ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1710/2016

Decizia nr.

1710

/20

16

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București sub număr

de dosar x/3/2015* din care s-a dispus disjungerea cererilor reclamanților

A., B., C., D., E., F., G. și H. și formarea prezentului dosar, reclamanții

au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la

plata ajutorului la trecerea în rezervă aferent anuiui 2014, având ca bază

de calcul solda/salariul funcției de bază în vigoare la data trecerii

în rezervă, calculat în sumă brută și actualizarea sumelor solicitate

cu indicele prețurilor de consum comunicat de I.N.S., precum și la plata

dobânzii legale începând cu momentul la care trebuia efectuată plată până

la momentul plății integrale.

În

drept, cererea a fost întemeiată pe

disp. art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa VII Ia Legea nr. 284/2010, O.U.G.

nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014, art.

I din

Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

La termenul de judecată din

data de 19 aprilie 2016, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței

teritoriale, iar prin sentința civilă nr. 4312 din 22 aprilie 2016, a

admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța,

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că

litigiul reprezintă un conflict de muncă în înțelesul art. 1 lit.

p) din Legea nr. 62/201

1,

și potrivit dispozițiilor

art. 208-210 din legea menționată, conflictele individuale de muncă

se soluționează în primă instanță de tribunalul în a cărui

circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Competența astfel stabilită, fiind de ordine publică nu poate fi

înlăturată prin voința părților.

Reținând că reclamanții

din prezenta cauză au domiciliile în județul Constanța, față

de textele de lege citate, instanța a apreciat că este competent în soluționarea

cauzei, Tribunalul Constanța.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Tribunalului Constanța la data de 7 iunie 2016 sub nr. x/3/2016, iar la termenul

de judecată din data de 11 august 2016, instanța a invocat din oficiu

excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă

nr. 1963 din 11 august 2016

a

fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța

și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare

a cererii formulate de reclamanți, în favoarea Tribunalului București,

a fost constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două

instanțe, a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru soluționarea acestuia și a fost dispusă suspendarea

judecării cauzei până la soluționarea definitivă a conflictului

de competență.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că,

în raport de dispozițiile prevăzute în art. 269 C. muncii, art. 210, art.

216 din Legea nr. 62/2011, art. 59 și art. 130 alin. (3) și (4) noul

C. proc. civ., în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte

de muncă, competența teritorială este una alternativă (fie cea

de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă

al acestuia - de regulă sediul angajatorului), reclamantul fiind cel care face

alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În

cauza de față, deși domiciliile

reclamanților sunt situate în Constanța, sunt incidente dispozițiile

privind coparticiparea procesuală activă. Având în vedere că drepturile

reclamanților care au învestit inițial Tribunalul București au aceeași

cauză (plata unor drepturi salariate solicitate în baza unor dispoziții

legale), precum și faptul că unii dintre aceștia au domiciliul în

București, operează prorogarea legală de competență în

favoarea reclamanților, astfel încât Tribunalul București este competent

din acest punct de vedere.

Reclamanții, prin depunerea

cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, au învestit în

mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența

în favoarea acesteia, instanța neavând posibilitatea de a invoca excepția

de necompetențâ teritorială, raportat la dispozițiile art. 130

alin. (3) noul C. proc. civ.

Examinând conflictul negativ de

competență ivit între Tribunalul București și Tribunalul Constanța,

Înalta Curte constată că este competent să soluționeze litigiul

dedus judecății Tribunalul București, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată

reclamanții au solicitat obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale,

astfel încât prezentului litigiu i se aplică dispozițiile legii speciale

referitoare la conflicte de muncă.

Se reține că, în materia

conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenței

teritoriale, dispozițiile art. 269 C. muncii, respectiv cele ale art. 210 din

Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Potrivit dispozițiilor

art. 269. muncii (anterior art. 284 C. muncii) în forma în vigoare începând cu data

de 1 martie 2003.

„(1) Judecarea conflictelor de

muncă este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ.

(2) Cererile referitoare la cauzele

prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei

circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința

ori, după caz, sediul”.

De asemenea, potrivit art. 210

din Legea nr. 62/2011, act normativ cu caracter special față de C. muncii,

publicat în M. Of. nr. 322 din 1 mai 2011. „Cererile referitoare la soluționarea

conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui

circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Se constată că prin dispozițiile

art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare

ulterior C. muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2)

C. muncii, în legătură cu competența de soluționare a conflictelor

individuale de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată

o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de

muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

Înalta Curte mai reține că

dispozițiile art. 216 din Legea nr. 62/2001 prevede că:

„Dispozițiile prezentei legi

referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă

se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.”

Or, potrivit art. 116 C. proc.

civ., „Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”.

Din interpretarea coroborată

a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale

art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată

având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între

instanța de Ia locul unde își are domiciliul și cea de la locul său

de muncă, opțiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării

instanței.

În

cauza de față, domiciliul reclamanților

este în Constanța, conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată,

iar locul de derulare a raporturilor de muncă se afla în București, motiv

pentru care atât Tribunalul Constanța, cât și Tribunalul București,

erau deopotrivă competente în soluționarea cauzei.

Or, prin depunerea cererii de chemare

în judecată la Tribunalul București, reclamanții și-au exercitat

dreptul de a alege între cele două instanțe deopotrivă competente,

fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței

de la locul său de muncă - sediul angajatorului.

Pentru acest motiv, față

de prevederile art. 130 alin. (3) și (4) C. proc. civ., Tribunalul București,

ca primă instanță sesizată de reclamanți nu mai poate să

dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtuiui sau a oricărei alte

părți, declinarea competenței în favoarea instanței de la domiciliul

reclamanților.

Pentru cele anterior arătate

revine Tribunalului București competența de soluționare a prezentei

cauze.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția

a VIII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 septembrie 2016.