ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5529/2019

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 noiembrie 2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, au solicitat suspendarea aplicării Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 4831/2018 privind aprobarea Codului-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, până la soluționarea dosarului având ca obiect anularea prevederilor art. 2 ale Ordinului nr. 4831/2018 si prevederilor art. 5. lit. b) pct. iv), art. 6 lit. c) si art. 9 lit. a) ale Anexei Ordinului nr. 4831/2018 privind aprobarea Codului-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru și onorariu avocațial.

Prin sentința civilă nr. 189 din 5 decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor de drept material incidente în cauză, respectiv dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente.

În cuprinsul cererii introductive au fost prezentate pe larg motivele pentru care recurenta-reclamantă apreciază că aparența dreptului este în favoarea sa. Recurenții reiau prezentarea acestor motive, arătând în esență că: dispozițiile art. 2 ale Ordinului atacat contravin dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011; dispozițiile art. 2 ale Ordinului atacat contravin dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011; dispozițiile art. 2 și 3 ale Ordinului atacat contravin și dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea educației nationale nr. 1/2011; prin dispozițiile art. 2 ale Ordinului, actul atacat reprezintă un exces de putere, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004; dispozițiile art. 2 ale Ordinul atacat contravin principiului neretroactivității legii civile; actul a fost elaborat de către un organism consultativ fără personalitate juridică; actul contravine prin dispozițiile art. 5. lit. b) pct. IV, art. 6 lit. c) și art. 9 lit. a) ale Anexei Ordinului, principiilor pentru care a fost edicat.

Toate aceste elemente demonstrează existența cazului bine justificat, iar instanța a reținut greșit că nu ar fi îndeplinită această condiție.

În privința cerinței referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, recurenții-reclamanți susțin că prima instanță nu a luat în considerare argumentele și probatoriul administrat, realizând o interpretare greșită a prevederilor art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale nu a depus întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu de către instanță, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

Singura ipoteză consacrată legislativ, în care măsura suspendării se prelungește de drept peste acest termen, este cea reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără însă ca această normă legală să fie incidentă în cauza de față, dată fiind soluția de respingere a acțiunii în anulare pronunțată de prima instanță.

În speță, obiectul acțiunii reclamanților îl constituie suspendarea executării Ordinului nr. 4831/2018, emis de autoritatea pârâtă.

Așa cum rezultă din informațiile obținute din sistemul informatic Ecris, prin sentința civilă nr. 85 din 24 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a soluționat fondul cauzei, respingând acțiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de față.

Cererea care formează obiectul prezentului dosar a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul căruia, suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat la 24 aprilie 2019, respingând acțiunea în anulare formulată de reclamanți, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare putea, conform legii, să își producă efectele.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că este întemeiată excepția lipsei de interes a recursului, Înalta Curte va respinge recursul, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. împotriva sentinței civile nr. 189 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.