancționarea recurentei-reclamante cu retragerea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită (potrivit art. 14 lit. b);

retragerea titlului didactic de conferențiar universitar (art. 14 lit. e)) și desfacerea disciplinară a contractului de muncă (art. 14 lit. g)). Or, această hotărâre a fost atacată separat de către reclamantă, însă prin Sentința nr. 292/CA/2012-P.I. din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, definitivă, prin respingerea recursului, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată. Înalta Curte constată că în cursul acestui proces recurenta nu a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și art. 7 lit. f1) din Legea nr. 206/2004 și ale art. 324 și 325 din Legea nr. 1/2011.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte apreciază că nici dispozițiile art. 325 din Legea nr. 1/2011 nu au legătură cu soluționarea cauzei, atâta timp cât prin ordinal atacat nu s-a dispus anularea unui concurs pentru un post didactic sau încetarea contractului de muncă.

Înalta Curte în deplin acord cu considerentele instanței de primă jurisdicție constată că, în aceste condiții, în care se cere sesizarea Curții Constituționale cu o excepție ce poartă asupra unor dispoziții legale ce nu sunt incidente în prezentul litigiu, nu este îndeplinită cerința de admisibilitatea referitoare la existența unei legături între obiectul excepției și soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva încheierii din 6 aprilie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2017.

Procesat de GGC - LM