ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 193/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 12 august 2016 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea efectelor Ordinului cu nr. 4.571 din 19.07.2016, emis de către Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, până la pronunțarea instanței pe fondul litigiului.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 224/CA/2016 din 13 octombrie 2016, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ca fiind lipsită de obiect.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că instanța de fond a respins cererea de suspendare, printr-o tratare sumară, fără analizarea fondului privind întrunirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la condițiile de suspendare a actului administrativ. Actul atacat intră în categoria actelor administrative astfel cum sunt definite de art. 2 din Legea nr. 554/2004, emis de către pârât, autoritate publică, fiind un act unilateral cu caracter individual, apt să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice și care, în speță, a îngrădit dreptul său de a continua activitatea didactică cu gradul de conferențiar. Cu privire la condiția iminenței producerii unei pagube, trebuie avut în vedere că aceasta decurge din prima condiție, întrucât îi este blocată posibilitatea de a desfășura activitatea pe care a exercitat-o de peste 11 ani, în calitate de conferențiar, în condițiile în care a început un nou an universitar. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței, se circumscrie noțiunii de măsură de protecție provizorie ce a constituit preocuparea Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei în Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989, privind protecția provizorie în materie de contencios administrativ și Recomandarea nr. 16/2003 privind executarea deciziilor administrative și a celor judiciare în materia dreptului administrativ, prin care s-a subliniat că măsurile de protecție provizorie nu vor influența în nici un fel decizia ce urmează a fi luată de instanța sesizată pentru contestarea actului administrativ.

Soluția instanței de recurs Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes este întemeiată, motiv pentru care va admite excepția și, pe cale de consecință, va respinge recursul ca rămas fără interes. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond. În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea efectelor Ordinului cu nr. 4571 din 19.07.2016, emis de către Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, până la pronunțarea instanței pe fondul litigiului. Prin Sentința nr. 98 din 14.07.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și B., a dispus anularea Ordinului cu nr. 4.571 din 19.07.2016, emis de pârâtul Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice și a respins, ca neîntemeiată cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.000.000 RON cu titlu de daune morale. Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac. În cauza de față, cererea a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond. Cum instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită la data de 14 iulie 2017, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efectele.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția lipsei de interes, excepție care face inutilă în tot cercetarea în fond a recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., o va admite și va respinge recursul declarat ca rămas fără interes.