ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1984/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 19.12.2016 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul A. a formulat cerere de ordonanță președințială în contencios administrativ în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, solicitând ca prin hotărârea pronunțată să se dispună pe cale de ordonanța președințială suspendarea în parte a executării deciziei de impunere fiscală nr. 50123 din 11 august 2014 prin care a fost obligat la plata sumei de 2.163.803 RON, respectiv pentru executarea obligațiilor de plată ce exced sumei 579.349 RON reținută ca fiind datorată de către Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 77 din 23 decembrie 2015, până la momentul soluționării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului exercitat împotriva acestei decizii (Dosar x/2015).

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 434 din 22 decembrie 2016, a admis excepția de inadmisibilitate și a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că legea contenciosului administrativ acoperă strict posibilitatea formulării unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ "până la soluționarea acțiunii de fond".

Astfel, cadrul special al Legii nr. 554/2004 vizează numai posibilitatea de a cere suspendarea până în momentul la care instanța de fond se pronunța asupra cauzei, urmând ca pentru restul intervalului de timp să se revină la cadrul general conturat de procedura dreptului comun.

Legea specială derogă de la legea generală doar atunci când ambele acoperă același domeniu, ori în prezenta speță, se observă cu forța evidenței că nu se suprapun ci sunt complementare, una venind în completarea celeilalte.

Pe de altă parte, contrar reținerilor primei instanțe, recurentul consideră că nu ar fi putut uza de prevederile legii speciale respectiv de art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, deoarece la momentul formulării cererii de emitere a ordonanței președințiale nu avea deschisă calea prevăzută de legea specială pentru simplul motiv că o cerere întemeiată pe art. 15 Legea nr. 554/2004 nu poate fi formulată după momentul la care se pronunță instanța pe fondul cererii în controlul de legalitate a actului administrativ.

Prima instanță a mai relevat un considerent subsidiar potrivit căruia, dacă s-ar primi admisibilitatea ordonanței președințiale cu privire la suspendarea actului administrativ fiscal, totuși nu ar fi îndeplinită cerința potrivit căreia prejudiciul nu ar putea fi reparat.

Recurentul apreciază că și acest considerent este nelegal, prima instanță neavând în vedere faptul că potrivit art. 997 C. proc. civ. ordonanța președințială se poate dispune pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere. Ori, tocmai acesta este cazul în prezenta speță.

Recurentul mai susține că, prin intermediul prezentei cereri, solicită emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună, până la momentul soluționării definitive a recursului aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. 50123 din 11 august 2014 în ceea ce privește plata sumelor ce exceda 579.349 RON.

Se mai arată că prin Sentința nr. 77/2015 s-a admis acțiunea, Curtea de Apel Cluj stabilind că actul administrativ fiscal este legal doar în parte. Cu alte cuvinte, o instanță judecătorească a stabilit că sumele care au fost impuse prin raportul de inspecție fiscală nr. 50123 din 11 august 2014 și prin decizia de impunere fiscală nr. 50123 din 11 august 2014 sunt nelegale.

Luând în considerare faptul că decizia Curții de Apel Cluj nr. 77 din 23 decembrie 2015 pronunțată în dosar x/2015 beneficiază de autoritate de lucru judecat, chiar dacă aceasta este provizorie [art. 430 alin. (4) C. proc. civ. fiind formulat recurs], este evident că efectul executoriu al deciziei fiscale este de natură a păgubi drepturile legale.

Diferența dintre suma impusă prin actul administrativ fiscal și cea stabilită ca datorată cu autoritate de lucru judecat provizoriu este una foarte importantă, de 1.584.454 RON, ceea ce reprezintă aproximativ 755 salarii lunare medii nete, fiind deci evident că plata unei astfel de sume afectează semnificativ bugetul oricărei persoane, fiind de natură să păgubească drepturile sale subiective, sau dreptul său de proprietate.

În acest sens este și Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniștrii către statele membre referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care arată că atunci când executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate poate cauza un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat în măsura posibilului, autoritatea jurisdicțională competentă are obligația de a lua măsuri provizorii corespunzătoare, precum suspendarea acestora.

Apărările formulate în cauză

Intimatele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin cererea formulată recurentul-reclamant a solicitat pe cale de ordonanță președințială suspendarea, în parte, a executării deciziei de impunere fiscală nr. 50123 din 11 august 2014 prin care a fost obligat la plata sumei de 2.163.803 respectiv pentru executarea obligațiilor de plată ce exced sumei de 579.349 RON reținută ca fiind datorată în litigiul de fond de către prima instanță, suspendare solicitată până la soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În privința admisibilității cererii de suspendare a deciziei de impunere pe calea ordonanței președințiale, susținerea recurentului în sensul că prevederile legii contenciosului administrativ se completează cu cele ale C. proc. civ. oricând, este nefondată. Corect a stabilit prima instanță că Legea nr. 554/2004 reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și că aceasta se completează cu prevederile C. proc. civ. doar în măsura în care nu există prevederi speciale. Ori, legea contenciosului prevede astfel de dispoziții în art. 14 și 15 privitoare la suspendarea actelor administrative.

Înalta Curte constată că propria pasivitate a recurentului de a nu formula cerere de suspendare pe art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi invocată pentru a susține admisibilitatea unei astfel de cereri pe calea ordonanței președințiale.

Susținerile recurentului în sensul că nu a putut uza de dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi primite. Tocmai legea îi dă posibilitatea de a cere suspendarea deciziei de impunere până la momente diferite, respectiv până la pronunțarea instanței de fond potrivit art. 14 sau până la soluționarea definitivă a cauzei potrivit art. 15.

Instanța de control judiciar apreciază că și problema prejudiciului adusă în discuție, în sensul că acesta nu era iminent în urmă cu un an, nu este întemeiată, deoarece la acel moment ar fi putut fi invocată iminența prejudiciului și nu la momentul actual, când recurentul beneficiază de eșalonarea la plată a sumelor stabilite în decizie. De asemenea, nu poate fi vorba de o vătămare a dreptului de proprietate care s-ar cauza prin întârziere, așa cum susține recurentul, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 233 din Legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, pe perioada eșalonării executarea silită se suspendă. Așadar, numai reclamantul își poate provoca o astfel de vătămare, prin nerespectarea condițiilor eșalonării, situație în care se continuă executarea silită.

Legea contenciosului oferă posibilitatea de a cere suspendarea până la soluționarea definitivă a cauzei, cerere care poate fi făcută până la pronunțarea asupra fondului, deci legiuitorul nici nu a exclus posibilitatea de a se cere suspendarea actului administrativ, așa cum susține recurentul.

Astfel, nefondat susține recurentul că nu sunt incidente în situația sa dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și că în această situație "trebuie să admitem" posibilitatea completării dispozițiilor acestei legi cu cele ale C. proc. civ., respectiv a procedurii ordonanței președințiale.

Înalta Curte constată că recurentul nu a avut nicio opreliște în a solicita suspendarea deciziei pe art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece recurentul critică hotărârea instanței de fond, sub aspectul încălcării limitelor judecății, specifice cererii de suspendare și nu sub aspectul încălcării unei norme de procedură cu caracter de ordie publică, sancțiunea fiind nulitatea absolută.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că susținerile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Ordonanței Președințiale nr. 434/2016 din 22 decembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2017.

Procesat de GGC - GV